BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti
 
8 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Poziția Academiei Române ref. Strategia naţională de educaţie parentală
06.07.2018 | Irina RÎMARU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Vineri, 6 iulie 2018, Biroul Prezidiului Academiei Române a publicat poziția Academiei Române faţă de proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale: Strategia naţională de educaţie parentală, potrivit unui comunicat al cărui text îl redăm integral:

Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic.

Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou“, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate.

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională.

Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie naţională“ a României.

Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susținut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare și bună administrare a școlilor. În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educați într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.

Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis „moderniste“ nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic.

În concluzie Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniți să-și conserve specificul național în cadru european.”

Irina Rîmaru

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Poziția Academiei Române ref. Strategia naţională de educaţie parentală”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Ce înseamnă educație parentală… ”cu specific românesc”?
    M-aș fi așteptat, dacă tot se expune o poziție intransigentă, să fie inclus măcar un link, dacă nu mai multe, către studii/cercetări serioase, publicate în reviste prestigioase, realizate de onorabila Academie sau de Institutele pe care le coordonează pe această temă a parentingului românesc, ca să înțeleg și eu ce e cu acest tip de parenting… cu specific românesc.
    Așa, din… vorbe, pare un soi de răspuns neargumentat la o întrebare pe care nu a formulat-o nimeni membrilor Academiei, mă rog, membrilor Biroului prezidiului.
    Nu e nimic mai descurajator decât să vezi că în inima științei, a cercetării se exprimă opinii pentru care nu se consideră necesar a se aduce justificări, ci doar bobârnace în capul unei aparent banale strategii (încă una, pe principiul vorbă multă, bani probabil la fel de mulți).
    Aș fi vrut să mă lămuresc și eu dacă îi dau o educație ”specific românească” lui fiu-meu, adică dacă e specific românesc să nu îi judece pe alții după propriile lui alegeri, să le respecte opțiunile de viață intimă și personală și să le trateze pe picior de egalitate și, în general, să aprecieze ceea se află dedesubtul formei pe care să o reducă la strictul necesar.
    Restul, de genul: nu fura, nu asupri etc., deja aș îndrăzni să cred că nu ar avea nimic… specific românesc, ci de-a dreptul universal.
    Educația, domnilor academicieni, este un aspect ce ține de universalitate în sec. XXI, nu de nu știu ce specific românesc.
    Dacă vreți să îmbrăcați copiii în ie și ițari, nu se cheamă parenting specific românesc, se cheamă specific sărbătoresc.
    Dacă vreți ca ei să citească operele literaturii române (atâtea câte sunt, obiectiv vorbind destul de puține raportate la grandoarea literaturii universale, dar asta e deja o altă discuție), să studieze istoria cu plăcere, ia poftiți în mijlocul lor, cumpărați-vă și dvs. ”ambulanțe ale literaturii/istoriei/geografiei” (un pic mai riscant, ce-i drept, dar, ca să fac co glumă sinistră, potrivit ”specificului românesc” din prezent), nu vă limitați la comunicate vituperante semnate din solemnitatea biroului.
    Dna Popescu-Brăila face mai mult pentru cultura românească, pentru educație, luând bătaie în ”specificul românesc” – poate puțin etnicizat -, conducând literatura sa către oameni, decât ați putea face domniile voastre semnând în fiecare zi asemenea răvașe venite, parcă, din negura unor timpuri pe care eu le-am prins doar pe final.
    În continuare aștept să văd, din partea Academiei, reacții argumentate cu concluziile unor studii recunoscute ca valoare științifică prin acceptarea publicării lor în reviste de specialitate, eventual internaționale, pe tema educației cu ”specific românesc”.
    Poate o fi fost doar o scăpare acest comunicat.
    O reacție de tipul ”nervului specific românesc”.

    • N-ar ști ce să vă răspundă – stimată doamnă judecător – la întrebarea cu specificul românesc pentru că dacă s-ar uita mai bine ar constata câte multe opere – inclusiv de literatură românească (de cele de drept nici nu mai vorbesc) – sunt plagiate după cele străine, și nu de ieri, sau de azi, ci de sute și sute de ani. Numai eu ce am descoperit – din pură întâmplare – și mi-a fost suficient ca să mă lămuresc de ce doar exprimările vagi sunt posibile în astfel de discursuri.

  2. Academia Romana este un fel de MODERAT.
    Este o institutie MODERAT, fara niciun MODERAT.
    Cunoastem istoria „academicienilor” de renume mondial, familia Ceausescu.
    Acest tip de institutie care ar trebui sa se recunoasca pretigiul stiintific ar trebui sa fie privat, in niciun caz de stat.
    Dar din cauza foamei cumplite, statul si bugetul sunt singurele surse de bani care pot sustine astfel de MODERAT.

    Avand in vedere modul dubios in care este organizata aceasta institutie, eu nu am incredere in politicile publice avansate de ea, deoarece nu am incredere in sociologia romaneasca si nici in sfaturile paternaliste ale unor MODERAT.
    Care sunt valorile familiei romanesti si valorile noastre culturale romanesti?
    Ce contributia avem noi la cultura universala? Nadia Comaneci?
    De la istorie si pana la realitatea cotidiana, romanii traiesc intr-un univers fals, de carton (un fel de Matrix de mahala)
    La propriu si la figurat, Romania traieste in secolul 19.
    Ca sa fie clar, noi suntem in secolul 21 acum.
    Sunt putini cei care traiesc in prezent in Romania, in sfere izolate.

    • Eu propun sa nu mai fie folosit cuvantul MODERAT pentru a cenzura textele doarece cuvantul MODERAT transmite publicului impresia gresita ca s-au inlocuit cuvinte urate sau indecente. Chiar nu e cazul.
      De exemplu, intampin dificultati in a automodera cuvantul „pensionar” care a fost considerat ca nefiind conform regulilor de postare.
      As putea spune „persoana care a iesit din productie in conditii determinate de lege, beneficiara a pensiei pentru limita de varsta”? E foarte lung. Imi strica stilul.
      Sau cuvantul „elitist” care a fost moderat?
      Sa spunem „imprejurat de un surogat de superioritate autoalimentata”? Foarte lung, din nou.
      Sau cum inlocuiesc cuvantul „inutil”? Netrebuincios? Avand dizabilitati de folos?
      Sau „ifose” – temperament emfazant?

      Nu mai stiu cum sa evit cenzorul sef.
      Propun folosirea stelutelor ******* in loc de cuvantul MODERAT deoarece nu este o „moderare” per se a unor expresii caracter fulminant-provocator, ci este doar o mascare a unor banalitati somniferice.

  3. Incredibil ce am putut citi.
    „spirit neadecvat nevoilor noastre sociale”
    „renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională”.

    Dar de la o Academie cu o bibliotecă – în care atunci când am intrat – era să fac atac de panică, ce să te aștepți?

  4. Amelia FARMATHY spune:

    Mda.
    Vorbe mari, așa cum zicem, fără niciun argument, din spirite aflate cam în antiteză.
    Cel mai ușor e să scrii ”la cald” comunicate.
    Nu cred că le mai citește cineva cu răbdarea meditării asupra consecințelor pe care le pot produce.
    Nu știu dacă am mai povestit aceasta – dacă am mai făcut-o,considerați, cu înțelegere, că mă ramolesc, dar, spre falsul meu regret, nu mă îndrept spre nicio academie -, la un moment dat, fiind implicată în partea organizatorică a unei Asociații, aveam nevoie de un spațiu al Academiei, pentru desfășurarea unei conferințe.
    L-am primit, nu mă pot plânge de vreo lipsă de amabilitate din partea Președintelui său de la acel moment sau din partea celor care au aprobat cererea, însă ce am putut experimenta vorbind cu un membru al Academiei – cred că ocupa poziția de secretar sau cam așa ceva, la nivelul anului 2013, sincer nu i-am reținut numele -, nu mi s-a întâmplat niciodată de prin școala generală încoace.
    Domnul în cauză, știind că vorbește cu un judecător – adică cu un om ce trecuse prin suficiente școli -, a ținut să îmi dicteze, prin telefon, forma ”tipizată” a cererii de solicitare a spațiului.
    Mă rog, am zis să respect formatul și am acceptat să scriu ”după dictare”, însă, pe lângă cam pompoasele formule de adresare după gusturile mele_ altminteri un loc comun al tuturor astfel de cereri, dacă ai omis vreo titulatură din ”profesor universitar dr.” etc., ai încurcat-o, o iei de la capăt sau completezi înghesuit ce ai omis -, m-am ”trezit” că domnul în cauză nu îmi dicta doar cuvintele ”pro forma”, ci… și semnele de punctuație, respectiv virgulele și punctele.
    Vă rog să nu râdeți, deși toți cei cărora le-am povestit au fost foarte amuzați, iar eu am fost întrebată – pentru că am, în general, în special prieteni cu simțul umorului – dacă am primit notă de ”trecere”:))))))))))).
    Am rezistat cât am rezistat – scriam și râdeam -, dar, la un moment dat, i-am spus domnului cu pricina: ”știți, nu e nevoie să îmi dictați toate virgulele, cred că m-aș descurca să le scriu de una singură”.
    Domnul a râs, la rându-i, ușor și elegant de la capătul celălalt al dictării, zicându-mi, parcă, totuși, un pic jenat, ceva despre formă, rigoare etc., însă episodul mie mi-a arătat că, în viață, comicul de situație e cel mai bun panaceu împotriva oricărui stres zilnic.
    Așa este – păstrând proporțiile și metaforic vorbind – și acest comunicat: plin de virgule și puncte…
    Și că tot vorbeam de comicul de situație, mi-am amintit de gluma făcut de către un realizator radio (domnul Daniel Buzdugan cred că era, sper să nu greșesc) care, cu ceva ani în urmă, telefonând unui impozant membru al Academiei și pretinzând a fi un important om de afaceri, îl întreba pe acel membru dacă nu se poate face ceva ca numele soției sale (între prenumele și numele de familie al acesteia după căsătorie se intercala un ”ca/Co”) să nu fie considerata o cacofonie…
    Dacă regăsiți înregistrarea, dați-i un play, e savuroasă și, poate, olecuță dureroasă.

    • Eu cu virgula sigur nu treceam examenul.
      Sunt reguli atât de diferite între română și engleză, și când citești mai mult în engleză, la sigur o încurci cu virgula.

      Dar ceva asemănător am pățit cu un fost redactor-șef de la o prestigioasă revistă de drept. M-a sunat și a dorit să îmi corecteze la telefon întreg articolul – pe substanță, dar și pe maniera corectă de citare (prin corectă a se înțelege maniera „ilogică” de citare aleasă de respectiva revistă de zeci de ani, adică pe vremea când nu prea se scriau articole citându-se jurisprudența CJUE…).

      După câteva pagini m-am supărat si am zis că ori îmi păstrează articolul așa, ori nu mai doresc să se publice. Și atunci mi-a zis că trebuie să scriu o scrisoare în care solicit retragerea de la publicare a articolului (ca și cum mi s-ar fi năzărit mie așa, din senin)… și am scris scrisoare dar la PS am zis că atât timp cât persoana respectivă va fi redactor-șef, eu nu voi mai trimite niciun articol spre publicare.

      E atât de regretabil…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate