Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti

Avizul CESE ref. „Mutații industriale în sectorul sănătății”


4 iulie 2018 | Elena ALBU

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Dreptul sanatatii, Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C 227 /11 din 28 iunie 2018 a fost publicat Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Mutații industriale în sectorul sănătății” (aviz din proprie inițiativă).

Industria tehnologiei medicale – tema centrală a avizului – joacă un rol major în transformările actuale ale sectorului sănătății, în beneficiul pacienților și al furnizării, în Europa, a unor servicii de asistență medicală bazate pe valoare.

Subsidiaritatea este atent protejată în sistemele de sănătate, în calitatea lor de servicii de interes general. Atât sectorul medical ca atare, cât și modul său de organizare sunt descentralizate și fragmentate. Trebuie reduse barierele naționale și regionale pentru a optimiza rezultatele noilor tehnologii și pentru mai multă eficiență și eficacitate, în conformitate cu obiectivele pe care sistemele de sănătate le definesc în mod public.

Un aspect important este asistența medicală foarte personalizată, care asigură un acces mai bun, în condiții egale, și calitate sporită. Tehnologia și sursele vaste de date anonime vor facilita în mare măsură efectuarea unor noi tratamente și operații și vor aduce beneficii în toate etapele de prevenire și recuperare. Recuperarea are loc tot mai mult în afara spitalelor, prin utilizarea tehnologiei e-sănătate.

Interacțiunea continuă dintre marea varietate de părți interesate relevante – ministere naționale, organizații ale pacienților, personalul medical și alți membri ai personalului în domeniul asistenței medicale, spitale, societăți de asigurări și supraveghere – creează un mediu complex pentru actorii industriali, în special pentru IMM-uri.

Se consideră, de asemenea, că procesul de transformare industrială ține seama în mod corespunzător de valorile comune și principiile care stau la baza sistemelor de sănătate din Europa, astfel cum au fost stabilite de Consiliu în 2006 (1), și confirmate prin angajamentele recente incluse în pilonul social al UE și prin obiectivele de dezvoltare durabilă convenite (2).

Industria are nevoie să poată opera la scară europeană, pentru a se putea baza pe o piață internă fiabilă, precum și pentru a dobândi un grad suficient de reziliență pe plan internațional. UE este deosebit de importantă pentru crearea de condiții mai bune de concurență, precum și pentru orientarea și monitorizarea proceselor de transformare.

Principalele părți interesate și statele membre ar trebui să elaboreze abordări optime și angajamente privind accesul la serviciile de sănătate și de îngrijire și calitatea acestora, caracterul lor abordabil și prevenirea. În același context, sunt necesare totodată abordări speciale privind asistența medicală, pentru a răspunde nevoilor persoanelor vulnerabile, în special celor ale persoanelor în vârstă. La fel de importante sunt abordările optime privind noile tehnologii și inovarea, modelele de asistență medicală integrată, alianțele și rețelele (transfrontaliere), precum și parteneriatele public-privat (la scară largă). Trebuie asigurată punerea în aplicare adecvată a normelor și orientărilor UE. Fiecare dintre aceste chestiuni presupune ca serviciile Comisiei să joace un rol activ și stimulativ.

Consilier juridic Elena Albu

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică