Cristian Winzer: Poziția Uniunii Europene în cazul Brexit nu ar trebui să lase loc de interpretare
24.07.2018 | JURIDICE.ro

Luni, 23 iulie 2018, Cristian Winzer, secretar de stat pentru relații interinstituționale și juridice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a avut o întrevedere cu Fernando Teles Fazendeiro, ambasadorul Portugaliei, pe tema procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat.
Cristian Winzer: „Protejarea drepturilor cetățenilor europeni, între care și cei români, care trăiesc, lucrează și studiază în Marea Britanie reprezintă obiectivul nostru prioritar în cadrul negocierilor. Un alt aspect deosebit de important pentru noi este reprezentat de implementarea corectă a Acordului de retragere prin aplicarea procedurilor administrative pentru obținerea noului statut. În ceea ce privește relația viitoare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, mobilitatea cetățenilor este una dintre prioritățile României. Credem că este în interesul ambelor părți ca viitorul acord să prevadă un cadru de reglementare ambițios în domeniul mobilității cetățenilor europeni. Poziția Uniunii Europene nu ar trebui să lase loc de interpretare, deoarece principiile reciprocității și nediscriminării constituie piloni importanți ai relațiilor noastre viitoare cu Marea Britanie post-Brexit.”