Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Cerere de reexaminare ref. Legea privind perimetrele petroliere offshore. UPDATE: Proiectul, adoptat de Parlament
24.10.2018 | JURIDICE.ro

24 octombrie 2018: Camera Deputaților a adoptat, în calitate de Cameră decizională, proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

Proiectul a fost dezbătut și adoptat ca urmare a solicitării de reexaminare formulate de Klaus Iohannis, Președintele României, cu 170 de voturi pentru, 3 împotrivă și o abținere. De asemenea, 2 deputați nu au votat.

:: Fișa actului normativ

***

3 august 2018: Joi, 2 august 2018, Klaus Iohannis, Președintele României, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Domnului Călin Popescu Tăriceanu
Președintele Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore vizează procedura aplicabilă autorizării lucrărilor și a lucrărilor la sonde, aspectele specifice operațiunilor petroliere desfășurate cu privire la perimetre petroliere offshore, măsuri financiar-fiscale și comerciale, precum și regimul juridic al contravențiilor și sancțiunilor aplicabile.

Exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale din perimetrele offshore, situate în zona economică exclusivă din bazinul Mării Negre, are o importanță deosebită pentru România, din perspectiva dezvoltării pieței interne, a contribuției benefice la prosperitatea economiei și a cetățenilor români, dar și prin prisma consolidării securității energetice regionale. În acest sens, la nivel de principiu, este necesar un cadru normativ eficient și durabil, capabil să asigure o distribuție echitabilă a beneficiilor între stat și investitori, care să contribuie la stabilirea unui parteneriat pe termen lung între cele două părți, precum și la consolidarea încrederii în perspectivele economiei naționale.

Pentru aceste motive, considerăm că legea supusă reexaminării se impune a fi reanalizată de Parlament din perspectiva stabilității și predictibilității pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector și pentru evitarea potențialelor efecte negative. Totodată, apreciem că prevederile legii supuse reexaminării ar trebui să cuprindă dispoziții clare, lipsite de echivoc și cu perspectivă durabilă, astfel încât să fie asigurat cadrul necesar dezvoltării parteneriatului stat-investitori, în sensul asigurării predictibilității necesare, iar economia românească să beneficieze pe termen lung de pe urma exploatării resurselor naturale din perimetrul Mării Negre.

De asemenea, considerăm că legea trebuie reanalizată și din perspectiva unei potențiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare. În acest sens, semnalăm că legea supusă reexaminării prevede că sumele rezultate din redevențe și impozit asupra veniturilor suplimentare offshore se fac venit la Fondul special de finanțare a contractelor de parteneriat public – privat în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 39/2018 privind parteneriatul public – privat, fără să fie supuse analizei, în prealabil, alocările alternative ale veniturilor bugetare preconizate, în conformitate cu prioritățile de investiții care trebuie să impulsioneze dezvoltarea economică și socială a României.

Având în vedere importanța domeniului reglementat prin legea transmisă la promulgare, precum și faptul că unele dintre dispozițiile acesteia nu au făcut obiectul dezbaterii și adoptării în cadrul primei Camere sesizate, considerăm că Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore trebuie adoptată astfel încât să se asigure deplina respectare a principiului constituțional al bicameralismului.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

Președintele României
Klaus-Werner Iohannis”


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.