Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii


Print Friendly, PDF & Email

Jurisprudența a perpetuat spiritul exigent al Deciziei nr. 105/2007
28.07.2018 | Elena-Adina POPESCU

Elena-Adina Popescu

Elena-Adina Popescu

Până în prezent, majoritatea jurisprudenței conturate în această materie bancară a avut la bază Decizia autorității 105 din 2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit, cu obligațiile specifice reglementate prin această decizie și, în special, obligația informării punctuale de fiecare dată a clientului în momentul în care se decidea transmiterea de date negative către Biroul de Credit, fiind vorba despre restanțe.

Jurisprudența a perpetuat spiritul exigent al deciziei, în sensul că spre exemplu, una dintre obligațiile pe care le prevedea Decizia pentru instituția de credit era de a aștepta un termen de 30 de zile de la împlinirea scadenței ratei creditului respectiv înainte de a face informarea consumatorului, respectiv că va fi raportat la Biroul de Credit. Instanțele de judecată au considerat că în măsura în care informarea consumatorului și notificarea transmisă către Biroul de Credit s-a realizat înainte de împlinirea termenului de 30 zile de la scadență, dar totuși consumatorul nu și-a îndeplinit obligațiile nici după termenul de 30 de zile de la scadență, banca era în culpă, chiar dacă informarea era corectă și oricum urma să fie făcută prin aplicarea dispozițiilor din Decizie.

De asemenea, jurisprudența este neunitară în ce privește un aspect care, din punctul meu de vedere cel puțin, ar trebui să fie destul clar și de bine conturat și anume cel al caracterului de faptă cu executare dintr-o dată sau continuă a raportărilor la Biroul de Credit.

Există instanțe care consideră că în momentul în care se face raportarea, fapta continuă să producă efecte juridice. Prin urmare, este o faptă continuă, astfel încât se respinge excepția prescripției dreptului de a aplica amenda contravențională. Există instanțe care, dimpotrivă, consideră că fapta se epuizează în momentul în care se face raportarea la Biroul de Credit, din acel moment curge termenul de prespcripție și nu mai poate fi constatată nici fapta subsecventă care, de regulă, se constată prin procesele-verbale întocmite de autoritate, respectiv încălcarea dreptului de intervenție al consumatorilor în sensul ștergerii acelor date.

Să sperăm că, dată fiind abrogarea Deciziei 105/2007, se va relaxa puțin jurisprudența și în această materie, mai ales având în vedere noul proiect legislativ de modificare a Legii 102/2005 care a fost adoptat de Camera Deputațiilor și care prevede faptul că în partea referitoare la dispozițiile tranzitorii și finale pentru faptele care au fost desăvârșite înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului și care fie nu au fost investigate până la momentul intrării sale în vigoare, fie sunt în curs de investigare la acel moment, faptele vor fi examinate din perspectiva Regulamentului. Ceea ce înseamnă că, deși raportările la Biroul de Credit au fost realizate în contra Deciziei 105 în spiritul, litera acestei legi, analizarea și fancționarea ei ar trebui să se realizeze din perspectiva Regulamentului care nu mai instituie aceste obligații suplimentare pentru bănci în ce privește raportările negative.

Avocat Elena Adina Popescu
Managing lawyer AVRAM LAW

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii GDPR în banking, adică despre cea mai scumpă monedă nouă: datele personale…, ediția 198 organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.