Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

CCR. Prevederile ref. interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria, constituționale în măsura unei anumite interpretări

18.07.2018 | JURIDICE.ro

Miercuri, 18 iulie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României, al art. 11 alin. (1) lit. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a pronunțat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil, text cu denumirea marginală ”Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria”, având următorul cuprins, potrivit unui comunicat:

(2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.[…]”

„(4) Dispozițiile legale privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spațiului Economic European rămân aplicabile.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetăţeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a aplicat considerentele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) în Hotărârea din 5 iunie 2018, în Cauza C-673/16, pronunțată ca urmare a cererii formulate de Curtea Constituțională a României din data de 29 noiembrie 2016, prin care au fost adresate instanței europene întrebări preliminare cu privire la incidența Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora în materia căsătoriilor dintre persoane de același sex. Plecând de la premisa că dreptul la respectarea vieții private și de familie, garantat de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale, este un drept fundamental, având același domeniu de aplicare precum cel garantat de articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex este susceptibilă să intre în sfera noțiunii „viață privată”, precum și a noțiunii „viață de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual, care se află în aceeași situație, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că ”articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat resortisantului unui stat terț, de același sex, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane de același sex”. De asemenea, instanța europeană a dispus că ”articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, resortisantul unui stat terț, de același sex ca cetățeanul Uniunii, a cărui căsătorie cu acesta din urmă a fost încheiată într-un stat membru conform dreptului acestui stat, dispune de un drept de ședere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii”. Curtea a arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, dreptul de ședere prevăzut la alineatul (1) al acestui articol se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetățenia unui stat membru, în cazul în care ei însoțesc ori se alătură cetățeanului Uniunii în statul membru gazdă, dacă cetățeanul Uniunii îndeplinește condițiile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) a aceluiași articol.

Aplicând aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil nu pot constitui temeiul pentru autoritățile competente ale statului român de a refuza acordarea dreptului de ședere pe teritoriul României soțului – resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene și/sau a unui stat terț, persoană de același sex, care este legat printr-o căsătorie, legal încheiată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu un cetățean român sau străin, pentru motivul că dreptul intern român nu prevede/recunoaște căsătoria între persoane de același sex.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București – Secția civilă.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Aflaţi mai mult despre , , ,

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “CCR. Prevederile ref. interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria, constituționale în măsura unei anumite interpretări”

  1. Casatoriile homosexuale sunt recunoscute

    Curtea Constitutionala a recunoscut casatoria persoanelor de acelasi sex incheiata in strainatate, in scopul obtinerii domiciliului in Romania de catre sot.

    Deci interdictia din Codul civil, art. 277 NU MAI EXISTA pentru scopul stabilirii sotului strain in Romania.

    Casatoria este o institutie avand mai multe drepturi si obligatii: dreptul de a locui impreuna, de a adopta, beneficii fiscale, asigurari sociale, mostenire, regim matrimonial al comunitatii de bunuri etc.

    Desi dpdv strict tehnic juridic, Decizia CCR nu a distrus in totalitate art. 277 (desi eu personal va garantez ca puteti sa cantati prohodul acestui articol), persoanele de acelasi sex au castigat drepturi foarte importante in Romania:
    1. Dreptul de a se numi „soti”, recunoscuti in mod oficial in Romania;
    2. Dreptul de a utiliza pe teritoriul Romaniei certificatul de casatorie strain (pentru stabilirea domiciliului);
    3. Obtinerea unui card de identitate de catre „sotul” strain.

    Desi CCR mentioneaza ca art. 277 este constitutional doar in masura in care nu contravine TFUE si dreptului de stabilire, eu cred ca interdictia recunoasterii casatoriilor straine a primit lovitura fatala, la nivel de imagine populara si juridic.
    Fundamentalistii religiosi promotori ai Initiativei constitutionale pentru interzicerea casatoriilor homosexuale au primit o veste proasta.
    Initiativa lor a devenit caduca.

    Motivele practice: romanii nu vor pune mare pret pe aceasta subtilitate juridica, si anume ca gay-ii sunt recunoscuti casatoriti doar pentru buletin de Romania.
    Ce se va sti la nivel de imagine populara este Romania a recunoscut casatoriile persoanelor de acelasi sex.

    Este un moment important in istoria constitutionala romaneasca, o victorie importanta pentru militantii drepturilor LGBT.

    Strict juridic, gay-ii inca nu au obtinut o „casatorie gay romaneasca deplina” deoarece inca nu se pot incheia casatorii in Romania, Decizia CCR recunoaste casatoriile gay incheiate in strainatate.

    Casatoriile gay recunoscute in Romania inca nu au toate atributele unei casatorii neaose romanesti (beneficii sociale, fiscale, familiale etc.) dar eu cred ca este doar o chestiune de timp foarte scurt. Sunt sigur ca urmeaza noi procese pentru a intregi intregul manunchi de drepturi specifice casatoriei.

    Oricum, un lucru e clar: Romania a recunoscut dreptul constitutional de casatorie a persoanelor de acelasi sex.

    Este o Decizie ireversibila, hotararile Curtii constitutionale avand forta juridica a unui articol din Constitutia Romaniei, neputand fi modificate/cenzurate nici de catre Parlament.

    Un moment istoric, intr-adevar. Casatoriile gay straine au devenit „traditionale” si in Romania.

    Cred ca judecatorii pot deja considera persoanele de acelasi sex casatorite ca avand exact acelasi drepturi ca o casatorie intre o femeie si un barbat.
    Incercarile de a redefini casatoria ca fiind intre un barbat si o femeie sunt definitiv esuate.

    Nu m-as mira ca un judecator de dreptul familiei sa ordone incheierea casatoriei intre doua persoane la Starea Civila in urmatoarele 30 de zile.

    Art. 277 este practic terminat. Sunt curios care judecator va da lovitura finala.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Vorba celor de la Accept: cei doi sunt ”doar un pic” căsătoriți.
    Atât cât să se așeze partenerul cetățeanului român alături de acesta pe tărâm românesc.
    Când, în esență, totul se putea rezolva mult mai discret, așa cum trebuie rezolvate toate problemele ce țin de viața intimă a cetățenilor, căci, dincolo de zarva fricii de ceva indefinit, de fapt un tărăboi fără rost, recunoașterea acestor căsătorii se putea face, de pe azi pe mâine (evident după parcurgerea etapelor prevăzute pentru orice act normativ, exprimarea ce precede fiind o metaforă antitărăboi), printr-o lege și, garantat, oamenii și-ar fi văzut destul de repede de treabă, de problemele lor reale, acelea realmente sâcâitoare, de zi cu zi.

    Nu cred că cineva știe, cu exactitate, în ce dată și cu cine se căsătorește un individ, pentru că, de regulă, oamenii au alte preocupări, iar de invitații la ceremonie bănuiesc că nu poate să fie – încă – vorba, astfel încât cei invitați să se simtă ofensați, context ipotetic în care, oricum, au simpla alegere elegantă de a nu apărea la eveniment.
    Ce să mai spun, e chiar ”amuzant” cum căsătoria cuplurilor de același sex e… marea problemă a secolului XXI în România, nu lipsa drumurilor, a canalizării(și mă refer la împrejurimile Bucureștiului, spre exemplu), discutabila educație a suficienți de mulți dintre cetățenii săi, ubicuitatea șpăgii, a traficului de influență și _culmea culmilor_ considerarea ab initio drept victime a celor acuzați de așa ”tradiții”, agresarea femeilor în cuplurile ”tradiționale” pe care, mai deunăzi, o doamnă avocat le considera amenințate de asaltul cuplurilor de același sex, deși problema neprocreării în paradigma creștină pare să fie a primilor, nu a celor din urmă (măcar și pentru faptul că cei din urmă sunt mult mai puțini), consumul foarte mare de alcool, predilecția spre acceptarea cu o ușurință ce frizează o prostie stăruitoare a scenariilor fanteziste(tot din lipsă de educație în cele din urmă), și lista/lipsa poate continua.
    De altfel, și în absența deciziei favorabil – condiționată a CC, judecătorul cauzei cam am impresia că, potrivit Constituției, trebuia să aplice, cu prioritate, interpretarea cerută chiar de către CC.
    Așa că miza juridică reală a deciziei CC a scăzut foarte mult de îndată ce a apărut interpretarea cerută și care era, de altminteri, previzibilă, numai că CC a avut nevoie de o mantie de protecție juridică împotriva indignării tradiționaliste la care nu întâmplător continuă să se raporteze.

    Sper că am fost suficient de politicoasă, raportat la standardele menționate în scrisoarea Comisiei de la Veneția adresată CC care amintește Curții noastre despre libertatea de exprimare, chiar și cea care displace sau provoacă enervare, subliniind destul de apăsat, dar, desigur, într-o manieră diplomatică, faptul că nimeni nu e (decât în propria-i părere despre sine, ridicolă din această perspectivă) un zeu rătăcit printre ”prostime” pe care să nu ai voie să îl atingi cu o jordia simbolică de măslin.
    Ca să nu mai vorbesc despre faptul afirmării neechivoce a dreptului magistraților de a spune lucrurilor pe nume, obligația de rezervă tinzând să devină o formă fără fond sau, în orice caz, cu alt ”fond” decât cel intenționat inițial, o formă ce a căpătat aspectul curelușelor unei botnițe, foarte convenabilă atunci când vrei să impui, știind că nu ai înălțimea morală sau anvergura intelectuală a argumentelor raționale, formulate cu bună -credință, pentru a convinge.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Oana Ispas


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan