Noutăţi legislativeProiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene
 
Noutăţi legislative
 
Print Friendly, PDF & Email

Modificarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă
31.07.2018 | Alexandru MATEI


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Alexandru Matei

Alexandru Matei

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 661 din data de 30 iulie 2018, a fost publicată Hotărârea nr. 569/2018 privind modificarea și completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007

Actul de modificare redefinește organizațiile sportive, fiind persoane juridice de drept public sau privat, fără scop patrimonial, deținătoare ale Certificatului de identitate sportivă cărora le-a fost atribuit numărul de înregistrare în Registrul sportiv, structuri sportive constituite legal, în conformitate cu prevederile Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv asociații sportive fără personalitate juridică, cluburi sportive, federații sportive pe ramură de sport, alte persoane juridice de drept public ori privat care, potrivit actului de înființare sau statutului, pot organiza, participa și/sau finanța, după caz, acțiuni sportive, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, ligi profesioniste pe ramură de sport.

De asemenea, prezenta hotărâre definește următoarele noțiuni:
– sportiv de performanță – sportiv autorizat în condițiile legii de către federația sportivă pe ramură de sport să își desfășoare activitatea sportivă;
– sportiv de înaltă performanță – sportivul de performanță care îndeplinește condițiile de performanță în competițiile internaționale oficiale și care, la propunerea organului competent din cadrul federației sportive naționale, dobândește calitatea de sportiv de înaltă performanță prin ordin al ministrului tineretului și sportului;
– contract de activitate sportivă – convenție încheiată pentru o perioadă determinată între structurile sportive și participanții la activitatea sportivă care are ca obiect desfășurarea unei activități cu caracter sportiv;
– program sportiv – plan de activitate în care sunt stabilite, în ordinea desfășurării lor, etapele propuse pentru o perioadă dată; complex de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective de performanță cu caracter sportiv pentru o activitate sportivă secvențială sau un sezon competițional. Categoriile de acțiuni care constituie activitatea sportivă din cadrul unui program sportiv sunt: acțiuni de selecție, acțiuni de promovare, acțiuni de pregătire sportivă, competițiile sportive, evenimentele sportive, denumite împreună acțiuni sportive;
– colective tehnice – antrenori, medici, cercetători, metodist, asistent medical, kinetoterapeuți, psihologi, biochimist, coregraf, corepetitor, alți specialiști stabiliți de federațiile sportive sau de către organizațiile sportive abilitate cu atribuții în coordonarea și finanțarea activității sportive de performanță, care sunt implicați direct și indirect, prin intermediul atribuțiilor, în performanța sportivă.

O altă noutate este reprezentată de faptul că federațiile sportive pot acorda o majorare a indemnizațiilor de lot național pentru sportivii componenți ai loturilor naționale, antrenorii acestora, precum și pentru alți membri ai colectivelor tehnice aprobate, din veniturile proprii ale federațiilor sportive naționale în funcție de obiectivele de performanță stabilite și de prevederile bugetare aprobate.

Intrarea în vigoare: 30 iulie 2018

Avocat Alexandru Matei
Associate SĂVESCU & ASOCIAŢII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate