BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

18.07.2018 | Andrei PAP
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018 a fost publicată Decizia nr. 52/2018 privind examinarea sesizărilor conexate formulate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 41.380/299/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în Dosarul nr. 6.892/101/2014 și Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 529/2/2018, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. La data de 29 martie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosarul nr. 866/1/2018 având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, care, prin încheierea de ședință de la data de 21 martie 2018 dată în Dosarul nr. 41.380/299/2016, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României și ale art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, dar în cauze a căror valoare nu depășește suma de 1.000.000 lei și care au fost înregistrate pe rolul instanțelor anterior datei publicării deciziei menționate sunt definitive, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), ori, dimpotrivă, sunt supuse recursului?”.

2.  La data de 2 aprilie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosarul nr. 902/1/2018, care a fost conexat cu Dosarul nr. 866/1/2018, avându-se în vedere obiectul sesizării, potrivit rezoluției vicepreședintelui instanței supreme din data de 4 aprilie 2018.

3. În acest dosar, prin încheierea de sesizare din 23 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6.892/101/2014, s-a solicitat dezlegarea chestiunii de drept privind „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în sensul dacă efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, sunt aplicabile în privința hotărârilor date în apel, pronunțate după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei menționate doar în litigiile începute ulterior sau și în procesele începute anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, astfel încât, în acestea din urmă, în cazul inaplicabilității efectelor aceleiași decizii, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 continuă să se aplice în forma anterioară publicării deciziei instanței constituționale?”.

4. Ulterior, la data de 19 aprilie 2018 a fost înregistrat Dosarul nr. 1.048/1/2018, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 529/2/2018 al acestei instanțe. Prin încheierea de sesizare din 5 aprilie 2018 s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă prin coroborare cu dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili care este legea aplicabilă căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri judecătorești în situația în care, pe parcursul procesului, însă înainte de pronunțarea hotărârii, a fost publicată în Monitorul Oficial al României o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarat neconstituțional un text de lege care limita accesul la o cale de atac, respectiv legea în forma în vigoare la data la care a început procesul ori legea în forma rezultată în urma admiterii excepției de neconstituționalitate.”

Prin rezoluția din data de 20 aprilie 2018 a vicepreședintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus conexarea acestei sesizări, avându-se în vedere obiectul său, cu sesizarea înregistrată cu nr. 866/1/2018.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 41.380/299/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în Dosarul nr. 6.892/101/2014 și Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 529/2/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

148. Chestiunea de drept, a cărei lămurire se solicită, pune problema producerii în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 din perspectiva regimului căilor de atac cărora le sunt supuse hotărârile judecătorești pronunțate în litigii aflate în derulare la momentul publicării respectivei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

149. Pentru rezolvarea acestei chestiuni de drept trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

A) obligativitatea și producerea pentru viitor a efectelor deciziilor Curții Constituționale;

B)legea aplicabilă proceselor în curs și regimul căilor de atac al hotărârilor judecătorești;

C) natura considerentelor deciziei instanței de contencios constituțional apte să fie înzestrate cu obligativitate și autoritate de lucru judecat;

D) aplicarea pentru viitor a efectelor deciziei Curții Constituționale în opoziție cu aplicarea retroactivă și încălcarea astfel a principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

A) Obligativitatea și producerea pentru viitor a efectelor deciziilor Curții Constituționale

150. Este neîndoielnic că deciziile Curții Constituționale au, de la data publicării lor, valoare obligatorie, cu opozabilitate erga omnes și cu „putere numai pentru viitor”.

151. Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

152. La fel statuează dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: „Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

153. Aceasta înseamnă că prezumția de validitate și de constituționalitate care însoțește o normă legală încetează de la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional care statuează în sens contrar și că respectiva normă nu mai poate face parte din ordinea juridică [mai întâi efectele ei fiind suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, timp în care legiuitorul trebuie să pună de acord norma cu statuările Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (1) din Constituție, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992].

154. În ce privește modalitatea în care se repercutează, în timp, efectele deciziilor Curții Constituționale, pentru a nu se aduce atingere unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, legea fundamentală prevede că ele se produc ex nunc, numai pentru viitor.

155. Așadar, declararea unei norme ca neconstituțională este asemănătoare abrogării respectivei norme, care lasă situațiile trecute, încheiate în perioada ei de activitate, neatinse, consecințele înlăturării normei (prin abrogare sau declarare ca neconstituțională) fiind rezervate domeniului viitorului.

156. Aceasta întrucât tot ce s-a întocmit, perfectat cât timp norma era prezumată validă, constituțională, cu respectarea prescripțiilor acesteia, este considerat ca integrându-se ordinii juridice.

157. Chiar dacă norma legală a fost afectată, încă de la începutul adoptării ei, de viciul neconstituționalității, legiuitorul a optat pentru încetarea efectelor acesteia doar pentru viitor, tocmai pentru a nu bulversa ordinea juridică și a nu sancționa pe cei care s-au încrezut în cadrul normativ existent.

158. Acestea fiind exigențele aplicării deciziilor Curții Constituționale, trebuie observat, de fiecare dată, raportat la natura normei a cărei neconstituționalitate a fost declarată, ce înseamnă producerea efectelor pentru viitor, care nu poate fi identificată în mod automat, mecanic cu momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică, tot ce este ulterior acestei date ar intra sub acțiunea efectelor viitoare).

159. Astfel, trebuie să se distingă între norme de drept material și norme de drept procesual, respectiv între situații trecute (facta praeterita) care, prin esența lor, scapă de sub puterea efectelor unor asemenea decizii, situații în curs de desfășurare (facta pendentia), care cad sub influența efectelor deciziilor după cum au validat sau nu un drept definitiv până la momentul publicării și situații viitoare (facta futura) care, în mod neîndoielnic, sunt sub incidența efectelor deciziilor de neconstituționalitate.

160. Pe acest aspect, în doctrină s-a subliniat că, în raport cu natura normei în discuție, abrogarea, respectiv, declararea neconstituționalității pe parcursul desfășurării procesului pot conduce la neaplicarea ei în soluționarea cauzei, dar cu totul altfel stau lucrurile în cazul în care în discuție este o normă de procedură civilă, deoarece aplicarea în timp a acesteia trebuie raportată la dispozițiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă, cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

161. Întrucât, în cauză, norma a cărei neconstituționalitate a fost declarată este una procedurală, care limita exercițiul căii de atac a recursului în funcție de un anumit prag valoric, trebuie stabilit în ce modalitate se repercutează aceasta asupra proceselor în curs, ținând seama de împrejurarea esențială, conform căreia controlul de constituționalitate a vizat doar acest aspect, fără să se extindă asupra normelor procedurale care stabilesc legea aplicabilă procesului civil și regimului căilor de atac.

162. Numai coroborând textele de lege care statuează asupra legii aplicabile proceselor în curs și regimului căilor de atac se poate stabili dacă judecățile aflate în curs de desfășurare la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cad sub incidența efectelor acestei decizii sau, dimpotrivă, este vorba despre litigii declanșate ulterior publicării acesteia, în care regimul căilor de atac va fi stabilit doar prin raportare la dezlegările jurisdicției constituționale.

B) Legea aplicabilă proceselor în curs și regimul căilor de atac al hotărârilor judecătorești

163. În sistemul actualului Cod de procedură civilă a fost adoptată o concepție nouă, care se îndepărtează de la cea anterioară (bazată, fără distincții, pe aplicarea imediată și generală a legii noi), tocmai pentru a se ține seama, deopotrivă, de exigențele principiului preeminenței dreptului și securității juridice, precum și de principiul respectării drepturilor și situațiilor legalmente dobândite, al respectării așteptărilor legitime, al egalității în fața legii.

164. În acest sens s-a prevăzut, pe de o parte, că legea nouă se aplică „numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare” (art. 24 din Codul de procedură civilă, principiul aplicării imediate a legii noi) și, pe de altă parte, că „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi” [art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, principiul supraviețuirii legii vechi].

165. În legătură cu această supraviețuire a legii vechi, ea a fost justificată și dată, în principal, de unitatea procesului civil, de interdependența actelor, fazelor și etapelor procesuale, care reclamă și o unitate de reglementare aptă să guverneze procesul în ansamblul său de la început și până la sfârșit, de necesitatea respectării previziunilor și așteptărilor legitime ale părților.

166. Astfel, părțile cunosc la momentul declanșării procedurii, prin înregistrarea și, respectiv, comunicarea cererii de chemare în judecată, care sunt jurisdicțiile competente, căile de atac, modalitățile de punere în executare, în funcție de care pot evalua derularea procesului, durata rezonabilă a procedurilor, costurile acestora. Or, o lege nouă care ar modifica judecarea proceselor ar introduce sau ar suprima căi de atac, ar distruge aceste previziuni.

167. O aplicare a acestui principiu, al determinării legis temporis processus, în funcție de data cererii introductive de instanță, se regăsește și în dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.

168. Așadar, stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă o hotărâre judecătorească se face, în mod necesar, spre deosebire de vechea reglementare, în raport cu legea în vigoare la data la care a început procesul.

169. Aceasta înseamnă că nicio lege nouă nu ar putea, decât cu încălcarea principiului neretroactivității, să suprime sau să instituie o cale nouă de atac, să modifice condițiile de admisibilitate, termenul de exercitare sau cerințele de formă privind exercitarea ei, așa încât astfel de modificări nu pot produce efecte juridice asupra litigiilor în curs.

170. În acest context procedural se pune problema efectelor pe care le poate produce Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 asupra proceselor în curs.

171. Altfel spus, în condițiile în care regimul căilor de atac a fost determinat, în termenii art. 27 din Codul de procedură civilă, de la data învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată (anterioară publicării deciziei) este posibilă introducerea unei căi noi de atac, prin recunoașterea efectelor deciziei asupra litigiilor pendentes?

172. Un răspuns afirmativ ar însemna încălcarea flagrantă a principiului neretroactivității legii civile, de vreme ce s-ar atașa cererii de chemare în judecată care a declanșat procesul alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul învestirii instanței (efecte care se produc, cum s-a arătat, nu doar pentru determinarea competenței, ci pentru îndeplinirea tuturor actelor procedurale, inclusiv, a actului jurisdicțional, supus anumitor căi de atac).

173. În felul acesta, aplicarea deciziei Curții Constituționale proceselor în curs nu s-ar face, cum în mod imperativ obligă art. 147 alin. (4) din Constituție, cu „putere numai pentru viitor”, ci în mod retroactiv, modificând regimul căilor de atac așa cum era el prevăzut la data începerii procesului.

174. De altfel, în mod asemănător s-a pronunțat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, atunci când, constatând că a fost depășit momentul procesual de care legea lega anumite efecte juridice, a considerat că ar fi vorba despre o aplicare retroactivă a efectelor deciziei de neconstituționalitate, chiar dacă procesul se afla în curs de desfășurare.

175. Pentru aceleași rațiuni, mutatis mutandis, trebuie tranșată chestiunea referitoare la interpretarea și aplicarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 asupra proceselor în curs, pentru că momentul procesual (cel al învestirii instanței) de care legea leagă regimul căilor de atac fusese depășit la data publicării deciziei, astfel încât ea nu poate produce consecințe juridice asupra acestora, deoarece, în caz contrar, ar retroactiva și ar încălca, în mod nepermis, prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

176. Argumentul conform căruia decizia Curții Constituționale s-ar aplica, în mod discriminatoriu, dacă ar viza doar cauzele în care a fost invocată excepția, nu și pe toate celelalte aflate în curs de desfășurare, nu se constituie într-unul valid, fiind în realitate, apt să conducă la o aplicare retroactivă a efectelor deciziei.

177. Pe acest aspect, având a se pronunța asupra modalității în care se repercutează efectele admiterii unei excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reiterat că, prin aplicarea deciziei de constatare a neconstituționalității, prevederea legală neconstituțională își încetează aplicarea pentru viitor și că, pentru a nu constitui doar un instrument de drept abstract, uneori, în mod excepțional, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la momentul publicării acesteia, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat.

178. Or, în speță, așa cum s-a arătat, raportul juridic de drept procesual era consolidat în astfel de cauze aflate în desfășurare, câtă vreme el s-a definitivat, sub aspectul care interesează, al regimului căilor de atac, la data învestirii instanței, în sensul prevăzut de art. 27 din Codul de procedură civilă, dată anterioară celei publicării deciziei de neconstituționalitate.

179. În mod excepțional, Curtea Constituțională a reținut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează și cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, în opoziție cu cele în care nu a fost dispusă sesizarea instanței constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, fiind fără relevanță, pentru controlul de constituționalitate, chiar situația în care partea a ridicat excepția, dar instanța nu s-a pronunțat cu privire la sesizarea Curții Constituționale, câtă vreme autorul excepției avea la dispoziție calea de atac a recursului, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

180. Așadar, aplicarea deciziilor Curții Constituționale nu se poate face în mod nediferențiat, independent de natura raportului juridic asupra căruia se repercutează efectele sale, tuturor proceselor aflate pe rol, ci doar cu observarea strictă a ceea ce înseamnă facta praeterita și ținând seama inclusiv de regimul invocării excepției de neconstituționalitate în cauzele deduse judecății.

C) Natura considerentelor deciziei instanței de contencios constituțional apte să fie înzestrate cu obligativitate și autoritate de lucru judecat

181. Conform celor arătate anterior, chestiunea producerii în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 trebuie rezolvată în strictă corelație cu dispozițiileart. 147 alin. (4) din Constituția României, iar în ce privește sintagma „puterii numai pentru viitor” atașată acestei decizii, ea trebuie determinată în raport cu natura normei declarate neconstituționale (normă de procedură) și cu reglementarea dată regimului căilor de atac (art. 27 din Codul de procedură civilă), în așa fel încât să nu se ajungă la o aplicare retroactivă.

182. Astfel fiind, reperele juridice ale dezlegării acestei probleme de drept conduc neîndoielnic și neechivoc la concluzia unei aplicări pentru viitor doar în privința litigiilor ce se vor declanșa ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României (20 iulie 2017), pentru că altminteri, s-ar atașa consecințe juridice neprevăzute de legea în vigoare actului de sesizare a instanței, în funcție de care se determină căile de atac cărora le este supusă o hotărâre judecătorească (art. 27 din Codul de procedură civilă).

183. Deși există aceste rigori ale determinării aplicării legii în timp, situație căreia îi este asimilată, prin efectele de obligativitate și opozabilitate erga omnes și decizia Curții Constituționale, tendințe de interpretare jurisprudențială diferite au apărut din cauza unui considerent inserat în conținutul deciziei, care a suscitat controverse, într-o interpretare mecanică, lipsită de fundamentele principiilor de drept incidente (cel al neretroactivității legii și, respectiv, cel al supraviețuirii legii vechi care guvernează un proces început, rămas astfel la adăpostul oricăror modificări care ar interveni asupra lex temporis processus).

184. În acest sens s-a considerat că ar putea fi vorba despre o aplicare a deciziei tuturor proceselor în curs, de la data publicării acesteia, pornindu-se de la paragraful 32 al considerentelor, conform căruia „(…) de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei (…)”.

185. O asemenea concluzie nu ar fi posibilă dintr-un dublu considerent.

186. Mai întâi, pentru că în paragraful menționat, făcându-se referire la hotărârile pronunțate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, nu se arată și că ar fi vorba despre litigii pornite anterior sau că ar fi indiferentă data promovării lor, iar o interpretare în acest sens s-ar realiza cu încălcarea principiului neretroactivității.

187. Or, este greu de crezut că în procesul de verificare a conformității unui text cu legea fundamentală, instanța constituțională ar fi obligat la o interpretare contrară chiar unui principiu constituțional.

188. Pe de altă parte, chiar în opinia care se bazează pe acest considerent pentru a susține concluzia unei aplicări imediate, fără distincții, a deciziei (care să o compatibilizeze cu cerințele producerii efectelor doar pentru viitor), trebuie văzut dacă și în ce măsură un astfel de considerent ar avea caracter obligatoriu, înzestrat cu autoritate de lucru judecat, în egală măsură cu soluția adoptată prin dispozitiv.

189. Așa cum decizia însăși menționează, cu trimitere la Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta”, concluzionându-se că și „considerentele prezentei decizii pe care se sprijină soluția de admitere sunt general obligatorii” (paragraful 34).

190. Așadar, nu orice considerent conținut într-o hotărâre, inclusiv în deciziile instanței constituționale, are valoare general obligatorie și este înzestrat cu autoritate de lucru judecat, ci numai acele considerente care sunt sprijin necesar al dispozitivului, explicând și justificând soluția adoptată.

191. În legătură cu astfel de considerente, în doctrină s-a arătat că ele fac corp comun cu dispozitivul pentru că, în absența lor, soluția nu ar putea fi înțeleasă, nu ar avea justificare și nici fundament și, ca atare, intră în autoritate de lucru judecat împreună cu soluția adoptată.

192. Or, considerentul menționat nu justifică soluția adoptată, care privește conformitatea unei norme [mai exact, a unei sintagme conținute în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] cu legea fundamentală, la aceasta limitându-se verificarea „jurisdicțională” realizată de instanța constituțională în cadrul competenței sale.

193. De altfel, în ce privește competența instanței constituționale de a insera în conținutul deciziilor sale aspecte legate de modalitatea în care instanțele de drept comun ar trebui să facă aplicarea acestora în cauzele concrete deduse judecății, în doctrină s-a subliniat că este vorba despre o depășire a limitelor de competență întrucât nu reprezintă o problemă de analiză a compatibilității cu normele constituționale și modul în care se aplică art. 147 alin. (4) din Constituție în privința deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea textului legal.

194. Dimpotrivă, Curtea Constituțională are o competență excepțională și, pe cale de consecință, de strictă interpretare, ea limitându-se (în partea care interesează și se repercutează asupra activității instanțelor de judecată), la verificarea compatibilității unui text legal sau dintr-o ordonanță, tratat, acorduri internaționale și Constituția României, urmare a excepțiilor de neconstituționalitate invocate, revenind instanțelor judecătorești, în virtutea plenitudinii lor jurisdicționale, competența stabilirii modalității în care se apreciază asupra efectelor în timp ale dispozițiilor declarate neconstituționale.

195. Ca atare, considerentele prin care Curtea Constituțională stabilește întinderea în timp a efectelor propriei hotărâri nu sprijină în mod necesar dispozitivul (care prin ipoteză se referă doar la compatibilitatea textului incriminat cu legea fundamentală), pentru a intra în autoritate de lucru judecat împreună cu acesta și a se impune astfel, cu valoare generală și obligatorie, la fel ca soluția adoptată.

196. De altfel, în jurisprudența instanței supreme, creată în cadrul competenței sale constituționale, de unificare a practicii judiciare, s-a reținut că această modalitate de inserare în conținutul deciziilor Curții Constituționale a unor considerente legate de aplicarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, în cauze concrete deduse judecății, a fost generatoare de practică neunitară tocmai pentru că s-a făcut cu depășirea limitelor competenței specifice a instanței constituționale; ca atare, astfel de considerente neavând valoare necesară și obligatorie nu s-au impus în mod obligatoriu instanțelor de drept comun, care au dat, în limitele jurisdicției lor, propria interpretare asupra acestor aspecte.

197. Fiind vorba, așadar, de aducerea la îndeplinire de către instanța supremă a prerogativelor constituționale înscrise în art. 126 alin. (3) din Constituția României, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de asigurarea interpretării și aplicării unitare a unui considerent al deciziei instanței constituționale în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii și cu principiile care guvernează desfășurarea procesului civil, niciun conflict de natură constituțională nu poate subzista între cele două instituții fundamentale ale statului – instanța supremă și instanța constituțională – menite să asigure, prin întreaga activitate desfășurată, tocmai preeminența dreptului într-o societate democratică.

D) Aplicarea pentru viitor a efectelor deciziei Curții Constituționale în opoziție cu aplicarea retroactivă și încălcarea principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României

198. Aplicarea în mod automat a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 tuturor hotărârilor pronunțate după publicarea acesteia, fără distincții în ce privește data declanșării litigiilor, ar avea drept consecință înfrângerea principiului neretroactivității.

199. Aceasta, deoarece s-ar introduce o cale de atac suplimentară față de cea prevăzută de norma în vigoare la data sesizării instanței, moment procesual de care legea leagă stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească (conform art. 27 din Codul de procedură civilă).

200. Or, instanța constituțională nu și-a extins controlul de constituționalitate și asupra dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, pentru a se putea aprecia că ar exista un alt regim al căilor de atac, în așa fel încât prin recunoașterea recursului în cauze în care acesta nu exista anterior să nu se intervină în mod retroactiv în desfășurarea judecății.

201. De aceea, cum s-a subliniat în doctrină, viziunea legiuitorului cu privire la ce anume înseamnă retroactivitatea normei de procedură civilă este în marja sa de apreciere și, oricum, nu a făcut obiectul unei sesizări de neconstituționalitate. Curtea Constituțională nu poate, pe cale incidentală, cu ocazia analizării efectelor în timp ale propriei hotărâri, să cenzureze și să invalideze opțiunea juridică a legiuitorului cu privire la ce anume înseamnă retroactivitatea unei norme de procedură civilă.

202. De altfel, cu altă ocazie, având a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Codul de procedură civilă (texte care fac aplicația principiului referitor la aplicarea imediată a legii și, respectiv, a ultraactivității legii, care rămâne să guverneze procesele în curs de judecată, indiferent de modificările care ar interveni pe parcursul desfășurării acestora), instanța constituțională a constatat că efectele deciziei sale cu privire la o normă de competență nu se produc atunci când în speță a fost depășit momentul stabilirii competenței, deoarece aceasta reprezintă o facta praeterita.

203. În mod asemănător, mutatis mutandis, se pune problema în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de față, deoarece momentul în raport cu care s-a stabilit regimul căilor de atac era depășit la data publicării deciziei, constituindu-se într-o facta praeterita, așa încât aplicarea efectelor acestei decizii pentru astfel de situații ar însemna o întoarcere în timp și, deci, încălcarea principiului neretroactivității.

204. Printr-o astfel de aplicare, hotărârea instanței constituționale nu ar mai avea putere doar pentru viitor, așa cum statueazăart. 147 alin. (4) din Constituția României, ci ar avea, în mod nepermis, putere și efecte pentru trecut, modificând efectele juridice pe care legiuitorul le-a atașat actului de învestire a instanței, prin care a început procesul (tempus regit actum), atunci când a stabilit căror căi de atac le va fi supusă hotărârea judecătorească.

205. Aceasta, întrucât, așa cum s-a menționat deja, în noua concepție a Codului de procedură civilă, legea care guvernează desfășurarea procesului și întocmirea actelor de procedură (inclusiv a actului jurisdicțional reprezentat de hotărârea judecătorească) este legea în vigoare la data începerii procesului (lex temporis processus).

206. Cum s-a subliniat în doctrină, procesul fiind o succesiune de acte interdependente, este rațional, simplu, practic și conform previziunilor părților ca, în determinarea legii aplicabile, să fie decisiv primul act de procedură – cererea introductivă de instanță -, iar nu data judecății care este un element variabil și, deci, imprevizibil, neputând fi cunoscut de la început.

207. În consecință, într-o interpretare și aplicare neretroactivă, a dezlegărilor date prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, în litigiile începute înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României (20 iulie 2017), căile de atac vor fi cele prevăzute de legea în vigoare la data declanșării proceselor [respectiv, forma nemodificată a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013].

208. Ca atare, efectele deciziei de neconstituționalitate vor privi toate hotărârile judecătorești pronunțate după data publicării acesteia, însă în procesele pornite după data de 20 iulie 2017.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 41.380/299/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în Dosarul nr. 6.892/101/2014 și Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 529/2/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2018.”

Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.