Secţiuni » Selected
Selected
Publicare comunicate şi informări profesionaleAnunţuri evenimenteAnunţuri de recrutare
ArticoleJurisprudenţăComunicare profesională

Ziua imnului naţional al României


29 iulie 2019 | Cristian JURA, Daniela NICULCEA

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night
Cristian Jura

Cristian Jura

Daniela Niculcea

Daniela Niculcea

Ziua imnului naţional al României este marcată, anual, la data de 29 iulie.

Sediul materiei: Legea nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României

Imnul național al României este ‘Deșteaptă-te, române’, simbol al unității Revoluției Române din anul 1848.

„Deşteaptă-te, române” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă. „Deşteaptă-te, române” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureşanu. De fapt, la originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

De-a lungul timpului, România a avut următoarele imnuri naționale:”Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor” (1862 – 1884), „Trăiască regele” (1884 – 1948), „Zdrobite cătuşe” (1948 – 1953), „Te slăvim, Românie!” (1953 – 1977), „Trei culori” (1977 – 1989) și „Deşteaptă-te, române” (1989 – prezent). „Pe-al nostru steag e scris Unire” este un cântec dedicat Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, de la 1859.

În Titlul I ”Principii generale”, art. 12 ”Simboluri naționale” din Constituția României se prevede:
ARTICOLUL 12
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
(2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al României este „Deşteaptă-te române”.
(4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

Ceremonia militară prilejuită de Ziua Imnului Naţional va avea loc în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, de pe Calea Victoriei.

În acest context, conform unui comunicat al Brigăzii Rutiere, traficul rutier va fi restricţionat astfel:

* între orele 6,00 şi 10,00 – pe str. C. Mille, între Calea Victoriei şi str. Ion Brezoianu;
* între orele 8,30 şi 10,00 – pe Calea Victoriei, între str. Ion Câmpineanu şi bd. Regina Elisabeta;
* în intervalul orar 9,00 – 10,00, aproximativ 5 minute, se va restricţiona traficul rutier pe bd. Regina Elisabeta, între str. Academiei şi str. Ion Brezoianu, pe timpul intonării Imnului Naţional.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a salutat celebrarea Zilei Imnului Național, potrivit unui comunicat, precizând că: „Imnul Național a fost martorul unor evenimente-reper ale istoriei naționale. (…) Ziua de 29 iulie 2018 reprezintă şi un prilej de recunoștință față de înaintașii noștri, faţă de eroii căzuţi pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial şi de făuritorii statului naţional unitar modern, a căror memorie ne motivează să ne păstrăm demnitatea, să cultivăm respectul faţă de valorile naţionale şi să privim cu încredere spre viitor.”

Un ceremonial militar și religios pentru celebrarea Zilei Imnului Național s-a desfășurat și la Timișoara, reunind reprezentanți ai Penitenciarului Timișoara, Ministerului Apărării Naționale, Inspectoratului de Jandarmi Timiș, Poliției de Frontieră Timiș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și Inspectoratului de Poliție al județului Timiș, potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

 

Legal Days este un proiect dezvoltat de prof. univ. dr. Cristian Jura cu susținerea Societății de Științe Juridice

Prof. univ. dr. Cristian Jura
Daniela Niculcea

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică