Consecințele juridice ale normativizării ideologiei de gen în România
30 iulie 2018 | Ana-Corina SĂCRIERU
Ana-Corina Săcrieru
Spre deosebire de statele din jurul ei, România a adoptat o nouă definiție juridică a genului, respectiv aceea că genul unei persoane nu mai este un dat biologic (astfel cum era definit în Statutul de la Roma, unde termenul de gen era folosit în sensul lui de sex biologic), ci este un construct social, el însemnând „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați” (conform art. 3 lit. c din Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor, ratificată de România în 2016).
Din această nouă definiție juridică a genului, decurg două aspecte esențiale:
Primul este acela că, așa cum am arătat, genul nu mai este un dat biologic, ci este o construcție asumată de individ, după caz, în mod diferit de la un moment la altul, funcție de rolurile de gen pe care el singur alege să și le asume („Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil”, au fost învățați liceenii). Această definire a genului ca alegere a individului și nu ca o consecință a sexului pe care el îl are este una dintre cele mai importante noutăți juridice din sistemul de drept românesc, pentru că ea determină redefinirea persoanei.
Al doilea aspect esențial care decurge din art. 3 lit. c) din Convenția de la Istanbul este acela că rolurile de gen, comportamentele, activitățile și atributele care compun această nouă paradigmă a genului, văzut ca un construct social, sunt totuși condiționate de caracterul adecvat pe care societatea în care ele se manifestă îl conferă. Astfel, art. 3 lit. c) din Convenție statuează în teza lui finală că acele roluri de gen– construite social – sunt cele pe care o societate dată le consideră adecvate pentru bărbați și femei.
Din aceste două aspecte esențiale pe care le comportă noua definiție juridică a genului în România decurge analiza consecințelor pe care ea le determină.
În primul rând, avem de a face cu o enumerare a consecințelor ei prin chiar textul ulterior al Convenției.
Astfel, la art. 12 din Convenție este stipulată obligația de a fi luate măsurile necesare pentru promovarea schimbărilor în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și altor practici care sunt bazate, printre altele, și pe „roluri stereotipe pentru femei și bărbați”. O astfel de măsură a reprezentat-o, de exemplu, Strategia națională de educație parentală 2018-2025 care, la pagina 23, avea prevăzut exact acest scop al înlăturării stereotipiilor de gen.
O altă consecință a acestei noi definiții a genului, și ea cuprinsă în textul Convenției, respectiv în cuprinsul art. 14, rezultă din includerea în materialul didactic – la toate nivelurile de educație – a unor informații privind, printre altele, rolurile de gen ne-stereotipe. Promovarea acestor roluri este stipulată a se face nu doar în unitățile școlare, ci și în stabilimentele educaționale informale, precum și în cele sportive, culturale și recreative, în mass-media.
Am arătat deja că noțiunea de „stereotipii de gen” nu este nicăieri definită în legislația românească, la fel cum și „promovarea diversității” o identificăm definită mai mult ideologic, în plan mediatic. Totuși, aceste noțiuni se completează perfect cu „egalitatea de gen” care nu înseamnă egalitatea femeii cu bărbatul. Aceste noțiuni au început deja să fie implementate în educația românească, după cum vedem că s-a întâmplat aici, aici și aici.
Raportat la aceste consecințe juridice ale noii definiții a genului indicate în chiar cuprinsul Convenției care o statuează, se naște necesitatea unei lămuriri esențiale:
Fiind infraconstituțională, Convenția nu poate intra în conflict cu dreptul constituțional al părinților de a-și educa și crește copiii, datorită rangului superior al acestui drept, însă ea poate cu prisosință determina schimbarea legislației interne, respectiv a legilor organice ale României în materie de educație, sănătate, sport, cultură, mass–media, având în vedere dispozițiile art. 11 din Constituție.
Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie să înțelegem este că noua definiție juridică a genului nu poate aduce atingere dreptului părinților de a fi sau nu de acord cu aplicarea ideologiei de gen asupra copiilor, însă determină schimbarea legilor organice care trebuie corelate cu noua definiție.
În mod concret, incidența noii definiții a genului adoptată astfel de România determină posibilitatea apariției unor cazuri care au condus în alte țări la controverse precum războiul toaletelor și dormitoarelor unisex din SUA (băieți care se identifică drept fete ca gen și de aceea sunt liberi să folosească toaleta fetelor) ori participarea în competițiile sportive a unor persoane care își asumă celălalt gen decât sexul biologic pe care îl au. De altfel, este exact ceea ce au fost învățați liceenii din Vrancea, în data de 24 februarie 2018: “persoanele trans s-au săturat să fie reduse la corpul lor, la organele lor genitale; nu vrem să fim reduși la asta. Genul e aici (arată spre propriul cap). Dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale”
Cea mai importantă consecință juridică este însă aceea care decurge din teza finală a art. 3 lit. c), respectiv aceea a condiționării rolurilor de gen de modul în care o societate dată le consideră adecvate. Această teză este, de altfel, și planul care ar trebui să concilieze diferența dintre ideologia de gen, astfel cum este ea normativizată în România prin ratificarea acestei Convenții și mentalitatea societății românești care, în proporție de 89%, nu concepe instituția juridică a căsătoriei decât ca uniune între un bărbat și o femeie, adică, în terminologia Convenției, ca o uniune a celor două roluri stereotipe de gen, bărbatul și femeia.
Întrebarea fundamentală care se pune este aceea dacă societatea românească are definite în Constituție rolurile de gen pentru a ști care este caracterul adecvat pe care ea îl conferă rolurilor de gen.
În acest punct al raționamentului, singura paradigmă în care putem privi această întrebare născută este aceea a revelării la nivel juridic a caracterului adecvat al rolurilor de gen, în funcție de definițiile constituționale. Astfel, dacă ideologia de gen normativizată presupune promovarea înlăturării rolurilor stereotipe de gen, definiția constituțională pe care milioane de români o consideră adecvată este, dimpotrivă, aceea a rolurilor stereotipe de gen, respectiv bărbatul și femeia.
În aceste condiții, se constată că, prin însăși obligativitatea condiționării acestei noi definiții a genului de caracterul adecvat pe care societatea românească îl conferă rolurilor de gen, se naște necesitatea definirii constituționale a termenului de ”soți”, în sensul precizării, lămuririi rolurilor de gen pe care societatea românească le consideră adecvate pentru aceștia.
Conchidem afirmând că principala consecință juridică a normativizării ideologiei de gen în România este aceea că este absolut necesară definirea rolurilor de gen, respectiv definirea constituțională a ceea ce societatea românească consideră roluri de gen adecvate.
Numai prin această definire constituțională a rolurilor de gen se poate lămuri și până unde va merge educarea copiilor – în sensul că ei pot fi orice gen aleg, adică în sensul înlăturării rolurilor ne-stereotipe de gen și a promovării egalității de gen (posibilitatea de a fi în mod egal orice gen își asumă, astfel cum au fost învățați în contextele din sursele mai sus indicate).
În lipsa acestei definiții constituționale a rolurilor de gen prin definirea termenului de ”soți”, nu se va cunoaște limita impusă de teza finală a art. 3 lit. c) din Convenție, respectiv limita caracterului adecvat pe care societatea românească îl conferă rolurilor de gen.
Cu alte cuvinte, nicicând, până la acest moment, nu a fost mai necesar referendumul pentru definirea în Constituție a termenului – în prezent fără număr și fără gen – de ”soți”, pentru că numai prin această definire realizează statul român și îndeplinirea condiției impuse de teza finală a art. 3 lit. c) din Convenția de la Istanbul.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
