Însemnătatea unui stil de viață organizat
6 august 2018 | Anca VĂTĂȘOIU
Anca Vătășoiu
Acum ceva timp am fost cu treburi prin oraș și după multă alergătură m-am oprit la o terasă pentru un răgaz de cafea. Prilej să sorb cu nesaț prin toți porii lumea de dincolo de birou, având în vedere că petrec cel puțin 10 ore pe zi lipită de scaun. Am fost de-a dreptul paralizată de priveliștea de la care nu mi-am putut dezlipi ochii preț de vreo 20 de minute. Ca să fiu mai clară, ceea ce m-a frapat a fost că un număr foarte mare de oameni de toate vârstele, și mai ales milenialii și generația Z, sunt în pericol de a deveni supraponderali sau obezi. Nu o pot spune mai blând și nici nu doresc, pentru că mi-am dat seama că avem nevoie de trezire. M-am întrebat cu toată seriozitatea de ce ne este atât de greu să refuzăm mâncarea proastă, băuturile caustice și, în general, stilul de viață dezorganizat? De ce nu reușim să conștientizăm răul pe care ni-l facem cu propriile mâini?
Personal, recunosc că m-am lăsat purtată de val și am uitat să am grijă de mine, dar în al doisprezecelea ceas mi-am dat seama că nu mai merge așa. Nu vă ascund, tranziția este dificilă. Încă îmi caut soluții pentru a împăca munca de birou cu revenirea pe făgașul unei vieți mai active și mai organizate. Dar cu perseverență cred că voi reuși, dacă nu să alerg la maraton, măcar să nu mai gâfâi urcând scările de la metrou.
M-am dus cu gândul la bunicii mei care au mâncat toată viața de toate, nu au făcut rabat de la carnea de porc, de la slănină și toate celelalte derivate care erau hrana principală pe timp de iarnă. La fel și vara, mâncau destul de consistent, carne, ouă, lapte, brânză. Nu avea restricții, mâncau din toate. Secretul, însă, era cumpătarea combinată cu perioadele de post, disciplină și, neapărat, mișcare. Aveau ore fixe de masă, lucru cu care m-au chinuit și pe mine, însă am înțeles rostul unor astfel de obiceiuri pe care acum știința le recunoaște ca fiind benefice. În plus, țineau cu strictețe toate posturile, inclusiv miercurea și vinerea în tot timpul anului. De mișcare nu mai vorbesc. Bunicul mergea oriunde pe jos sau cu bicicleta, iar de primăvara până toamna lucra în grădină după ce se întorcea de la frizerie. La fel și bunica, robotea de dimineața până seara prin gospodărie. Iarna mișcarea era asigurată cu prilejul deszăpezirii.
Am încercat să pun în practică obiceiurile lor, adaptându-le la viața mea de corporație. Mărturisesc că e destul de greu pentru că ritmul e alert și programul rareori previzibil. Însă după 11 ani de viață dezordonată, în care am adunat kilograme suficiente cât să mă alarmeze și am slăbit periodic, exclusiv din pricina stresului, iar nu grație unei diete și unei vieți echilibrate, am decis să prioritizez sănătatea. Până la urmă, clienții noștri au de suferit dacă noi, avocații, nu suntem în formă maximă și nu ne putem dedica 100% profesiei, fiind împiedicați de probleme de sănătate.
Mâncatul pe tastatură, pe apucate, orice prostie de la tonomat sau chiar săritul peste masa de prânz, cam așa a arătat stagiatura mea și câțiva ani după definitivat. Nici micul dejun nu era mai copios, la acest capitol mai am și acum ceva probleme de disciplină. Cafeaua se bea încă pe burta goală, dar am reușit să mut micul dejun de la 11:00 la maxim 9:30, hai 10:00, la birou.
O altă problemă este sedentarismul. Petrecem mult timp pe scaun, în special noi, avocații de consultanță. Dureri de spate, încheieturi rigide, suflu lipsă. M-am luptat mult cu mine ca să ajung în punctul de a face sport disciplinat și constant. Tata a încercat preț de vreo trei ani să mă convingă, mă ademenea în parc în weekend. Recunosc, nu mi-a plăcut în mod deosebit. Weekendul era pentru mine acel intermezzo când încercam să recuperez restanțele de somn. Așa că preferam să dorm până târziu și să lenevesc în casă.
În urmă cu patru ani m-am apucat de snowboard și în felul acesta m-am mobilizat cât de cât să fac sport, dar n-am fost nici atunci constantă. Acum două sezoane m-am accidentat la unul din genunchi (culmea, din cauza lipsei de antrenament), așa că am fost nevoită să fac fizioterapie. Apoi, mi-am dat seamă că sportul chiar îmi face bine și ar trebui să devină o constantă în viața mea. La începutul anului am început să merg la o sală de fitness din apropierea biroului, am frecventat cursuri de pilates și am lucrat și cu un antrenor personal care m-a ajutat să gestionez problema genunchiului. Programul de birou a fost destul de greu de armonizat cu cel de la sală, așa că pentru mine n-a fost soluția cea mai bună de cursă lungă. Așa am decis să încerc un program de mișcare pe cont propriu, însemnând alergare în parc și fitness în confortul propriei case, ambele făcute disciplinat, dar adaptat programului aglomerat de birou. Încerc să găsesc o formulă cât mai bună care să nu mă descurajeze.
Cred că este important ca fiecare dintre noi să găsească propria variantă, în funcție de program, ritmul de viață, alte proiecte personale. Unii dintre noi sunt extrem de matinali și preferă să se antreneze dis-de-dimineață. Eu, de pildă, mă împac mai bine cu alergarea după birou, mă ajută să mă detensionez după o zi grea la birou.
Sunt departe de a fi un model în materie de sport și voință. Sunt colegi de-ai noștri care stau mult mai bine la acest capitol, sunt mai disciplinați și reușesc chiar să facă performanță. Cred, totuși, că e important să înțelegem că profesia noastră este pe cât de frumoasă, pe atât de perfidă (dacă îmi este îngăduit acest calificativ dur), pentru că ritmul nebun cu care se derulează totul ne poate acapara până într-acolo încât uităm de noi și neglijăm sănătatea. Mai cred că puterea exemplului este vitală, iar susținerea reciprocă poate face minuni. De aceea, m-am bucurat când am descoperit comunitatea Legal Runners și mărturisesc că pentru mine a funcționat ca un excelent imbold de a face sport.
Avocat Anca Vătășoiu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
