« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Întrebare preliminară cu privire la comercializarea produselor care pot fi confundate cu jucării
01.08.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Judecătorul lisabonez se întreabă, ca judecător al fondului, cu privire la comercializarea produselor care pot fi confundate cu jucării (C-277/18).

Situația de fapt:
1. materii UE: apropierea legislațiilor
2. avem un regim național, stabilit în Portugalia, prin care se interzice nu numai comercializarea produselor care pot pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor, deoarece pot fi confundate cu alimente, ci și a produselor care, având în vedere că pot fi confundate cu alte produse (în special cu jucării) ca urmare a aspectului lor, sunt susceptibile, în cadrul unei utilizări normale și rațional previzibile, să pună în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor, în special ale copiilor;
3. necesitatea de a afla dacă acest regim național este compatibil cu dreptul Uniunii incident, i.e. două directive și câteva articole TFUE;
4. apoi, necesitatea de a afla dacă alte două articole TFUE incidente s-ar opune unui text legal de drept național care interzice pe teritoriul național nu numai comercializarea produselor care pot fi confundate cu produse alimentare, ci și a altor produse al căror aspect pot induce consumatorilor impresia că le pot utiliza în alt scop decât cel pentru care au fost concepute, chiar dacă nu reprezintă preparate periculoase.

Dispoziții incidente:
1. Directiva 2001/95/CE și Directiva 87/357/CEE coroborate cu articolele 28 și 30 TFUE;
2. Articolele 34 și 36 citite în contextul articolului 2 din Directiva 1999/45/CE;
versus
3. Decretul-lege nr. 69/2005 din 17 martie 2005 și Decretul-lege nr. 150/90 din 10 mai 1990.

dr. Mihaela Mazilu-Babel

 
Secţiuni: CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Protecția consumatorilor | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD