Cristian Borcea, liberat condiționat
3 iulie 2018 | JURIDICE.ro
Luni, 2 iulie 2018, Tribunalul Ilfov a dispus liberarea condiționată a lui Cristian Borcea, acționar al clubului Dinamo, potrivit mediafax.ro.
Cristian Borcea a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în 2014, la 6 ani și 4 luni de închisoare în dosarul transferurilor, pedeapsa executată efectiv fiind de 4 ani și 4 luni.
Cristian Borcea: „A fost o perioadă foarte grea, dacă nu aş fi avut familia, pe Valentina, nu ştiu dacă şi cum treceam pentru că este cel mai greu departe de copii, departe de Valentina, pentru că au fost patru ani şi trei luni de sacrificii, de iubire. Fără iubire şi sacrificii nu se putea. Îmi voi îmbrăţişa copiii, îi voi pupa, încerc, după patru ani şi trei luni, pentru că au fost nişte ani foarte, foarte grei. În primul rând, după această perioadă trebuie să merg cel puţin o lună de zile la psihiatrie. Să nu credeţi că o perioadă aşa de lungă nu lasă urme. Am ajuns la patru medicamente psihotrope pe seară. Începi să apreciezi mult mai mult oamenii, să petreci mai mult timp cu oamenii care au fost lângă tine în momentele acestea grele şi să apreciezi fiecare zi.”
:: Minuta
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro