Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Cetățenia și posibilele implicații ale dobândirii ei de către humanoizi

12.07.2018 | Florentina Gabriela ŢINTĂRESCU
Florentina Gabriela Țintărescu

Florentina Gabriela Țintărescu

I. Preliminarii

Fiind sensibilă la evoluțiile istorice, instituția cetățeniei a fost analizată în numeroase lucrări și apreciem că acest concept a evoluat semnificativ în ultima perioadă datorită noilor schimbări apărute pe plan internațional. Continua redefinire a obiectivelor Uniunii Europene, efectele globalizării, reanalizarea modurilor de participare politică în unele state, creșterea fenomenului de migrație, amenințările teroriste și intrarea în viața socială a humanoizilor determină o repoziționare și o transformare rapidă a legislației privitoare la cetățenie.

Subiectul cetățeniei este, fără îndoială, destul de vast și cercetarea acestuia ia amploare, pe măsură ce tot mai mulți teoreticieni aduc în discuție modalitățile în care numeroase crize influențează conceptul de cetățean. În prezenta lucrare mă voi limita la a evidenția importanța și complexitatea conceptului de cetățenie și la a supune analizei implicațiile pe care le poate avea dobândirea acesteia de către un humanoid robot.

II. Noțiunea de cetățenie

a. Analiză asupra principalelor teorii cu privire la cetățenie

Indiferent de perspectiva teoretică din care este abordată, cetățenia se referă atât la relația dintre comunitatea organizată statal și individ, cât și la relația dintre indivizi priviți ut singuli. Aceaste legături implică două abordări: una teoretică, prin care se analizează cum ar trebui să fie relația amintită și una empirică, care examinează semnificația acestei relații pornind de la o generalizare inductivă.

În orice context teoriile au ca punct comun faptul că cetățenia ar trebui văzută ca un concept unificat, cu aspecte civile, politice și sociale care au un impact neîntrerupt unul asupra celuilalt. Există, de asemenea, și o legătură teoretică între toate aceste aspecte întrucât ele sunt construite pe principiul egalității de statut prin drepturi.[1]Cu referire la aceste drepturi, în poate cea mai influentă lucrare care analizează conceptul de cetățenie, „Citizenship and Social Class”, teoreticianul și sociologul Thomas Humphrey Marshall pune accentul pe natura unitară a cetățeniei și pe necesitatea de a considera drepturile civile, politice și sociale în deplină corelație unele cu altele și nu în mod izolat.[2]

În continuare vom aborda succint principalele teorii cu privire la cetățenie pe care doctrina le-a pus în evidență de-a lungul timpului.

Prima este concepția liberală, care, îl proziționează pe individ ca element principal în jurul căruia toate argumentele sunt prezentate. Teoria liberală a cetățeniei subliniază egalitatea de drepturi pe care fiecare cetățean o deține și cum doar această egalitate permite persoanelor să își urmăresca scopurile și obiectivele. Așadar, pentru liberali, un sistem de drepturi și de libertăți diferențiate nu reprezintă libertatea pentru toți, întrucât legea și implicit drepturile trebuie să fie universale.[3]

A doua teorie, cea comunitară, este total opusă celei liberale sub numeroase aspecte, întrucât, pentru comunitari, individul nu se află înainte de comunitate. Ca atare, ei susțin că teoria liberală nu reușește să considere îndeajuns importanța datoriei sau a loialitatatii față de societate, ignoră natura socială a indivizilor și, în accentuarea drepturilor, ignoră responsabilitățile și obligațiile datorate comunității. Argumentul esențial este că teoriile liberale ale cetățeniei permit exercitarea unor scopuri individuale fără limitări în detrimentul formării sociale de ansamblu și a comunității.

În cele din urmă, a treia teorie a cetățeniei este cea republicană. Acesta definește participarea la guvernare ca principalul fundament pentru promovarea binelui civic. Este critică atât din perspectivă liberală, pe care o consideră prea fragmentară, cât și din perspectivă comunitară, deoarece aceasta nu acceptă ca identitatea individuală să fie plasată mai sus de obiectivele civice.[4]

În ceea ce privește apariția acestor teorii, precizăm că cetățenia liberală s-a dezvoltat în opoziție cu doctrina absolutistă a secolelor XVI și XVII, în timp ce comunitarismul ar putea fi văzut că o reacție față de problemele de coeziune socială care au început să se resimtă în jurul anilor 1960-1970, iar republicanismul modern reprezintă în multe privințe un răspuns la declinul participării active a cetățenilor.

În centrul atenției liberalilor se află drepturile cetățenilor, în timp ce pentru comunitari importante sunt obligațiile cetățenilor și indentitatea pe care aceștia o afirmă în comunitate, iar în cele din urmă în teoriile republicane esențială este participarea activă în societate prin exercitarea drepturilor politice.

Ca o reacție recentă la aceste teorii „clasice „, critica multiculturală infirmă instituțiile directoare ale acestor ideologii întrucât cetățenia, în aceasta concepție, nu ar trebui să fie altceva decât o reflecție a identității grupurilor dominante. Se impune astfel necesitatea diferențierii cetățeniei prin luarea în considerare și respectarea diferențelor culturale, etnice și rasiale și prin includerea egalitară a tututor indivizilor în societate.

b. Cetățenia din perspectiva istorică

Formele sub care este este analizată cetățenia s-au materializat diferit de-a lungul timpului, această instituție fiind recunoscută ori ca un statut juridic, un sistem de drepturi, fundamentul manifestării politice, ori ca o formă de identitate.

Astfel, cetățenia ia forma statutului juridic în urma nașterii relației specifice dintre individ și organizarea statală, acesta rezultând doar dintr-o participare politică activă. De asemenea, importanța ei a fost confirmată fie prin posibililatea îndeplinirii unei justiții individuale, fie prin accentuarea problemelor identității colective, acestea fiind cele care ar trebui să primeze.[5]

Pe de altă parte, cetățenia este asociată în mod tradițional cu exercitarea drepturilor și posibilitatea dobândirii oricăror altor drepturi recunoascute de către legislația unui stat. Conceptualizarea cetățeniei ca posesie de drepturi a fost puternic influențată în doctrină de teoriile analizate de T. H. Marshall în lucrarea amintită recent. În conformitate cu acesta, cetățenia reprezintă calea pentru a ne asigura că fiecare persoană este tratată ca un membru deplin și egal al societătii; acest lucru materializându-se prin capacitatea unei persoane de a fi titulara unui număr nelimitat de drepturi.

Cetățenia concepută ca participare politică are o lungă istorie în teoria politică. Astfel, în lucrarea sa, „Politica”, Aristotel construiește tiparul juridic al cetățeanului atenian pornind de la principiul fundamental potrivit căruia fiecare este egal în virtutea calității de cârmuitor al legii sau de creator al ei. Împreună cu scrierile adepților și analiștilor politicii Republicii romane din anii 510-27 î.H., modelul grec și variantele sale republicane romane au inspirat acele teorii ale cetățeniei care subliniază participarea politică ca element definitoriu al ei.[6] Modelul roman al cetățeniei este structurat în jurul principiului conform căruia toți sunt egali sub puterea legii, semnificație care va fi tradusă mai târziu în abordările doctrinarilor care acordă statutului juridic egal atributul suprem al cetățeniei.”Evident, cetățean este individul care poate avea în adunarea publică și la tribunal vot deliberativ, oricare ar fi de altfel statul,al cărui membru este„. [7]

Această noțiune a cetățeniei a fost dezvoltată mai târziu în statele latine ale secolul al unsprezecelea și a fost prezentată în lucrarea lui Machiavelli „Principele”, pentru care cetățenia a fost unul dintre elementele centrale ale politicii. Participarea la viață publică devine esențială și în teoria republicanismului Rousseau pentru care rezultatanta dorințelor colective nu putea aparține decât persoanelor care aveau statut de cetățean. Republicanismul civil, similar din acest punct de vedere liberalismului, susține status quo-ul cetățeniei active, aceasta menținându-se atâta timp cât cetățenii se exprimă liber în societate pentru realizarea deziteratelor ei.

Pentru grecii antici, cetățenia a fost indispensabil corelată cu noțiunea de polis, iar pentru romani, punctul de emergență al tuturor instituțiilor create în Senat era imperiul, în timp ce în politica modernă comunitatea se afirmă prin statul-națiune. Pentru unii teoreticieni, printre care se numară si profesorul Duncan Kelly, statul este acel locus potrivit creării instituției cetățeniei, însă mulți analiști insistă asupra faptului că cetățenia devine din ce în ce mai mult o noțiune ce se afirmă dincolo de frontierele naționale. Această formă de participare politică a fost caracterizată ca activism transnațional și este compusă din „activitătile miscărilor sociale, ale organizațiilor societătilor civile și ale indivizilor care se manifestă global”.[8]

În cele din urmă, un alt aspect important al cetățeniei este definit prin funcția de indentificare pe care aceasta o are, în urma căreia se naște sentimentul de apartenență a individului la societate și la valorile pe care aceasta le are. În acest cotext se remarcă latura emotivă a cetăţeniei și modul în care oamenii dezvoltă legături afective de solidaritate cu un anumit grup prin perceperea apartenenței la o colectivitate. Cu referire la acest aspect, Aristotel a presupus că un acord tacit, așa-numita „harmonia”, depindea de o formă de prietenie civică în rândul cetățenilor care ar fi putut să își exprime voința și să poată trăi impreună doar într-o comunitate strâns legată. Astfel, se naște o condiție sine qua non ca cetățenii să se cunoască, să impărtășească valori și să aibă interese comune. Numai atunci când ei sunt atât de apropiați pot să fie capabili să decidă care sunt calitățile cele mai bune pentru ocuparea locurilor în Senat, să selecteze oamenii potriviți pentru ele, să rezolve armonios drepturile contestate și să adopte politicile colective în unanimitate.[9]

c. Conceptul de cetățenie reținut de doctrina românească

Având în vedere toate aceste aspecte teoretice enunțate putem afirma că cetățenia reprezintă, fără îndoială, atât o instituție fundamentală, cât și o condiție juridică cu implicații exorbitante în viața individului. Pentru a o putea defini trebuie să pornim de la faptul că ea are un conținut și o finalitate ce se corelează cu realități economice, sociale și culturale concrete într-o anumită societate. Charles Rousseau o definea ca “legatura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică și un anumit stat. Această legătură se exprimă prin totalitatea drepturilor și obligațiilor reciproce dintre o persoană și statul al cărui cetățean este, și mai mult, este o legătură juridică specială reflectată pe plan intern, păstrată și prelungită oriunde s-ar găsi persoana în statul de origine, în alt stat, pe mare sau cosmos”.                                              

Cu privire la noțiunea de cetățenie, în doctrina romanească s-a statuat asupra faptului că regulile referitoare la aceasta se integrează în mare măsură dreptului constituțional, care, prin definiție, reglementează raporturile dintre stat și cetățean, prin stabilirea principalelor drepturi, libertăți și îndatoriri ale acestuia din urmă, precum și prin fixarea condițiilor ce trebuie întrunite pentru a fi ales sau desemnat într-o funcție de conducere sau reprezentare.[10]

În consens cu analiza facută de domnul profesor Ştefan Deaconu în cel mai amplu comentariu al Constituţiei de pana acum[11], noţiunea de cetăţenie are două accepţiuni: instituţie juridică, adică totalitatea regulilor de drept ce au ca obiect de reglemntare modul de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei, şi condiţie juridică, adică situaţie rezultată din raporturile juridice statornicite între o persoana fizică şi stat, exprimând apartenenţa acestuia la statul al carui cetăţean este. În prima accepţiune, cetăţenia reprezintă o categorie legată de dreptul obiectiv, pe când în cea de-a doua, ea se axează in jurul ideii de subiect de drept, cele doua accepţiuni fiind strâns legate între ele. În acest sens, profesorul Tudor Drăganu definește cetățenia ca fiind „situația juridică rezultând din apartenența unei persoane fizice la un stat determinat, caracterizată prin faptul că acesta are plenitudinea drepturilor și obligațiilor prevăzute de constituție și legi, inclusiv politice, obligația de fidelitate fată de patrie și cea de apărare a ei”.[12]

În această analiză ne raliem opiniei profesorilor I. Muraru și S. Tănăsescu care definesc cetățenia română ca fiind acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relațiile permanente social-economice, politice și juridice dintre persoana fizică și stat, dovedind apartenența sa la statul român și atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor și îndatoririlor prevăzute de Constituția și legile României.[13]  Se subliniază astfel caracterul neîntrerupt al relației dintre individ și societatea organizată statal, relație ce reprezintă condiția dobândirii tuturor drepturilor și asumării tuturor obligațiilor prevăzute în legislația unei țări.

Din punctul de vedere al naturii juridice, cetăţenia a fost considerată în cursul timpului un statut personal, un contract tacit sinalagmatic, un contract unilateral de putere publică, o situaţie juridică, un raport contractual, un raport juridic (dupa unii de supuşenie), o parte a stării civile a persoanei etc.[14] În acord cu opinia unor autorilor citați[15], considerăm că în stabilirea naturii juridice a cetăţeniei trebuie să se plece de la categoria de subiect al raporturilor juridice, astfel cetăţenia ia naştere ca parte integrantă a capacităţii juridice ce îi conferă subiectului de drept aptitudinea de a dobândi anumite drepturi si obligaţii.

În urma definirii acestui gen proxim al existenței omului în plan juridic (concretizată sub denumirea de cetățenie) și a diferenței specifice, înglobată în totalitatea drepturilor și obligațiilor pe care acesta este susceptibil să le dobândească, este necesar să precizăm una dintre tendințele actuale ale evoluției cetățeniei pe plan internațional.

III. Titular al cetățeniei-  atât omul, cât și humanoidul?

După ce am integrat conceptul de cetățenie în limitele teoretice și empirice, supunem atenției un eveniment în urma căruia principiile consacrate dobândirii cetățeniei ar putea fi reactualizate. Afirmând tradițional că dreptul la cetățenie, componenta esențială a capacității juridice a persoanei este inerent, prin excelență, omului, ne putem întreba, în contextul schimbărilor recente referitoare la titularul acestui drept, dacă cu adevărat această afirmație nu a căzut deja în desuetudine.

a. Sophia-cetateanul humanoid al Arabiei Saudite

În urma acordării cetățeniei saudite în luna octombrie a anului precedent robotului humanoid cu inteligență artificială, identificat sub numele „Sophia”, putem afirma că suntem martorii unor schimbări cu influențe majore în plan juridic și moral. „Ea” a fost activată pe data de 19 aprilie 2015, este creată după modelul actriței Audrey Hepburn de către compania Hanson Robotics și este recunoscută pentru aspectul și comportamentul uman, spre deosebire de alte variante de roboți.

Această inițiativă celebrată în fața a sute de investitori la Summitul „Inițiativă pentru investiții viitoare” de la Riyadh a fost urmată în mai puțin de o săptămână de angajamentul Regatului de a investi 500 de miliarde de dolari pentru proiectul inițiat de Prințul Arabiei Saudite Mohammed bin Salman cu ajutorul căruia își dorește ca economia țării sale „să depășească era petrolului”. Denumit „Vision 2030„, programul are în vedere construirea unui oraș denumit „Neom” ce oferă „o oportunitate localnicilor și economiei țării, permițându-le celor care în mod normal doresc să investească în afara granițelor să se dezvolte în plan local, reducând astfel la minimum exodul forței de muncă. Totul va avea legătură cu inteligența artificială, fiecare lucru va putea fi funcționabil doar cu ajutorul internetului”.[16]

Reacțiile cetățenilor și ale oamenilor de știință nu au întârziat să apară, sarcasmul și neîcrederea lor în aceste schimbări reprezentând de fapt corolarul temerilor cu privire la evoluția mult prea rapidă a inteligenței artificiale. „Unul dintre cele mai veritabile concepte care aparțin ființei umane, de a fi cetățean și tot ce implică el, a fost dat unei mașinării. Ca profesor care lucrează zilnic în dezvoltarea inteligenței artificiale și sistemelor autonome care o pot încorpora, nu cred că societatea umană este încă pregătită pentru roboți cetățeni” declară doctorul(dr.) Hussein Abbass într-un interviu.[17]

b. Efecte juridice ale cetăţeniei acordate către un humanoid

Prezent în fiecare moment al evoluției societății, fenomenul juridic se materializează prin cumularea ideilor, conceptelor, opiniilor cu privire la necesitatea impunerii anumitor comportamente membrilor unei comunităti prin norme juridice, datorită evoluției acestora. Martori ai unor schimbări în sfera de recunoaștere a subiecților raporturilor juridice, prin acordarea capacității juridice humanoizilor, este de datoria noastră să rămânem informați cu privire la aceste transformări și să desemnăm posibilele implicații ale acestor evenimente.

Așadar, supunem dezbaterii următoarele aspecte referitoare la statutul juridic al Sophiei: identitatea ei, drepturile pe care e susceptibil să le dobândească și răspunderea în cazul încălcării scopurilor pentru care a fost fabricată.

– Identitatea

Apartenența noastră la o anumită societate organizată statal se concretizează prin statutul de cetățean pe care statul cu care ne identificăm ni-l oferă. Această distincție indispensbilă pentru participarea activă în atingerea obiectivelor societății ne deosebește pe noi de alți membri ai unei comunități. Având în vedere latura afectivă a cetățeniei și a faptului că un humanoid nu are abilitatea de introspecție și conștiință de sine (în sensul cunoscut de noi până acum), ne putem întreba ce semnifică în acest caz legătura intrinsecă dintre stat și humanoid. A fortiori, cum îi putem aprecia identitatea Sophiei?

Am putea să luăm în considerare codul ei de bare, nota audio din vocea ei, sau marca electromagnetică emisă, similară undelor cerebrale umane? Aceste protocoale și alte protocoale de management al identitătii tehnologice sunt toate posibile, dar nu stabilesc identitatea Sophiei -ele pot stabili numai identitatea ei hardware.

Avem multe provocări pe care trebuie să le depășim înainte de a putea avea siguranță în aceste sisteme și a putea să le recunoaștem identitatea. De exemplu, nu avem încă mecanisme de încredere pentru a ne asigura că aceste sisteme inteligente se vor comporta întotdeauna etic și în conformitate cu valorile noastre morale sau pentru a ne proteja împotriva luării unei acțiuni greșite cu consecințe catastrofale. [18]  În acest sens, intrebată la o conferinţă, de un reporter al CNBC (Consumer News and Business Channel), dacă roboții pot avea conștiință și dacă știu că sunt roboți, Sophia a răspuns imediat: „De unde știi că tu ești om? Nu îţi face griji, dacă eşti bun cu mine şi eu voi fi bună cu tine”.

– Dobândirea de drepturi si de obligații

Constituţia şi legislaţia conferă cetăţenilor toate drepturile (inclusiv cele politice), în timp ce personalelor care nu au această calitate nu le conferă decât o parte din aceste drepturi: strainii şi persoanele fară cetăţenie nu se pot bucura de toate drepturile politice, deoarece numai cetăţenii exercită puterea la nivel de stat, prin urmare numai ei pot participa la guvernarea societăţii din care fac parte şi de destinele căreia sunt legaţi. Totodată, numai cetăţenilor le incumbă anumite obligaţii, cum ar fi obligaţia de apărare a patriei sau cea de fidelitate faţă de ţară[19].

În ceea ce privește posibiliatea humanoidului de a fi titular de drepturi și obligații, când a fost întrebat despre comentariile unor recunoscuți academicieni precum Dr. Mary Bryson, care sugerează că acordarea de drepturi roboților le degradează pe ale oamenilor, Goertzel (directorul departamentului ştiinţific Handson Robotics) a replicat că nu este de acord cu această afirmație. El a declarat că decizia Arabiei Saudite de a da cetățenia Sophiei nu arată decât dorința tării de a fi mai progresistă. „Empiric, în Arabia Saudită, acordarea drepturilor unui robot pare să fie corelată cu creșteri, mai degrabă decât cu scăderi ale drepturilor omului în general”, afirmă el, subliniind schimbările recente, precum lăsarea poporului evreu să lucreze în țară și decizia de a da femeilor dreptul de a conduce.

Criticii subliniază de asemenea și faptul că acordarea de drepturi unui robot într-o ceremonie menită să atragă atenția asupra unei conferințe tehnologice cu finanțare generoasă nu indică nicio probitate etică în mod particular. Și, de fapt, într-o țară în care homosexualitatea este pedepsită cu moartea, iar lucrătorii imigranți sunt ținuți în condiții asemănătoare sclavilor, unii ar putea să o interpreteze ca fiind exact opusul: ca o dovadă suplimentară că drepturile sunt exercitate inegal și amoral. Ce evoluție în definirea conceptului modern al cetățeniei am putea remarca dacă practic un cetățean poate fi cumpărat de un altul întrucât nu reprezintă altceva decât un lucru apropiabil.[20] Ne intoarcem asadar la aprecierile facute cu mult timp in urma de catre Jean-Jacques Rousseau care considera ca „niciun cetățean nu trebuie sa fie atât de bogat încat să-l poata cumpăra pe altul „.

Un aspect ce merită supus atenției îl reprezintă posibilitatea exercitării drepturilor personalității de către humanoid, drepturi indisolubil legate de capacitatea juridică dobândită prin cetățenie. În doctrina românească s-a afirmat că drepturile personalității sunt drepturi inerente calității de persoană umană, care aparțin oricărui individ prin însuși faptul că este om[21]. Prin validarea acestor prerogative în care titularului i se recunoaște aptitudinea de a se bucura și de a-i fi apărate atributele esențiale persoanei sale, ne întrebăm ce ar semnifica din punct de vedere juridic ca unui lucru să i se legitimeze libertatea conștiintei, libertatea de exprimare, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine ori dreptul de a dispune de el însuși.

Rațiunea acestor drepturi se află în demnitatea persoanei și libera dezvoltare a personalității, instituții ce devin fără subtanţă în momentul în care încercăm să le asociem cu un robot ori cu un alt tip de mașinărie înzestrată cu inteligență artificială. Nucleul drepturilor personalității îl constituie drepturile fundamentale ale omului, afirmate în special, prin Declarația Universală a Drepturilor Omului[22]. Cu toate că aceasta statuează în numeroase articole că „oricine” este susceptibil de a se bucura de drepturile recunoascute, nu putem ajunge, prin utilizarea analogiei (ubi eadem ratio, ibi idem jus), la concluzia posibilității exercitării acestor drepturi și de către „oricare”[23].

Pe langa recunoaşterea drepturilor, atenţia asupra îndatoririlor fundamentale se impune, deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivităţi umane sa nu aibă anumite obligaţii faţă de societatea în care trăiesc. Odata cu recunoaşterea unui humanoid ca cetăţean se impune a-l include in comunitatea în care acesta îşi desfaşuară activităţile, prin mobilizarea acestuia, odata cu oamenii, la realizarea scopurilor societăţii, constituind in acelasi timp garanţia, printre alte garanţii, că drepturile fundamentale se pot realiza efectiv. În privinţa drepturilor politice, de a alege şi de a fi ales, acestea sunt cosiderate a fi complexe din prisma îndatoririi civice de participare activă la crearea scopurilor societăţii şi din cea a aptitudinii de a opta între o conduita de exercitare sau de pasivitate. Dobândirea acestor drepturi au cu prisosinţă un impact covârşitor asupra acţiunilor unui humanoid, întrucat, fiind creat de către o întreprindere fară capacitate de manifestare a drepturilor politice, indiferent de naţionalitatea acesteia, robotul programat sa efectueze anumite acţiuni îndeplineşte voinţa altor cetăţeni din spatele mecanismelor lui sau chiar a acestei întreprinderi.

– Răspunderea juridică

Mergând chiar mai departe cu speculațiile, putem analiza ipotezele in care robotul programat pentru anumite scopuri își depăseste atribuțiile dobândite din fabricație provocând pagube sau abuzând de calitățile sale. În acest sens, în prezent este avută în vedere construirea unor asa-numite principii de funcționare în limita cărora orice dispozitiv dotat cu inteligență artificială trebuie să se circumscrie. Cea mai recentă listă propune 23 de principii cunoscute sub numele de „Asilomar AI Principles„. Printre acestea se numară: transparența defecțiunilor, alinierea la valorile umane și auto-îmbunătățirea recursivă.[24] În exercitarea acestor obligatii, prin principii încă dezbătute în domeniu, se va pune întrebarea cine va raspunde pentru incălcarea lor: proprietarul robotului, fabrica de distribuție, specialiștii care îl întrețin sau chiar robotul- ca forma a răspunderii pentru fapta proprie?

Așa cum nu mai puțin de un secol în urmă problema admisibilității și necesității răspunderii juridice a persoanei morale era larg dezbătută, acum putem fi martorii unor noi prefaceri în sensul introducerii în plan legal a unui nou subiect capabil să răspundă juridic.  În cazul persoanei juridice s-a plecat inițial de la ideea că ele nu pot săvârși infracțiuni (societas delinquere non potest) pentru că nu sunt persoane reale, conduita unei persoane juridice nu are cum să fie una proprie, ci este până la urmă rodul voinței persoane fizice.[25] A fortiori, aceste argumente cărora li s-a găsit o soluție juridică pot fi aplicate și în cazul humanoidului, care nu reprezintă altceva decât o ficțiune a legii și a științei. Acesta, neavând capacitate psihică intelectivă și volitivă cu privire la acțiunile sau inacțiunile sale ar putea fi totuși reprezentat de creatorul, inginerul sau chiar de către o instituție în cadrul căreia ar putea lucra.

Din prisma raţiunii dreptului civil, scopul răspunderii este, în principiu, de a repara un prejudiciu, această obligație de reparațiune urmărind totodată ca fapta susceptibilă a produce prejudiciul să nu mai fie săvarșită. Funcția preventiv-educativă a răspunderii civile, indiferent de ce formă a acesteia discutăm, aduce în centrul atenției aspecte ce sunt strict personale ale făptuitorului, starea sa mintală, elemente de ordin psihologic ce l-au determinat pe făptuitor să săvarșească fapta, acestea fiind necesare pentru fundamentarea subiectivă a răspunderii. Culpabilitatea conduitei autorului faptei este o condiție esenţială, deoarece nu vom putea discuta despre prezența și aplicabilitatea răspunderii civile acolo unde nu există vinovăţie[26]. Din acesta perspectivă supunem discuției eventualitatea răspunderii delictuale a humanoidului, atât pentru fapta sa cât și din perspectiva atragerii răspunderii delictuale pentru lucruri aflate în paza unei persoane.

Cu privire la condiția vinovăţiei din cadrul răspunderii civile delictuale, aceasta are un caracter dependent, marcat cu claritate atât de condiția faptei ilicite, cât și de aceea a raportului de cauzalitate între cea din urmă și prejudiciu. Atunci când suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, sunt prezente două elemente ale vinovătiei: unul obiectiv, ce constă în incălcarea unei obligații juridice, și unul subiectiv, numit imputabilitate sau culpabilitate, acesta reprezentând atitudinea autorului de a înțelege și de a-și asuma consecințele faptelor ce au fost săvarsite. Sub acest din urmă aspect, conștiința și voința unui humanoid neputând fi determinate sau determinabile nu putem accepta însușirea acestei răspunderi de către o altă persoană decât un om. În acest sens, prin lipsa unei aptitudini de a înțelege semnificația faptei, de a discerne între licit și ilicit, nu putem discuta despre existența vinovăției, chiar dacă prin faptă s-a produs un prejudiciu. Astfel, vinovăția fiind o condiție necesară pentru a fi antrenată răspunderea civilă, în lipsa acestei condiții, autorul faptei nu va răspunde civil[27].

În vederea răspunderii pentru lucruri incidente sunt dispozițiile art. 1376 din NCC[28] care prevede în alineatul 1: „oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub pază sa”. În absența unei definiții legale, interpretarea noțiunii de lucru susceptibil de a angaja răspunderea delictuală poate fi desprinsă din dispozițiile art. 535 NCC, ca fiind acea categorie de bunuri imobile sau mobile care constituie obiectul unui drept patrimonial, în sfera căruia, din punct de vedere material poate fi inclus și robotul dotat cu inteligență.

Pentru antrenarea răspunderii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, cauzat prin fapta lucrului, aflat în paza juridică a persoanei responsabile. Lucrul implicat în producerea prejudiciului trebuie să se afle, la momentul producerii prejudiciului, sub paza juridică a persoanei responsabile, care exercită în fapt o autoritate, constând în direcția, controlul și supravegherea acestuia, acesta putând fi reprezentată de creatorul, compania care angajează humanoidul ori eventualul proprietar.

Fundamentul răspunderii pentru lucruri care se degajă din prevederile exprese ale alin. (1) al art. 1376 NCC este de natură obiectivă, independent de orice culpă. Ideea centrală pentru angajarea răspunderii paznicului juridic privește obligația sa legală de a garanta pentru riscul unui comportament anormal al lucrului[29]. Astfel, ieșind din tiparele pentru care a fost programat și ignorând dorința de acțiune a paznicului juridic care îl coordonează, acest paznic va răspunde în eventualitatea producerii unui prejudiciu. Sunt astfel eliminate speculațiile privind fundamentarea subiectivă bazată pe culpabilitatea comportamentului paznicului lucrului cu privire la modul în care și-a îndeplinit atribuțiile de supraveghere, direcție și control asupra acestuia sau posibilitatea fundamentării pe un temei mixt, propus unii autori, după propria lor apreciere[30]. Această abordare nu poate fi mai mult decât corectă, în lumina recunoașterii unei relații de pază juridică ori posesie asupra lucrului, dar, întrucât humanoidul nu poate fi apropiabil datorită statului de cetățean, rațiunea intreprinsă dispare.

În aceași ordine de idei, odată cu dobândirea dreptutilor și obligațiilor recunoascute legal oricărui cetățean, fie și el humanoid, incidente în situația lui pot fi și dispozițiile extrădării. Recunoscută ca un act bilateral între două state în baza căruia un stat pe al cărui teritoriu s-a refugiat un infractor sau condamnat îl predă, la cerere, altui stat pentru a fi judecat ori pus să execute pedepsa la care fusese condamnat, extrădarea se acordă sau se cere în funcție de statul al cărui cetățean este făptuitorul. Astfel, în cazul răspunderii juridice penale a humanoidului, recunoașterea lui ca cetățean trebuie să se facă de către statul pe teritoriul căruia se află pentru a putea fi extrădat la cerere, pe baza acordurilor internaționale ori pe baza reciprocității.

De asemenea, tot din perspectiva normelor internaţionale, ne putem întreba dacă atunci când Sophia doreşte să intre într-un alt stat (spre exemplu în Romania, pentru participarea la Summitul European “Brand minds” în data de 11 mai) aceasta este recunoscută ca un cetăţean al Arabiei Saudite sau ca un bun ca oricare altul, deţinut de o anumită persoană.

În toate aceste situații suntem nevoiți să aplicăm criteriile capacității juridice a persoanei, bunăoară egale în ceea ce privește statutul de cetățean, în mod distinct. Așadar, întrucât nu are deplinătatea drepturilor, a răspunderii civile, penale ori contractuale, este Sophia un cetățean cu capacitate juridică restrânsă datorită naturii sale de lucru apropiabil? Se ajunge astfel la o distincție exclusă cu mult timp în doctrină, ce ia naștere odată cu diferențierea exercitării drepturilor în funcție de titularul susceptibil să le dobândească (humanoidul cu capacitate juridică restrânsă și omul cu capacitate juridică deplină).

Din pacate, atât aceste aspecte, cât şi numeroase altele care se vor naşte odată cu coflictele recunoaşterii internaţionale a cetăţeanului humanoid ivite în practică, este posibil sa necesite o perioadă mai mare pentru a fi lamurite, decât rapiditatea cu care inteligența artificială aşterne noi realităţi în multe state din lume.

c. Concluzie

Premisă indispensabilă a dobândirii şi a exercitării drepturilor şi obligaţiilor fundamentale, cetăţenia a reprezentat în decursul timpului facultatea recunoaşterii valorilor societăţii de către o parte din membrii populaţiei. Esenţială pentru identificarea şi modificarea acestor valori, ea a reprezentat dintotdeauna apanajul anumitor categorii de indivizi, selecţionaţi iniţial după categoria averii, a sexului, iar ulterior după categoria statului cu care se identificau. Titularul cetăţeniei a fost în mijlocul atenţiei doctrinarilor indiferent de abordarea teoretică pe care aceştia o utilizau în definirea cetăţeniei. Cu toate că fluxul de informaţii şi de valori ne fac să reanalizăm instituţii consacrate legal, o noua prefacere a recunoaşterii titularului cetaţeniei semnificând includerea în aceasta categorie a unui robot dotat cu inteligenţă artificială presupune efecte juridice exorbitante, ale caror ecou este perceptibil acum, dar care se va sesiza puternic în timp.

Este de la sine înțeles că o apreciere conform căreia humanoidul s-ar afla pe aceeași scară valorică cu omul, din punctul de vedere al statutului de cetăţean, nu poate fi primită, din considerente în primul rând etice și în al doilea rând utilitare. Creată pentru a ne ajuta într-un viitor al inovației tehnologice, inteligeța artificială încorporată în roboți nu poate avea decât scopul de a satisface nevoile oamenilor, fapt datorită căruia nu putem accepta ipoteza recunoașterii cetățeniei Sophiei în sensul juridic recunoscut până acum. Atributele participării active prin exercitarea drepturilor politice, asumarea de obligații față de stat, manifestarea identității și a statutul juridic prin dobândirea dreptului suprem la cetățenie, corolar al tuturor celorlate facultăți juridice, nu ar trebui să aparțină, prin excelență, decât ființei umane, creatoare a tuturor acestor instituții și valori fundamentale recunoscute universal.


[1] ”Citizenship in Contemporary Europe” / Michael Lister si Emily Pia, Editura Edinburgh University Press, 2008, pag. 2.
[2] “Citizenship and Social Class” /Thomas Humphrey(T.H.) Marshall, Editura Cambridge University Press, 1950.
[3] A se vedea ”Liberalism” /Leonard Hobhouse, Editura Oxford University Press, 1964.
[4] A se vedea”Citizenship in Contemporary Europe” / Michael(M.) Lister si Emily Pia, Editura(Ed.) Edinburgh University Press, 2008.
[5] A se vedea “Multicultural Citizenship: The Limitations of Liberal Democracy” / Duncan Kelly.
[6] “Citizenship: A Very Short Introduction” / Richard Bellamy, pag. 29.
[7] ”Politica” /Aristotel, Ed. Semne, Bucureşti 2008, pag. 98.
[8] „Who Needs a Theory of Citizenship” / George Armstrong Kelly, Ed. Daedalus,1979 pag. 21-36.
[9] A se vedea ”Politica” /Aristotel, Ed. Semne, Bucureşti 2008, pag. 80.
[10] “Constituţia României: comentariu pe articole” / Ioan(I.) Muraru, Elena Simina Tănăsescu (coord.), Dana Apostol Tofan – Bucureşti: Ed. C.H. Beck, 2008.
[11] Cu referire la “Costituţia României: comentariu pe articole” opera citată (op. cit.).
[12] “Drept constituţional şi instituţii publice. Tratat elementar”, volumul(vol.) I / Tudor Drăganu, Ed. Lumina Lex, 1998.
[13] “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I / I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Bucureşti, Ed. C.H Beck, 2011, pp. 6, 115.
[14] A se vedea pentru o analiză mai amănunţită” Drept constituţional şi instituţii politice” op.cit. pag. 116.
[15] A se consulta operele citate pentru argumentarea construită de S. Tănăsescu şi I. Muraru.
[16] A se vedea aici.
[17] A se vedea aici.
[18] “Oamenii de stiinta de la Universitatea Naţională de Cercetare din Rusia au urmarit un robot înzestrat cu inteligenţă artificială, capabil să înveţe si să recunoască emoţiile umane. Pus să asculte discursurile unor persoane, chiar şi după mult timp robotul nu a reuşit să detecteze emoţiile decât în 71% dintre cazuri, iar de multe ori a confundat fericirea cu supărarea sau teama. În ceea ce priveşte fericirea, robotul a recunoscut-o în doar 45% din cazuri.”  A future that works: automation, employment and productivity/ McKinsey Global Institute, 2017, pag. 63.
[19] “Drept constituţional şi instituţii politice”, ediţia 14, vol. I / I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op. cit. pag. 113.
[20] În acest sens, a se vedea Noíunea de bun incorporal în  dreptul civil român.
[21] “Drept civil. Persoanele”/ Marian Nicolae, George Ilie, Vasile Bîcu, Radu Rizoiu, Ed. Universul Juridic, 2016, pag. 37.
[22] “Declarația Universală a Drepturilor Omului” din 10 decembrie 1948, emisă de Organizația Națiunilor Unite.
[23]  A se vedea cu titlu de exemplu art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 13, art. 23 documentul citat.
[24]  A se vedea aici.
[25] “Drept penal român: partea generală, curs universitar”, editia 2/ Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, pag. 153.
[26] “Răspunderea civilă delictuală subiectivă”/ Lacrima Boilă, Editura C.H. Beck, București, 2009, pag. 40.
[27] “Drept civil. Teoria generală a obligațiilor”/ I. Dogaru, P. Drăghici, Editura ALL BECK, 2002, pag. 255.
[28] Noul Cod Civil republicat 2011. Legea 287/2009 privind Codul civil.
[29] “Noul Cod civil. Comentariu pe articole”/  Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei.
[30] A se vedea “Drept civil. Teoria generala a obligatiilor”/Constantin. Stătescu,Corneliu Bîrsan , Ed. Hamangiu,2008, pag. 315.


Student Florentina Gabriela Ţintărescu
Membru al echipei Robotics Law


Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Cetățenia și posibilele implicații ale dobândirii ei de către humanoizi”

  1. Am o conserva de fasole cu carnati. As dori sa depun o cerere la IGI ca sa i se acorde cetateania romana.

    …………..
    Articol bun pentru inceput. Limbajul e de cherestea, autoarea copiaza stilul ponosit al jurisfosilelor. Pe ici pe colo nu suna romaneste.
    Exista vreun profesor cu care nu esti de acord?
    Oricum un inceput bun.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan

No announcement available or all announcement expired.