Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Victor Negrescu: România realizează progrese semnificative în procesul de transpunere a legislației europene
25.07.2018 | JURIDICE.ro


Marți, 24 iulie 2018, Guvernul României a aprobat nota privind stadiul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor declanșate de Comisia Europeană împotriva României, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

În perioada 18 iunie – 19 iulie 2018, Comisia Europeană a clasat 3 proceduri de infringement, care se adaugă celor 24 de cauze clasate de instituție de la începutul anului 2018, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a pronunțat vreo hotărâre de condamnare a României pentru neîndeplinirea obligațiilor de stat membru și nu a aplicat sancțiuni pecuniare statului român, în condițiile în care au fost notificate Comisiei Europene măsurile naționale pentru transpunerea a 13 directive ale Uniunii Europene.

Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene: „România realizează progrese semnificative în procesul de transpunere a legislației europene. Implicarea activă a Guvernului Românei și a tuturor instituțiilor de linie a contribuit în mod direct la scăderea considerabilă a numărului procedurilor de infringement declanșate de Comisia Europeană împotriva statului român. Prin comparație, la nivelul anilor 2014 -2017 media procedurilor de infringement declanșate de Comisia Europeană împotriva României era de 58, cu un nivel maximal de 68 de proceduri aferente anului 2014. Printr-o mai bună conștientizare a particularităților acestor proceduri și printr-un dialog consistent pe care îl avem cu reprezentanții Comisiei, reușim să notificăm instituției europene tot mai multe acte normative interne care asigură transpunerea directivelor.”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate