Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Oportunitatea modificării Directivei 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale. Definiția conductelor de interconexiune la nivel european

13.07.2018 | Andrada CRĂIȚEANU
Andrada Crăițeanu

Andrada Crăițeanu

În contextul succesiunii României la Președinția Consiliului Uniunii Europene, unul dintre subiectele de interes major pentru salvgardarea și propagarea obiectivelor ce au justificat însăși constituirea și existența Uniunii Europene (e.g. dezvoltarea durabilă bazată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, menținerea unei economii de piață competitive, consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale), ar trebui să îl constituie, fără putință de tăgadă, domeniul energetic.

Din perspectivă geopolitică, proiectele de infrastructură planificate sau construite la nivelul Uniunii Europe au generat de-a lungul timpului conflicte economice, politice și sociale la nivelul diferitelor state membre, sens în care, față de importanța majoră a asigurării energiei consumatorilor, blocul legislativ din domeniul energetic a consacrat regula conform căreia serviciul de transport de energie reprezintă „serviciu public”.

Cel de-al treilea pachet energetic, menit să asigure evoluția în această materie, reiterează unul dintre cele mai importante principii reglementate în mod expres la nivel normativ constând în accesul terților la sistemul de transport, în vederea asigurării unei piețe competitive, transparente și nediscriminatorii.

Principiul accesului terților la sistemul de transport în condiții transparente și nediscriminatorii nu este unul de noutate, acesta fiind reglementat nu numai în corpul Directivei 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale, ci și prin normele vechilor directive ce au avut același obiect de reglementare, în prezent abrogate (i.e. Directiva 1998/30/ CE la art. 23, iar Directiva nr. 2003/55/CE la art. 18).

În egală măsură, trebuie avut în vedere că scopul investițiilor realizate la nivelul Uniunii este acela de a întări concurența în furnizarea de gaze naturale și de a îmbunătăți securitatea aprovizionării.

Dezideratul consolidării unei piețe competitive la nivelul Uniunii Europene este unul incontestabil, legiuitorul european fiind pus în fața unor provocări ce impun cu necesitate revizuirea cadrului normativ astfel încât să corespundă noilor realități factuale.

Una dintre problemele semnalate de Comisia Europeană în ceea ce privește încălcarea normelor europene vizează tocmai încălcarea accesului terților la sistem prin încheierea unor acorduri între state membre cu state terțe prin care acestea din urmă, de regulă prin contracte încheiate pe termen lung, rezervă capacitatea conductelor de tranzit ale statelor membre (în unele cazuri, în integralitate), fără a se urma o procedură care să asigure accesul nediscriminatoriu al celorlalți operatori economici, efectul fiind în mod firesc încălcarea normelor concurențiale și chiar crearea unui monopol în ceea ce privește furnizarea gazelor naturale de către respectivele state terțe.

În acest sens, cel de-al treilea pachet energetic și-a propus, inter alia, reglementarea unor proceduri care să asigure în mod efectiv și în fiecare stat membru acordarea accesului terților la rețea în mod transparent și nediscriminatoriu.

Pe de altă parte, în ceea ce privește regimul juridic aplicabil conductelor de tranzit ce traversează atât state membre, cât și state terțe, practica statelor în cauză este aceea de a încheia acorduri/convenții interguvernamentale. Acestea se circumscriu noțiunii de tratat, astfel cum acesta este definit atât din Convenția de la Viena cu privire la dreptul Tratatelor din 1969, cât și la nivel doctrinar. Consecința firească este aceea că prin respectivele acorduri/convenții, statele generează norme de drept internațional, obligatorii pentru părțile semnatare.

Din această perspectivă, prezintă relevanță prevederile art. 27 din Convenția de la Viena, în conformitate cu care o parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat. În ceea ce privește dreptul intern, avem în vedere deopotrivă normele instituite la nivel european, cu atât mai mult cu cât Directiva 2009/73/CE a fost deja transpusă în statele membre.

Totuși, art. 46 din Convenția de la Viena consacră posibilitatea anulării unui tratat de către o parte semnatară în ipoteza în care violarea dreptului intern a fost vădită şi priveşte o regulă de importanţă fundamentală a dreptului său intern. O violare este considerată vădită dacă ea este obiectiv evidentă pentru orice stat care s-ar comporta în asemenea împrejurări în conformitate cu practica obişnuită şi cu bună credinţă.

Pe scurt, există acorduri încheiate între state membre și state terțe care derogă de la prevederile normelor Uniunii Europene, a căror validitate, în funcție de data încheierii lor în raport de data intrării în vigoare a normelor europene, este discutabilă, însă aceasta nu face obiectul prezentei analize.

În scopul clarificării și unificării regimului juridic aplicabil conductelor de interconexiune, Comisia Europeană a prezentat, la data de 8.11.2017, o propunere legislativă de modificare a Directivei 73/2009.

Conform art. 2 pct. 17 din Directiva 2009/73/CE, conductă de interconexiune înseamnă o conductă de transport care traversează sau trece peste o frontieră dintre două state membre pentru unicul scop al conectării sistemelor de transport ale acestor state.

În forma sa actuală, directiva nu stabilește, deci, regimul juridic aplicabil conductelor de transport ce traversează atât state membre, cât și state terțe, aspect criticabil, având în vedere că furnizorul cel mai important de gaze către Uniunea Europeană rămâne Rusia. Lacuna legislativa a fost până în prezent acoperită prin prevederile acordurilor internaționale.

Propunerea Comisiei Europene constă în modificarea definiției conductei de interconexiune în sensul că aceasta este o conductă care traversează sau trece peste o frontieră dintre state membre sau între state membre și țări terțe până la frontiera jurisdicției Uniunii.

Această propunere este binevenită, consecința fiind aceea că aplicarea normelor instituite la nivel european asupra oricăror conducte de interconexiune ce ar urma să fie construite pe teritoriul Uniunii Europene ar deveni incontestabilă.

Cu privire la regimul juridic aplicabil conductelor de interconexiune ce traversează atât state membre, cât și state terțe au fost dezvoltate două opinii la nivelul statelor membre, în funcție de interesul fiecăruia dintre acestea în ceea ce privește proiectele de infrastructură planificate a fi construite la nivelul acestora.

Într-o primă opinie, conductele de interconexiune ce fac obiectul analizei sunt excluse din sfera de reglementare a normelor europene, prin raportare la definiția legală consacrată prin prevederile art. 2 pct. 17 din Directiva 2009/73/CE.

Conform celei de a doua opinii, la care achiesăm, aplicarea normelor europene în ceea ce privește conductele ce tranzitează teritoriul statelor membre nu poate fi contestată, neexistând niciun argument în fundamentarea opiniei contrare, altul decât redactarea lacunară a definiției conductelor de interconexiune.

Din interpretarea sistemică și teleologică a textului Directivei 2009/73/CE, se poate o observa că legiuitorul european a reglementat, prin prevederile art. 35, posibilitatea solicitării unor derogări de la exigențele acestora (i.e. accesul terților la rețea), însă în preambulul Directivei 2009/73/CE, la punctul 35, este expusă maniera de interpretare a normelor anterior menționate, statuându-se în mod clar că „acordarea temporară de derogări ar trebui să se aplice, în special, din motive legate de siguranța alimentării, noilor conducte aflate pe teritoriul Comunității care transportă gaze naturale din țări terțe către Comunitate”.

În acest context, este lesne de remarcat că scopul legiuitorului european nu a fost acela de a exclude conductele care transportă gaze naturale din țări terțe către statele membre din sfera de reglementare a normelor europene, definiția incompletă a conductelor de interconexiune fiind o omisiune ce nu poate fi de natură a prejudicia scopul reglementării. De altfel,  însăși Comisia Europeană, cu ocazia răspunsurilor oferite întrebărilor parlamentare în legătură cu regimul juridic aplicabil Nord Stream 1, și-a exprimat, în mod indirect, opinia în sensul că o astfel de conductă se circumscrie normelor europene[1]. Totuși, pentru clarificarea celor expuse, completarea Directivei 2009/73/CE se dovedește utilă.

Preocuparea Comisiei Europene este una firească în contextul în care, pe de o parte, conform datelor publicate de Centrul de Analiză a Politicii Europene[2], construirea conductei Nord Stream 2 este de natură a genera un monopol al Rusiei în materia furnizării de gaze naturale la nivel european, iar, pe de altă parte, convențiile încheiate pe termen lung între state membre și Rusia au încălcat flagrant normele instituite la nivel european din perspectivă concurențială.

Din perspectiva regimului juridic aplicabil unei conducte de tranzit, precum Nord Stream 2, acesta suscită discuții și din perspectiva traiectoriei conductei.

Având în vedere că Nord Stream 2 traversează zonele economice exclusive ale Finlandei, Suediei, Estoniei, Latviei, Lituaniei, Danemarcei și Germaniei și marea teritorială a ultimelor două, se ridică problema normelor de drept aplicabile asupra acestor arii geografice.

Din această perspectivă, devin incidente prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 10.12.1982. Prevederile art. 2 și 3 ale acestei convenții stabilesc că suveranitatea statului riveran se întinde dincolo de teritoriul său şi de apele sale interioare, asupra unei zone a mării adiacente desemnate sub numele de mare teritorială. De asemenea, este consacrat dreptul oricărui stat de a fixa lăţimea mării sale teritoriale, aceasta neputând depăşi 12 mile marine, măsurate de la liniile de bază. În ceea ce privește Danemarca și Germania, ambele state au extins lățimea mării teritoriale la limita maximă permisă de convenție. În consecință, din perspectiva regimului juridic aplicabil conductelor de tranzit ce traversează marea teritorială a celor două state, rezultă că normele europene sunt pe deplin aplicabile.

În ceea ce privește normele aplicabile infrastructurii construite în zona economică exclusivă a statelor membre și în platoul continental, conform prevederilor art. 60 alin. (2) și art. 80 ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, statele riverane au jurisdicţie exclusivă asupra insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor, inclusiv în materie de legi şi reglementări vamale, fiscale, sanitare, de securitate şi de imigrare. În acest sens, se poate susține că normele europene sunt incidente și în ceea ce privește zona economică exclusivă a statelor membre.

În sprijinul acestei teze s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție, statuând într-o manieră lipsită de echivoc că „în zonele lor exclusive economice, statele membre au obligația de a se conforma cu dreptul comunitar în domeniile unde își exercită puterile suverane.”[3]

Nu sunt însă lipsite de relevanță nici prevederile art. 72 din Convenția anterior amintită, care consacră dreptul tuturor statelor a instala conducte submarine pe platoul continental, însă stabilesc drepturi limitate statutului de coastă în ceea ce privește supravegherea respectivelor conducte dincolo de marea teritorială, acestea limitându-se la protejarea drepturilor respectivului stat de explorare și exploatare a resurselor naturale și de prevenire, reducere și control al poluării generate de conducte.

Pentru a conchide, precizăm că preocuparea Comisiei Europene în privința practicilor Gazprom (operatorul de transport și de sistem din Rusia) a fost expusă de către aceasta în mod constant. Ultima notificare adresată Gazprom de către Comisia Europeană, prin care aceasta semnalează posibilitatea aplicării unor sancțiuni pentru încălcarea normelor instituite la nivel european, a fost publicată în mai 2018[4]. În acest context, considerăm că modificarea Directivei 2009/73/CE în sensul clarificării terminologice a noțiunii de conductă de interconexiune ar putea elimina cel puțin una dintre probleme ce s-au născut cu ocazia analizării cadrului juridic aplicabil noilor proiecte de infrastructură din domeniul energetic. Modificarea propusă de Comisia Europeană ar putea fi adoptată în prima jumătate a anului 2019, în timpul președinției României la Consiliul Uniunii Europene.


[1] A se vedea aici, p. 9.
[2] A se vedea aici.
[3] Cauza C-6/04 Comisia Europeană vs. Marea Britanie și Irlanda de Nord
[4] A se vedea aici comunicatul CE.


Avocat Andrada Crăițeanu, Senior Associate in cadrul Pachiu & Asociatii


Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan