Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj şi Timiş. 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Sesizare de neconstituționalitate ref. modificarea Legii privind medierea și organizarea profesiei de mediator. UPDATE: Sesizarea, admisă. Reacția CM

27.09.2018 | JURIDICE.ro
RSCL 2018

27 septembrie 2018: Miercuri, 26 septembrie 2018, Consiliul de Mediere a dat publicității următorul comunicat, semnat de Mugur Bogdan Mitroi, președinte:

„Un alt mare beneficiu adus de noile modificări legislative privitoare la legea medierii, întărit de Curtea Constituțională a României prin declararea constituționalității textului de lege vizat, este reprezentat de obligația care va cădea de acum înainte în sarcina judecătorului, de a solicita părților să prezinte dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc, în ipoteza în care odată cu primirea cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere. Această obligație se va realiza odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, conform dispozițiilor art. 61 alin. (3) din proiectul de lege adoptat de Parlamentul României:

„(3) În cazurile prevăzute la art. 60 indice 1, dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere, instanţa, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului, să depună dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc”.

De asemenea, conform alineatului (4) al aceluiași articol, se precizează și termenul până la care judecătorul va solicita părților să depună înscrisul doveditor (acordul de mediere sau procesul verbal de închidere a medierii, după caz), respectiv până la primul termen de judecată.

Astfel:

(4) În cazul în care până la data la care judecătorul fixează prin rezoluţie, potrivit art. 201 alin. (3) din Codul de procedură civilă, primul termen de judecată, niciuna dintre părţi nu comunică instanţei dovada prevăzută la alin. (2), instanţa va solicita părţilor depunerea acesteia până la primul termen de judecată.”

Dacă până acum, în baza dispozițiilor art. 227 din Legea Nr. 134/2010 (Noul Cod de Procedură Civilă), în sarcina judecătorului revenea obligația de a recomanda părților să încerce soluționarea amiabilă a litigiului, de la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziții din Legea 192/2006 judecătorul va fi ținut să solicite părților dovada că au încercat să-și soluționeze disputa prin mediere, dacă o astfel de încercare a avut loc.

Printr-o asemenea măsură, legiuitorul fortifică rolul activ al judecătorului în vederea soluționării cauzei și oferă procedurii de mediere o perspectivă clară în economia soluționării judiciare a cauzelor civile.”

***

19 septembrie 2018: Consiliul de Mediere a dat publicității următorul comunicat, semnat de Mugur Bogdan Mitroi, președinte, alături de Zeno Daniel Șuștac, vicepreședinte, Gabriela Ichim, Anca Iacob și Ion Dedu, membri ai Comisiei Permanente, și Mihai Munteanu, membru al CM:

Dragi colegi mediatori,

Consiliul de Mediere, întrunit în ședință extraordinară în data de 19 septembrie 2018, a luat act de pronunțarea Curții Constituționale din data de 18 septembrie 2018 cu privire la obiecția de neconstituționalitate invocată de către Președintele României, Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Din studiul comunicatului de presă publicat de către Curtea Constituțională, Consiliul de Mediere constată că profesia a dobândit, odată cu verificarea constituționalității proiectului de lege adoptat de Parlament, maturitatea necesară oricărei profesii de prestigiu.

Ca urmare a verificării constituționalității articolelor contestate, Consiliul de Mediere remarcă faptul că, prevederile declarate constituționale reprezintă un progres cert pentru profesia noastră.

Astfel, „instanța, (…) ,va solicita atât reclamantului, cât și pârâtului, să depună dovada că au încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, (…)” [art. 61 alin. (3)]

și „în cazul în care până la data la care judecătorul fixează prin rezoluție, (…), primul termen de judecată, (…) niciuna dintre părți nu comunică instanței dovada prevăzută la alin. (2), instanța va solicita părților depunerea acesteia până la primul termen de judecată” [art. 61 alin. (4)].

De asemenea, „Acordul de Mediere verificat și atestat de către avocații părților, de către notarul public (…), este titlu executoriu” [art. 58, alin. (3)].

