Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor recrutează


31 iulie 2018 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Cyberlaw, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, SELECTED

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C 264A din data de 26 iulie 2018, a fost publicat Anunţul de concurs general Administratori în domeniul protecţiei datelor (AD 6).

Oficiul European pentru Selecția Personalului organizează un concurs general care constă într-o selecție pe bază de dosare și în susținerea unor teste, în vederea constituirii unei liste de rezervă cuprinzând candidați din rândul cărora Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor va recruta noi funcționari publici în calitate de „administratori” (grupa de funcții AD).

Numărul candidaților care vor fi înscriși pe lista de rezervă: 30.

Sarcini:
– elaborarea de rapoarte, avize, orientări, recomandări, bune practici și decizii în vederea asigurării interpretării și a aplicării Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (în prezent în curs de revizuire), a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul general privind protecția datelor), a Directivei (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva referitoare la protecția datelor deținute de poliție) și a altor dispoziții legislative relevante ale UE
– monitorizarea evoluțiilor politice și legislative referitoare la protecția datelor cu caracter personal
– audierea și, dacă este admisibilă, examinarea plângerilor și a altor cereri provenite de la persoanele vizate, precum și efectuarea unor anchete;
– cooperarea cu responsabilii cu protecția datelor din instituțiile și organismele UE, precum și cu autoritățile naționale de protecție a datelor, cu organizațiile internaționale și cu alte organisme competente în domeniul protecției datelor;
– participarea la elaborarea evaluărilor de impact în ceea ce privește protecția datelor și la consultări privind normele viitoare sau revizuite de protecție a datelor aplicabile instituțiilor și organismelor UE, sub supravegherea AEPD;
– evaluarea impactului opțiunilor tehnologice în materie de protecție a datelor și furnizarea de consultanță cu privire la conceperea de soluții tehnologice care să sprijine protecția datelor;
– desfășurarea de activități de inspecție și de audit, analizarea și evaluarea securității sistemelor informatice și a sistemelor automatizate, precum și examinarea notificărilor privind încălcarea securității datelor în vederea stabilirii gravității acestora și a furnizării de consiliere operatorilor cu privire la măsurile corespunzătoare;
– oferirea de consiliere instituțiilor competente cu privire la măsurile administrative cu caracter general care privesc prelucrarea datelor cu caracter personal;
– urmărirea evoluțiilor legislative în domeniul protecției datelor și evaluarea conformității unor propuneri legislative sau de politici cu Carta drepturilor fundamentale și cu legislația relevantă privind protecția datelor, precum și formularea de recomandări pentru legislatorul UE;
– îndeplinirea unor sarcini diverse legate de litigii, elaborarea unor declarații de poziție și reprezentarea instituției în contextul unor litigii, după caz, la Curtea de Justiție sau la Tribunalul Uniunii Europene, în domeniul protecției datelor;
– urmărirea evoluțiilor din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor care ar putea avea o influență asupra protecției datelor cu caracter personal;
– promovarea și consolidarea aplicării principiilor referitoare la „protecția datelor începând cu momentul conceperii și protecția implicită a datelor”;
– furnizarea de sprijin analitic, administrativ și logistic Comitetului european pentru protecția datelor;
– soluționarea, atunci când este necesar, a cererilor de acces la informații cu caracter personal și de acces la documente și la dosare.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică