CyberlawDrept civilDrept constituţionalUEBusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporate
ComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

Inspecția Judiciară. Raport ref. monitorizarea dosarelor de mare corupție

13.07.2018 | JURIDICE.ro

Joi, 12 iulie 2018, Inspecția Judiciară a publicat raportul privind rezultatul activităţii de monitorizare a dosarelor de mare corupţie, existente pe rolul curţilor de apel şi instanţelor arondate, precum şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit raportului:
– soluționarea dosarelor de mare corupție se realizează într-un ritm care poate fi considerat adecvat, dar nu trebuie omis faptul că în anul 2017 s-a înregistrat o creștere numărului total de dosare, inclusiv al celor mai vechi de 5 ani în sistem
– la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat o gestionare adecvată a dosarelor de mare corupție aflate în prezent pe rolul Secţiei penale şi a Completelor de 5 Judecători, fără a fi identificate situaţii de natură a conduce la temporizarea procedurii
– la nivelul conducerilor manageriale există o implicare constantă în gestionarea dosarelor de mare corupție, iar măsurile dispuse pot fi considerate ca fiind adecvate scopului propus, respectiv reducerea duratei de soluționare a acestei categorii de dosare.

:: Raportul


Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.