Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Decizia (UE) de confirmare a participării Țărilor de Jos la cooperarea consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European


9 august 2018 | Elena ALBU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 196/1 din 2 august 2018 a fost publicată Decizia (UE) 2018/1094 a Comisiei din 1 august 2018 de confirmare a participării Țărilor de Jos la cooperarea consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European.

La 3 aprilie 2017, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania au notificat Parlamentului European, Consiliului și Comisiei dorința lor de a stabili o formă de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO. În plus, prin scrisorile din 19 aprilie 2017, 1 iunie 2017, 9 iunie 2017 și, respectiv, 22 iunie 2017, Letonia, Estonia, Austria și Italia și-au exprimat intenția de a participa la instituirea respectivei cooperări consolidate.

La 3 aprilie 2017, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menționată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE) și la articolul 329 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), a fost considerată acordată, în conformitate cu articolul 86 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE.

La 12 octombrie 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO.

La 20 noiembrie 2017 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2017/1939. EPPO ar trebui să își asume atribuțiile de investigare și urmărire penală la o dată care urmează să fie stabilită printr-o decizie a Comisiei, la propunerea procurorului-șef european, ulterior înființării EPPO; această dată nu poate fi mai devreme de trei ani de intrarea în vigoare a respectivului regulament.

Regulamentul (UE) 2017/1939 nu impune condiții speciale de participare la cooperarea consolidată privind instituirea EPPO.

În conformitate cu articolul 120 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2017/1939, EPPO își exercită competența cu privire la orice infracțiune din sfera sa de competență săvârșită după data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2017/1939. În ceea ce privește infracțiunile menționate la articolele 22 și 23 din Regulamentul (UE) 2017/1939, care nu făceau deja obiectul sferei de competență a EPPO de la momentul intrării în vigoare inițiale a regulamentului respectiv, EPPO ar trebui, prin urmare, să își exercite competența în ceea ce privește teritoriul sau resortisanții Țărilor de Jos după intrarea în vigoare a regulamentului respectiv în Țările de Jos.

Se confirmă participarea Țărilor de Jos la cooperarea consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO.

Prezenta decizie intră în vigoare la 21 august 2018.

Consilier juridic Elena Albu

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii