Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Rolul echității în acordarea daunelor morale
24.07.2018 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Drept civil, Jurisprudență curentă ÎCCJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în cazul acordării daunelor morale, instanțele (inclusiv CEDO) nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, respectiv procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor privată, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. În speță, instanța a înlăturat susținerile potrivit cărora reclamanta nu ar fi îndreptățită la acordarea acestor despăgubiri pentru că o altă persoană a achitat costul intervenției chirurgicale, neavând relevanță cine a suportat aceste costuri. (Decizia nr. 508 din data de 20 februarie 2018 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect pretenții)

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti