Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj şi Timiş. 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

7 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Proiectul “GIRL UP!” sau despre inițierea copiilor în ideologia de gen

18.07.2018 | Marina-Ioana ALEXANDRU
Licitatie Arta Juridica
Marina-Ioana Alexandru

Marina-Ioana Alexandru

Strategia națională de (re)educare parentală a fost doar aparent retrasă și neasumată de către Ministerul Educației Naționale – contrar răspunsului oficial dat societății civile. Cu această ocazie, s-a aflat că obiectivul principal pentru Strategia națională de educație parentală – respectiv „încurajarea activă a egalității de gen” și „înlăturarea rolurilor stereotipe” – este deja pe agenda multor O.N.G.-uri. Această agendă este aplicată prin propuneri de noi discipline în planul de învățământ (de exemplu disciplinele Educație sexuală și Educație parentală), prin seminare „de specialitate”, conferințe cu tematici specifice etc. Un astfel de caz a fost cel din data de 24 februarie 2018, când elevii vrânceni au fost ”învățați” de un transgender că „identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil”, frază care există de altfel și într-un manual de combatere a discriminării, această informație fiind transmisă de câțiva ani, de către un O.N.G., copiilor din România, fără a fi fost solicitat acordul părinților în acest sens. Mai nou, prin tabere pentru copii, în care, sub titulatura de împuternicire a femeii și de egalitate de gen, observăm că obiectivul organizatorului este similar evenimentului din județul Vrancea, respectiv „reeducarea ambelor sexe”.

Ne punem problema juridică în ce măsură formularele de acord parental, date părinților spre încuviințare, pentru activități care poartă titulatura „combaterea violenței împotriva femeilor”, „egalitate de gen”, „împuternicirea femeii”, „roluri de gen” sunt asumate în cunoștință de cauză, cu privire la conținutul acestor noțiuni neuzuale, exclusiv ideologice.

Astfel, eroarea și dolul (viclenia) sunt cele mai folosite vicii prin care, în acest moment, părinții sunt hărțuiți și presați să își exprime consimțământul pentru diversele ideologii, cu care activiștii „progresiști” își fac propaganda (ex. ideologia de gen).

Spus pe înțelesul tuturor, consimțământul este manifestarea de voință a unei persoane de a face ceva, iar pentru a produce efecte, consimțământul trebuie să fie conștient, liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ, prevăzute de lege, respectiv eroarea, violența, dolul (viclenia) și leziunea.

În acest sens, pentru obținerea consimțământului părinților cu privire la educarea copiilor în spiritul ideologiei de gen, aceștia trebuie să fie informați corect, complet, etic și moral, în condiții de neutralitate și imparțialitate, pentru a putea decide în cunoștință de cauză, conform drepturilor și libertăților pe care le au ca părinți în creșterea și educarea propriilor copii, atribute conferite în mod imperativ de art. 29 alin. 6 din Constituția României, secondată de dispozițiile Codului Civil, în materia familiei și exercitarea autorității părintești.

Prin programele de re-educare și acțiunile derulate de către anumite O.N.G.-uri, care fac propagandă ideologiilor de gen, părinții sunt induși în eroare asupra naturii, rolului și „competențelor” pe care le au în creșterea și educarea copiilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin manoperele dolosive (cum ar fi titlurile care nu sugerează explicit caracterul ideologic și propagandistic L.G.B.T.), fără a mai lua în considerare (dez)informarea părinților cu privire la consecințele concrete produse de ideologia de gen, asupra comportamentului și mentalităților copiilor de astăzi – adulții de mâine.

La acest moment, constatăm că ne aflăm în plină conflagrație ideologică de gen, prin care practic, tot ceea ce este natural și firesc din punct de vedere biologic, social și sociologic, moral, etic, psihologic, emoțional, afectiv și spiritual, este supus unei discriminări fără precedent în istoria omenirii, și culmea ironiei, totul fiind pus sub egida drepturilor omului.

O gravă problematică este ridicată de unele prevederi ale controversatei Convenții de la Istanbul din anul 2011, ratificată de România în anul 2016, fără dezbatere publică, prin care se normativizează ideologia de gen în statele semnatare, fără informarea și acordarea consimțământului din partea opiniei publice.

Drept urmare, datorită conștientizării problemelor și a efectelor negative ale acestei Convenții, în state precum Marea Britanie, Rusia, Irlanda, Cehia, Croația, Grecia, Azerbaidjan, Ungaria, Slovacia și Bulgaria există ample dezbateri publice, iar acestea nu au semnat Convenția de la Istanbul sau și-au retras semnătura și nu au ratificat documentul.

Lecturând dispozițiile art. 12 sau art. 14 din Convenția de la Istanbul, ne punem întrebarea dacă părinții și profesorii, creștini sau de alte confesiuni, din România, înțeleg gravitatea situației?

În concluzie, ne aflăm în fața unei mari și grave provocări, pentru soluționarea căreia trebuie să acționăm cu toții în mod unitar, cu respectarea drepturilor tuturor, inclusiv ale părinților, care trebuie să fie corect și complet informați cu privire la caracterul ideologic și propagandistic al activităților în care sunt implicați copiii lor.

O pârghie deosebit de importantă o reprezintă dreptul de a clarifica definiția instituției căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, prin intermediul referendumului de modificare a Constituției, tergiversat de trei ani, în condițiile în care familia naturală este instituția cea mai democratică într-un stat de drept.

Să înțelegem că dorința de implementare și normativizare a ideologiei de gen este cauza tergiversării referendumului? Pot exista multe discuții, însă un lucru rămâne cert: de implicarea și motivarea noastră depinde viitorul copiilor noștri și implicit al neamului românesc.

Avocat Marina-Ioana Alexandru


Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Au fost scrise până acum 7 de comentarii cu privire la articolul “Proiectul “GIRL UP!” sau despre inițierea copiilor în ideologia de gen”

  1. Fantana cu homofobi nu seaca niciodata.
    Campanie denigratoare si discriminatorie.
    Este vizibila disperarea cu care se incearca mascarea fundamentalismului religios drept „patriotism” al „neamului romanesc”.
    Este un reviriment al idealurilor legionare: misticism ortodox nationalist, propaganda furibunda a religiei in scoli, extremism politic.
    Inca un articol in campania bizantina care amesteca biserica cu politica, dreptul canonic cu dreptul public si care promoveaza o agenda sociala retrograda de secol 18.
    Ar fi cinstit ca atunci cand va semnati sa divulgati afilierea dvs si conflictele de interese, pentru ca recunosc acest articol ca fiind dintr-o campanie mai larga unor avocati asa numiti aparatori ai libertatii religioase care sunt recrutati in organizatii foarte ciudate.
    Libertate religioasa nu inseamna religie in scoli.
    Libertate religioasa inseamna religie in biserici si sinagogi si moschei.
    Oricum, propaganda asta religioasa contra gay-lor este atat de transparenta si nedemna.
    CNDC ar trebui sa se autosesizeze la acest tip de articole propagandistice dezagreabile.
    Vad ca sunt atat de sensibili la banalul cuvant „penali” dar le scapa propaganda fatisa impotriva minoritatilor sexuale.
    Romania are gradul de analfabetism cel mai ridicat din Europa.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Mie îmi displace mesianismul din finalul articolului.
    Restul e un material – destul de frugal scris – despre ce ar înseamna dreptul civil și ce legătură ar avea acesta cu acordul exprimat (sau nu) de către părinți cu privire la tipologia activităților desfășurate în școli de către copii.
    Dar chestiunea cu ”neamul românesc”, ”copiii noștri” și pericolul – evident nedefinit și neclar, cu excepția ororii, iar nu fricii, față de orientările sexuale care nu presupun sex între un bărbat și o femeie_ în care s-ar afla dacă acești copii învață, să presupunem (că nici asta nu știm), că există și homosexualitate și că acesta nu e o deviație, ci o opțiune de interes intim ce ține de viața privată este o exagerare puerilă.
    Am mai spus-o, și vorbesc în nume personal, iar… nu mesianic, neamul românesc, dacă ar fi să fie în pericol, ar fi în pericol din cauza lui, a alegerilor făcute, a anumitor predispoziții sociale, obiceiuri etc., nu din cauza că există homosexualitate pe care, cu chiu cu vai, am fost obligați formal să o acceptăm, adică să nu o mai pedepsim penal.
    Și, doamna avocat, să știți că fiul meu(după standardele dvs., neavând încă CI, cred că s-ar înscrie în arealul ”pericolului” indefinit din finalul articolului) știe ce e aceea homosexualitate, mi-a spus că el nu crede că ar putea fi atras de un om la fel ca el, deși, spre oroarea celor ca dvs., a aflat, probabil, de la școală, dar, mai ales, de la noi, părinții, că există oameni care au alte opțiuni private decât ce vede el în mod obișnuit (la cupluri heterosexuale mă refer), oameni care trebuie respectați pentru cine sunt ei, iar nu ”judecați” dogmatic pentru preferințele lor de viață privată.
    El e învățat să nu ”lupte” (nici nu e vorba despre o luptă, ci despre o permanentă asmuțire din aceea aparent domoală) împotriva unor oameni doar pentru faptul că opțiunea acestora privind aspectele de natură personală, eventual, i-ar putea displăcea.
    Așadar, iată că o primă ipotetică ”victimă” nu subzistă_ după standardele dvs. cel puțin – căci, mie, ca părinte, mi-ar fi realmente jenă să mă apuc să cercetez viața privată a fiului meu adult și aș resimți multă, multă rușine să îl consider un ”pericol” dacă s-ar întâmpla să nu iubească o… femeie.
    Și încă ceva: a fi creștin, din punctul meu de vedere, nu e o calitate ci, ca și homosexualitatea, dar în alți parametrii sociali, o opțiune de viață privată.
    Pe cale de consecință, fiecare cu opțiunile lui, dar nici unul sub celălalt (la figurat desigur, să nu cumva să aprind inutil pudoarea ce transpare din rândurile scrise)!

    • Marcel GHEORGHE spune:

      Eu nu văd vreo urmă de „mesianism” în finalul articolului pentru simplul motiv că mesianismul implică o schimbare radicală a ordinii actuale, iar ordinea actuală nu a asimilat nici măcar pe jumătate ideologia de gen ca să putem presupune o schimbare de sens salvatoare.

      Articolul dnei Marina-Ioana Alexandru nu este o culme a preciziei şi subtilităţilor juridice însă ideile sunt destul de clare. Iar una dintre ele este „inducerea în eroare” a părinţilor şi vicierea consimţământului lor atunci când li se cere acordul pentru participarea copiilor acestora la evenimente organizate de şcoală sau de diferite organizaţii. Aşa că nu i-aş reproşa nimic autoarei în materie de concepţie. Tema este una foarte actuală şi interesantă pentru că inducerea în eroare prin titluri ambigue sau de-a dreptul false în raport cu conţinutul concret al programelor sau al evenimentelor constituie o practică des întâlnită atât în publicitate, cât şi în alte comunicări. Dacă o comunicare de informaţii nu reflectă adevărul sau intenţiile reale ale emitentului, comunicarea respectivă este vătămătoare prin consecinţele pe care aceasta le produce atât în plan spiritual, cât şi în plan material. Dacă vătămarea este cauzată copiilor, atunci atenţia părinţilor trebuie să fie de cel mai înalt grad. Să luăm, de pildă, următorul anunţ aproape filantropic în care sunt invitate să participe într-o tabără, în mod gratuit, 20 de adolescente cu vârsta între 14 şi 18 ani pentru a lua parte la „jocuri dinamice, workshopuri interactive despre women empowerment, leadership şi dezvoltare personală” în care acestea „vor învăţa tehnici de autoapărare şi vor avea ocazia să întâlnească personalităţi şi profesionişti din domeniu.” Un astfel de anunţ este eminamente
      ambiguu pentru adolescentele care nu au ajuns nici la maturitate, nici la experienţa necesară, poate nici la cunoaşterea suficientă a limbii engleze, pentru a putea percepe, cu discernământ, ce este „women empowerment” sau „leadership”. De altfel, la o vârstă între 14 şi 18 ani, interesul pentru „women empowerement” şi „leadership” nu ar putea fi decât prematur, dat fiind că adolescentele nu se află într-o situaţie concretă care ar cere sau care ar putea face utilă cunoaşterea acestor concepte. La citirea anunţului, adolescentele respective vor fi astfel tentate mai curând de gratuitatea oferită şi de „jocurile dinamice” (abstracte şi ele), care, conceptual vorbind, sunt mult mai transparente la vârsta lor. Părinţii, fiind din altă generaţie decât copiii lor, vor avea aceeaşi tentaţie, mai ales că majoritatea dintre ei nu sunt la curent nici cu noile ideologii, nici cu faptul că procesul de „women empowerment” are ca titulatură alternativă „gender empowerment”, care pune accentul pe gen ca rol şi nu ca trăsătură biologică a omului. Chiar dacă am lua ca model părintele diligent, o cunoaştere mai exactă a unui asemenea program învăluit în concepte străine (şi la propriu şi la figurat), cere o documentare serioasă a părinţilor în materie de „workshop, women empowerment şi leadership” pentru a putea ajunge la ceea ce „ar putea fi” în programul respectiv, deşi nimic nu garantează că în fapt programul va aborda strict conţinutul ideatic al acelor concepte. Sunt însă destui care vor cădea în snobismul de a-şi trimite copiii la un astfel de program doar pe baza faptului că e încărcat de cuvinte străine care sună modern. S-ar putea să mi se răspundă că acesta e „jobul” părinţilor, să fie diligenţi, să se documenteze temeinic, să fie la curent cu „trendul”, dar soluţia corectă în acest caz nu este instituirea unei obligaţii de informare în sarcina părinţilor, ci sancţionarea publicităţii înşelătoare şi, eventual, instituirea obligaţiei de a încheia un contract între organizatorii de programe sau de evenimente şi participanţii la acestea. Numai în acest mod părinţii se pot asigura, fie şi limitat, că în programul respectiv copiii lor nu vor fi îndoctrinaţi cu ideologii cu care ei nu sunt de acord pentru că le consideră degradante, ridicole sau lipsite de beneficii. Altfel, părinţii se vor trezi că adolescenta care urmăreşte (poate) să fie un lider în cercul ei de prieteni este influenţată printr-un astfel de program să-şi asume roluri tradiţional masculine, cum ar fi mersul la sală pentru întărirea bicepşilor spre impresionarea cercului de prieteni cu forţa fizică, mergând pe ideea că „women empowerment” poate însemna şi aşa ceva. De aceea, părinţii trebuie să dea atenţia cuvenită ofertelor de implicare a copiilor acestora în diverse programe pentru a nu permite nimănui să profite de fragilitatea adolescenţilor într-o perioadă esenţială pentru cristalizarea personalităţii lor.

      În altă ordine de idei, e complet invalid logic argumentul că „neamul românesc, dacă ar fi să fie în pericol, ar fi în pericol din cauza lui, a alegerilor făcute, a anumitor predispoziţii sociale, obiceiuri etc., nu din cauză că există homosexualitate (…) ”Neamul românesc este constituit din cetăţeni, din indivizi, care au, într-adevăr, „obiceiuri” şi „opţiuni”. Opţiuni de conduită umană! Dacă aserţiunea este aceea că „neamul românesc (…) ar fi în pericol din cauza lui, a alegerilor făcute (…)”, cu ce justificare se exclude dintre aceste „alegeri” homosexualitatea, definită de emitentul argumentului ca „opţiune” (i.e., alegere) de „interes intim”? Să înţelegem de aici că opţiunea homosexualităţii (o „alegere” printre altele), este izbăvitoare, în timp ce altele (evident, nedefinite de emitent, deci neclare), sunt vătămătoare? Apoi, opţiunea pentru o conduită sau alta nu este un element care scapă judecăţilor de valoare sau discursului de tip apreciativ şi, ca atare, va exista întotdeauna o evaluare a oricărei opţiuni în termeni pozitivi sau negativi. Iar asemenea judecăţi de valoare sunt inerente vieţii sociale şi comunicării umane. Pericolul pentru o naţiune poate veni din orice fel de conduită care poate tulbura pacea socială a unei naţiuni, în special atunci când sunt încălcate drepturile omului, legea penală în vigoare sau normele morale general acceptate de o comunitate. Ulpian însuşi sublinia că normele de drept includ şi concepţia comunităţii despre „honeste vivere”, care trimite direct la bunele moravuri („boni mores”), care reglementează interacţiunea umană. Din acest motiv, una este interdicţia intruziunii în viaţa privată a unui individ şi alta este evaluarea publică a personalităţii unui individ, pentru că orice manifestări în viaţa privată şi chiar orice fel de atitudine interioară sunt componente ale personalităţii individului, care se răsfrâng şi în plan social. Iar demnitatea unui om se judecă în raport cu personalitatea sa aflată în continuă interacţiune cu alţi oameni. Dacă un individ, în viaţa sa privată, între patru pereţi, se îmbată zilnic, nu se poate afirma că această conduită este irelevantă pentru personalitatea acelui om. Dimpotrivă, această conduită (din viaţa privată) este foarte relevantă cu privire la evoluţia sa viitoare, atât în spaţiul privat, cât şi în spaţiul public. Această conduită (ca şi atitudinea sa interioară), devine şi mai relevantă în situaţia în care s-ar pune în discuţie încredinţarea copiilor minori într-un eventual caz de divorţ. Altfel, în procesele de divorţ cu copii minori, s-ar putea argumenta că, în aprecierea încredinţării copiilor minori, nu trebuie luată în considerare o atitudine interioară sau o conduită reprobabilă care se consumă în viaţa privată cu argumentul fals că „oamenii trebuie respectaţi pentru cine sunt ei, iar nu ”judecaţi” dogmatic pentru preferinţele lor de viaţă privată”. Ca şi cum conduita din viaţa privată ori chiar viaţa lăuntrică a unui individ nu reprezintă o manifestare a „ceea ce este” un om! Dogmatic sau nu, slavă Domnului că şi Codul civil, prin art. 396, impune efectuarea unei anchete psihosociale, care, teoretic, trece dincolo de viaţa privată a individului şi intră direct în fenomenele psihice ale acestuia. Iar aceste fenomene psihice pot fi evaluate în termeni pozitivi sau negativi, în raport cu normalitatea general acceptată. Că ne place sau nu, normalitatea se defineşte şi prin normele morale impersonale şi universale acceptate de o comunitate şi reflectate mai mult sau mai puţin în normele juridice edictate de stat.

      În ce priveşte ideea că „a fi creştin” este „o opţiune de viaţă privată” trebuie spus că această idee ignoră nu numai o realitate socială, dar şi o realitate juridică: dreptul constituţional la exprimarea identităţii religioase şi libertatea credinţelor religioase, care nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Acestea implică posibilitatea de manifestare neîngrădită a lor în spaţiul public tocmai pentru că ele nu sunt considerate obscene ori contrare bunelor moravuri. A pune semnul de egalitate între orice manifestări din viaţa privată şi manifestările creştine e o eroare sau o încercare nereuşită de a diminua importanţa şi rolul creştinismului în viaţa socială a naţiunii române. Manifestările creştinismului în spaţiul public nu pot fi astfel interzise sau circumscrise forţat „vieţii private” – cum şi-ar dori probabil oponenţii săi -, tocmai pentru că creştinismul a fost şi va mai fi multă vreme fundamentul bunelor moravuri în România, iar Constituţia României, prin art. 30 alin. (7), interzice, printre altele, manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Ce e obscen şi contrar bunelor moravuri nu cred că mai este cazul să detaliez, dar pot să subliniez că Decalogul (creştin) este temelia moralităţii în spaţiul românesc, atât în plan social, cât şi în planul vieţii lăuntrice a majorităţii cetăţenilor din această ţară.

      • „între 14 şi 18 ani, interesul pentru „women empowerement” şi „leadership” nu ar putea fi decât prematur”

        Eu nu sunt femeie, dar daca as fi, nu mi-ar placea fraza de mai sus. As spune ca este atitudinea unui domn care considera fetele/femeile ca fiind fiinte inferioare, slabe si neputincioase.

        I-as aduce aminte de Ioana D’Arc, care la 16 ani conducea ostile franceze in lupta impotriva germanilor.
        Sau Ioana D’Arc a Romaniei, Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu: ”Am cărat gloanțe cu fusta, pentru soldați, ca să poată să țină piept inamicului!”

        Iar domnul este ingrijorat sa trimita o fata in tabara la Bucegi…

        • Marcel GHEORGHE spune:

          Domnule Kurtyan, observ că rolul de femeie pe care vi l-aţi asumat nu duce la o mai bună înţelegere a textelor din comentarii. Poate şi pentru că nu aţi făcut schimbarea de ADN necesară, care ar fi dus cu certitudine la o altă viziune despre sensuri, viaţă şi priorităţi. Aşa că e inutil să tot născociţi sensuri care să pună într-o lumină defavorabilă autorul comentariului. Asumaţi-vă, deci, interpretările şi sentimentele pe care le-aţi scris-o despre „fete/femei” (ca fiind „inferioare, slabe sau neputincioase”), ca pe un produs exclusiv al gândirii dv. despre om, care răbufneşte de fiecare dată în interpretarea textelor care vă neagă concepţiile. De aceea, cred că ar fi mult mai corect ca în viitor să nu mai atribuiţi autorilor comentariilor idei condamnabile care nu există în text (nici prin cea mai forţată interpretare), pentru că scopul cu care o faceţi este mult prea transparent şi nu cred că va fi trecut cu vederea pentru mult timp.

          Enumerarea pe care o faceţi a unor eroine din istorie este inutilă şi ea, mai ales pentru că eroinele acelea au o valoare infinit mai mică decât eroina principală, şi anume Fecioara Maria (pe care o puteţi cerceta în dublă ipostază: de fată şi de femeie). Sper că aţi auzit de această eroină inegalabilă în istoria umanităţii şi pe care se cuvenea să o enumeraţi în prima poziţie, pentru că este vrednică de cinste mai presus de alte eroine. Pentru foarte mulţi oameni de pe acest pământ, această eroină este nu doar un „auxilium”, ci şi un „dux”. Aşa că nu vă îngrijoraţi: concepţia mea plasează femeia într-o poziţie mult mai înaltă decât cea la care aţi ajuns dv. cu gândul! Vă mai informez că, în general, nu o să vă răspund la comentarii pentru că am observat că interpretările pe care le faceţi sunt pline de contorsionări de sens ale textelor şi nu respectă regulile dezbaterii oneste!

          • Stimate domn Marcel Gheorghe, cu cat comentezi mai mult cu atat te afunzi mai tare.
            Dumneata esti liber sa iti exprimi parerile batjocoritoare cu privire la femei cum doresti si sa le injosesti cum doresti, deoarece nu se ridica la nivelul fecioarei Maria.
            Este dreptul dumitale de a fi misogin si fundamentalist, ca membru al unei religii eminamente rezervate barbatilor, in care femeile au acces doar daca isi declara supusenia si recunosc statutul de membri de mana a doua.
            Este dreptul dumitale la libertate religioasa, este dreptul de a uri (right to hate) un drept GARANTAT absolut de Constitutia Romaniei.
            Si eu sunt dispus sa iti apar acest drept de libera gandire (superior bigota in cazul dumitale) din toate puterile mele.
            Dreptul la libera exprimare nu a fost inventat pentru a proteja exprimarile frumoase, ci a fost special conceput pentru a apara exprimarile mizerabile, discriminatoare, extremiste, abjecte sau jignitoare.
            Iar eu iti recunosc acest drept si ti-l respect, ca un drept fundamental al omului.

            • Marcel GHEORGHE spune:

              Domnule Kurtyan, iar aţi născocit idei absurde şi aţi venit cu o interpretare viscerală şi nu raţională a textului meu. Toate ideile despre batjocură, misoginism, înjosire, ură, discriminare vă aparţin. Ele nu se află în textul meu şi scopul dv. de a denigra autorii prin asemenea viclenii este vădit. Aveţi o viscerală reacţie mistificatoare când vine vorba despre idei care nu corespund ideologiei care vă robeşte. Numai această ideologie a strâmbătăţii putea să nască în mintea dv. ideea că femeile s-ar putea considera înjosite pentru că „nu se ridică la nivelul Fecioarei Maria”. Ştiu, nu o agreaţi pe Fecioara Maria, o consideraţi egală cu orice altă femeie şi tocmai acest fapt ne dezvăluie complet concepţiile profane pe care le aveţi. Sunt însă convins că, dacă s-ar fi făcut o comparaţie cu Wonder Woman, protagonista dintr-un film modern, n-aţi mai fi avut aceeaşi reacţie, pentru că numai adevărul supără, nu şi ficţiunea. E cazul să luaţi din nou act că alţii, cetăţeni ai României, mai au şi lucruri sfinte, protejate prin lege, parte din istoria şi din tradiţiile poporului român şi, chiar dacă nu vă convin, trebuie să le respectaţi. Sau aveţi de gând ca, la următorul Crăciun sau de Paşti, să interziceţi manifestările religioase ale creştinilor? Eu nu comentez împotriva islamismului sau a budismului, pentru că ştiu ce este sacralitatea, pot să respect necredinţa sau credinţele altor oameni chiar dacă nu ader la ele. Dv., în schimb, strigaţi împotriva celor care cred, numindu-i fundamentalişti şi bigoţi, arătându-ne adevăratul sens pe care îl dau „toleranţei” şi „nediscriminării” cei care se simt incomodaţi de prezenţa sacralităţii în spaţiul în care locuiesc. Ba mai mult decât atât, aţi calificat creştinismul drept o „religie eminamente rezervată bărbaţilor” care ar considera femeile „membri de mâna a doua”, încercând să înfieraţi creştinismul ca nedrept prin atribuirea unor teze false! Religia, oricare ar fi ea, nu se conformează standardelor dv. de „rezervare” şi „nerezervare”, pentru că – după cum e atât de evident -, nu sunteţi vreun zeu al religiilor care porunceşte de pe piscuri transcendentale ce şi cum să fie o religie sau alta! Creştinii nu consideră femeia aşa cum o consideraţi dv., de „mâna a doua”. Numai mintea dv. produce asemenea orori pe care le atribuie apoi creştinismului! Când o să-i acuzaţi şi pe islamiştii sau pe budiştii din această ţară că religia lor este neconformă cu ideologia dv.? Sunt convins că nu o să vă facă plăcere multe, foarte multe versete din aceste religii. Când o să cereţi rescrierea sau interzicerea religiilor? Când o să ieşiţi la paradă să fluturaţi mândru gândirea aceasta „liberă”, „tolerantă” şi „nediscriminatorie”? Greşesc, sunteţi deja la paradă! Că tot sunteţi aici, poate mai aflaţi câte ceva despre religiile lumii, că presupun că nu v-aţi atins nici măcar de scrierile lui Eliade pe această temă din cauză de serioasă repulsie! „Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. (…) Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” Şi de la Buda citire: „O femeie, împărate al poporului, se poate dovedi mai bună decât un bărbat.” Acestea sunt adevărurile din religie cu privire la statutul femeii pe care le tot strâmbaţi. Dacă tot pretindeţi că aveţi disponibilitatea de a-mi apăra „dreptul la liberă exprimare”, ar fi mai corect să o faceţi raţional, abţinându-vă de la mistificări şi de la născocirea de orori pe care cei care se exprimă nici nu le-au gândit, nici nu le-au exprimat. Altfel, toată lumea înţelege cine recurge la exprimări „mizerabile, discriminatoare, extremiste, abjecte sau jignitoare”, în lipsă de argumente.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan