Statul va avea o problemă cu jurisprudenţa divergentă
20 august 2018 | Cristian BĂLAN
Cristian Bălan
Existenţa unei practici neunitare la nivelul secțiilor Înaltei Curţi a fost unul dintre elementele principale pe care Curtea l-a și subliniat. Ce se întâmplase acolo, pe scurt? Unei persoane i-a fost încălcat un drept, nu i-a fost recunoscut printr-o decizie a instanţelor de judecată. Persoana respectivă a invocat încălcarea art. 6, paragraful 1, arătând că, în aceleași situaţii, unor persoane li s-au recunoscut drepturile, altor persoane nu li s-au recunoscut drepturile, fără ca, citind cele două seturi de hotărâri, să poată fi găsită o diferenţă relevantă care să justifice, până la urmă, diferenţa de tratament. Și atunci Curtea Europeană a spus că, într-adevăr, la nivelul instanţelor din România există o practică neunitară, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi, care în loc să se folosească de rolul său de instanţă unificatoare a încurajat această practică neunitară și a considerat, în esență, că reclamantul în faţa Curţii, nebeneficiind de dreptul prevăzut de Legea nr. 309/2002, în timp ce alte persoane în situaţii identice au beneficiat de respectivul drept, că în procesul civil respectiv, a fost încălcat art. 6 paragraful 1. Și a recomandat statului român să găsească, şi să amplifice chiar, mecanismele prin care Instanţa Supremă, în special, va unifica practica. Și chiar la nivelul anului 2007 a fost dată acea hotărâre, dacă ne uităm, deşi nu am date, este propria mea apreciere empirică – dacă aș putea să spun așa – cam din 2008 încolo Înalta Curte a pronunţat din ce în ce mai multe recursuri în interesul legii, chiar s-a schimbat şi numerotarea, de la numerotarea cu cifre romane s-a trecut la o numerotare cu cifre arabe, pentru că erau deja foarte multe recursuri în interesul legii şi chiar a fost avută în vedere această hotărâre şi în proiectul noului Cod de procedură civilă, instituindu-se alături de recursul în interesul legii acea procedură a sesizării Înaltei Curţi pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. Ca să nu aşteptăm, totuşi, practica neunitară să existe, după care să intervină Înalta Curte şi să o cristalizeze, să dea o hotărâre.
În esenţă, cam aceasta s-a întâmplat cu Curtea Europeană. Cred că acesta a fost și unul dintre argumentele pentru care Înalta Curte, în hotărârea pe care ati citat-o dumneavoastră, s-a referit la jurisprudenţa divergentă şi a recunoscut că jurisprudenţa divergentă, cumva, poate încălca nişte drepturi. Și aici, ca să reiau ideea dumneavoastră care mi-a plăcut foarte mult, într-adevăr, statul va avea o problemă cu jurisprudenţa divergentă. Dar despre ce ar trebui să discutăm noi sunt drepturile persoanei. Dacă cumva persoanei îi este negat accesul la un anumit drept procesual sau material printr-o practică divergentă, și cred că aici ar fi bine să amintim despre o altă noţiune sau altă sintagmă folosită de Curtea Europeană: ”cale de atac efectivă”. Până la urmă, așa s-a întâmplat şi în speţă, Înalta Curte a considerat că o persoană nu a atacat sau nu a folosit procedura în termenul prevăzut de lege, pentru că ea a crezut că respectiva cale de atac nu este una efectivă, ea ar apela degeaba la ea şi atunci nu a găsit o justificare obiectivă pentru a ieşi din pasivitate şi a apela la respectiva procedură.
Jud. drd. Cristian Bălan
Judecătoria Buftea
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii Efectele juridice ale jurisprudenței divergente, ediția 204 organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