Vă reamintim că legea adoptată de către Parlamentul României prevede că „odată cu pronunțarea hotărârii,instanța va dispune, la cererea părții interesate, restituirea taxei judiciare de timbru (…)” [art. 63. alin. (2)].

Avem încredere că odată devenită funcțională legea, profesioniștii medierii vor avea cadrul și instrumentele necesare furnizării unui serviciu de mediere eficient societății românești.”

***

Marți, 18 septembrie 2018, Curtea Constituțională a României a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, obiecție formulată de un număr de 96 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați, precum și de Președintele României, potrivit unui comunicat.

Constatând identitatea parțială de obiect al acestor două sesizări, Curtea Constituțională a dispus conexarea acestora.

Curtea, analizând susținerile autorilor obiecției de neconstituționalitate, a reținut că sunt criticate dispozițiile art. I pct. 6 [cu referire la art. 18 alin. (11) din Legea nr. 192/2006], art. I pct. 10 [cu referire la art. 43 alin. (21) din Legea nr. 192/2006], art. I pct. 12 [cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 192/2006], art. I pct. 16 [cu referire la partea introductivă a art. 60 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 192/2006], art. I pct. 18 [cu referire la art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006] și ale art. I pct. 21 [cu referire la art. 76 din Legea nr. 192/2006] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Cu unanimitate de voturi, Curtea a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile art. I pct. 6 [cu referire la art. 18 alin. (11) din Legea nr. 192/2006], art. I pct. 12 [cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 192/2006] și ale art. I pct. 18 [cu referire la art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Cu majoritate de voturi, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile art. I pct. 10 [cu referire la art. 43 alin. (21) din Legea nr. 192/2006], art. I pct. 16 [cu referire la partea introductivă a art. 60 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 192/2006] și ale art. I pct. 21 [cu referire la art. 76 din Legea nr. 192/2006] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.

Aceste dispoziții au următorul cuprins:

«Art. I. – Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.441 din 22 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:[…]

10. La articolul 43, alineatul (21) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(21) În cauzele prevăzute la art. 601, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părțile vor încerca soluționarea litigiului prin mediere.” […]

16. La articolul 601, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 601. – (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au încercat procedura medierii, în următoarele materii:” […]

21. După articolul 75 se introduc două noi articole, art. 76 și 77, cu următorul cuprins:

„Art. 76. – Judecătorul, în baza rolului activ, aplicând dispozițiile art. 227 din Codul de procedură civilă, dispune trimiterea părților la mediere, în cauzele ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii, și care se află pe rolul primei instanțe de judecată de mai mult de 18 luni de la învestirea acesteia, fără a fi soluționate, exceptând cauzele în care acestea au încercat soluționarea prin mediere.”»

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

***

Vineri, 20 iulie 2018, Klaus Iohannis, Președintele României, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Domnului Valer Dorneanu
Președintele Curții Constituționale

În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulez următoarea

SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE

asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a fost transmisă de Parlament spre promulgare Președintelui României în data de 3 iulie 2018. Prin conținutul normativ această lege cuprinde dispoziții contrare normelor și principiilor constituționale consacrate de art. 1 alin. (5), art. 21, art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) și de art. 148 alin. (2) și (4), pentru argumentele ce urmează a fi prezentate în continuare.

1. Art. I pct. 6 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție

Art. I pct. 6 din legea criticată prevede completarea art. 18 din Legea nr. 192/2006 cu un nou alineat, potrivit căruia: „Consiliul de mediere înființează Institutul de formare continuă, în vederea creșterii calității pregătirii profesionale continue a mediatorilor autorizați”.

În primul rând, norma nu precizează statutul juridic al acestei entități, nefiind clar care sunt dispozițiile aplicabile acestuia. În al doilea rând, este neclar dacă formarea profesională a mediatorilor va fi asigurată doar de această entitate sau rolul său va fi unul complementar celorlalți furnizori de formare profesională prevăzuți la art. 9 alin. (1) din lege, potrivit căruia: „Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin cursuri de formare profesională organizate de către furnizorii de formare și de către instituțiile de învățământ superior acreditate”.

Aceste neclarități privind statutul juridic al Institutului de formare continuă, respectiv raportul dintre acesta și ceilalți furnizori de formare profesională prevăzuți deja de dispozițiile Legii nr. 192/2006 generează o neclaritate în aplicare, contrar exigențelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție.

2. Art. I pct. 10 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție

Potrivit alin. (21) al art. 43 din Legea nr. 192/2006, părțile „vor încerca soluționarea litigiului prin mediere” în cazurile prevăzute de art. 601 din lege. Forma aflată în vigoare precizează că „în procesele și cererile în materie civilă și comercială, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părțile pot încerca soluționarea litigiului prin mediere”.

Apreciem că modificarea adusă textului de lege încalcă dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție. Prin Decizia nr. 266/2014, Curtea Constituțională a arătat că „art. 601 din Legea nr. 192/2006 trebuie privit din prisma efectelor declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 2 alin. (1) și (12) din Legea nr. 192/2006. Astfel, în cazul în care părțile vor opta pentru mediere, în scopul rezolvării diferendelor existente între ele, acestea se vor prezenta la ședința de informare cu privire la avantajele medierii doar în situația în care vor considera necesară participarea la o astfel de ședință, pentru informații și lămuriri cu privire la avantajele medierii. (…) Participarea la ședința de informare nu va mai reprezenta însă o obligație pentru părți, ci o opțiune voluntară a persoanelor interesate să recurgă la o asemenea metodă alternativă, facultativă, de soluționare a conflictelor. Așa fiind, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 este neîntemeiată”.

Astfel, prin această decizie Curtea a reținut că în toate cazurile prevăzute de art. 601 din lege, participarea părților nu trebuie să reprezinte o obligație, ci o opțiune voluntară a părților. Prin urmare, dispozițiile imperative „vor încerca soluționarea litigiului prin mediere” încalcă jurisprudența Curții Constituționale amintită, aducând atingere dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție.

3. Art. I pct. 12 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție

Potrivit dispozițiilor introduse prin art. I pct. 12 din legea criticată, „acordul de mediere verificat și atestat de către avocații părților, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părților, este titlu executoriu”. În prezent, acordul de mediere autentificat de către un notar, reprezintă titlu executoriu. În privința înscrisurilor sub semnătură privată, art. 641 din Codul de procedură civilă arată că „înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege”. Din această perspectivă, apreciem că necorelarea celor două dispoziții atrage neclaritatea dispozițiilor art. I pct. 12 din legea criticată cu atât mai mult cu cât Legea nr. 192/2006 nu prevede un registru public pentru respectarea dispozițiilor art. 641 din Codul de procedură civilă.

În plus, pe lângă această procedură, art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 reglementează și posibilitatea părților de a solicita instanței încuviințarea înțelegerii părților printr-o hotărâre care reprezintă, de asemenea, un titlu executoriu. Într-o astfel de situație, nu este clar dacă cele două proceduri reglementate pentru obținerea unui titlu executoriu reprezintă posibilități alternative sau dacă solicitarea adresată instanței este condiționată de parcurgerea procedurii instituite prin art. I pct. 12 din legea criticată.

Față de cele arătate, considerăm că dispozițiile introduse prin art. I pct. 12 sunt neclare și lipsite de previzibilitate și, prin aceasta, contravin art. 1 alin. (5) în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudența Curții Constituționale.

4. Art. I pct. 21 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator încalcă art. 21, art. 124 alin. (3) și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție

La art. I pct. 21 din legea dedusă controlului de constituționalitate se introduc două noi articole, art. 76 și 77. Potrivit art. 76, judecătorul, în baza rolului activ, aplicând dispozițiile art. 227 din Codul de procedură civilă, dispune trimiterea părților la mediere, în cauzele ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii, și care se află pe rolul primei instanțe de judecată de mai mult de 18 luni de la învestirea acesteia, fără a fi soluționate, exceptând cauzele în care acestea au încercat soluționarea prin mediere.

În primul rând, prin această normă cu caracter imperativ, părțile sunt plasate în afara cadrului procesual, fiind obligate ca, în cauzele precizate mai sus, să parcurgă procedura medierii, ceea ce constituie o îngrădire a accesului liber la justiție stabilit de art. 21 din Constituție. Chiar dacă modificările aduse Legii nr. 192/2006 nu prevăd o sancțiune pentru neparcurgerea procedurii medierii (spre deosebire de situația în care a fost pronunțată Decizia nr. 266/2014, când neparticiparea la ședința de informare privind avantajele medierii atrăgea inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată), totuși norma imperativă referitoare la dispunerea trimiterii părților la mediere determină suspendarea litigiului în cauză. Acest lucru obligă părțile să urmeze procedura de mediere, în detrimentul continuării procesului în fața instanței, aspect ce aduce atingere accesului la justiție, prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală.

De asemenea, obligativitatea trimiterii cauzei de către judecător pentru mediere în cauzele care nu au fost soluționate în termen de 18 luni de la înregistrare reprezintă o modalitate de temporizare a procedurii judiciare, contrară dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil sub aspectul duratei rezonabile a unui proces, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție.

În al doilea rând, considerăm că această normă intră în contradicție cu prevederile art. 227 din Codul de procedură civilă, care prevede că judecătorul poate invita părțile să participe la mediere și recomandă acestora să recurgă la procedura medierii precizând, totodată, faptul că medierea nu este obligatorie pentru părți.

În același sens, sunt și dispozițiile art. 5 din Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială potrivit cărora instanța poate invita părțile să recurgă la mediere pentru a soluționa litigiul, atunci când este cazul și având în vedere toate circumstanțele cazului respectiv. Instanța poate, de asemenea, invita părțile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere dacă astfel de sesiuni sunt organizate și sunt ușor accesibile. Mai mult de atât, în preambulul acestei Directive se precizează că medierea ar trebui să constituie o procedură voluntară în sensul că părțile sunt ele însele responsabile de procedură și o pot organiza după cum doresc și încheia în orice moment. Or, spre deosebire de textul directivei, constatăm că dispozițiile art. 76 nu fac trimitere la posibilitatea aprecierii judecătorului și nici la evaluarea tuturor circumstanțelor cazului respectiv, contrar textului art. 5 alin. (1) din actul european anterior menționat. Astfel, dispozițiile art. 76 din legea criticată aduc atingere și dispozițiilor constituționale ale art. 148 alin. (2) și (4).

În al treilea rând, la art. 76 din legea criticată se instituie o obligație în sarcina judecătorului de a dispune trimiterea părților la mediere. Subliniem că art. 124 alin. (3) din Constituție referitor la independența judecătorilor presupune că judecătorul, în cadrul unui proces, își exercită atribuțiile potrivit legii, cu obiectivitate și echilibru de la caz la caz, astfel încât acesta să fie singurul în măsură să hotărască asupra unei eventuale decizii cu privire la conduita părților pe parcursul desfășurării procesului. Prin instituirea unei asemenea obligații în sarcina judecătorului de a dispune trimiterea părților la mediere, considerăm că este eliminată posibilitatea judecătorului de a evalua circumstanțele cauzei și de a aprecia când anume este necesară o astfel de recomandare. Or, în situația de față, judecătorul este obligat să aplice în mod automat o procedură, mai precis, în acest caz judecătorului nu-i mai aparține decizia de a recomanda părților medierea.

În legătură cu principiul constituțional al independenței judecătorilor, Curtea Constituțională a precizat că atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă (Decizia nr. 838/2009 din 27 mai 2009). Prin introducerea acestei reglementări însă, judecătorul de caz este lipsit de această inițiativă și, prin urmare, dispozițiile art. 76 din legea criticată contravin și art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că prevederile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.

Președintele României
Klaus-Werner Iohannis”


Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan