Noutăţi legislative interesante. Lege 9
 
Print Friendly, PDF & Email

Decrete semnate – 9 iulie 2018

10.07.2018 | JURIDICE.ro

Luni, 9 iulie 2018, Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:

– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008;
– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2018 pentru modificarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate;
– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2018 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului.


Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.