Activitatea avocatului trebuie analizată strict în raport de contribuția sa pe rezultatul final
13 august 2018 | Cristian BĂLAN
Din ce am studiat în practică și chiar în dreptul comparat, în esență, activitatea avocatului trebuie analizată strict în raport de contribuția sa pe rezultatul final, evident al clientului. Adică? Am văzut condamnări pe infracțiuni de spălare de bani chiar și în Germania și în SUA ale unor avocați la care au venit clienții și le-au spus: „Vă rog să mă ajutați să găsim o formă legală sau aparent legală pentru a trece niște milioane de euro dintr-o parte în cealaltă”.
În cazul acesta, avocatul, deși el a găsit o formă aparent legală – aceasta este și esența infracțiunii de spălare de bani -, dar el a dat consultații juridice strict pentru a identifica haina aceasta de legalitate aparentă în care să fie îmbrăcat transferul banilor, și pentru aceste ipoteze a fost condamnat avocatul. Deci în acele cazuri, avocatul avea obligații de informare.
În cazurile în care avocatul doar a asistat sau doar a reprezentat, a avut o relație în temeiul unui contract de asistență juridică cu un inculpat pentru o infracțiune de spălare de bani, nu l-a tras nimeni la răspundere penală pentru anumită participație la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, întrucât altfel niciodată avocatul nu ar putea oferi servicii de consultanță unui inculpat urmărit sau judecat pentru spălare de bani.
Judecător drd. Cristian Bălan
Judecătoria Buftea
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii Secretul profesional în cursul urmăririi penale, ediția 202 organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro