Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Legalitatea protocolului SRI-PICCJ

15.08.2018 | Andrei-Nicolae POPA
Andrei-Nicolae Popa

Andrei-Nicolae Popa

Ce sunt ”protocoalele secrete” între SRI și PICCJ?

Ultimele luni au animat viața publică românească cu tema ”protocoalelor secrete” dintre Serviciul Român de Informații și diverse autorități publice. În cele ce urmează, sub lupă strict juridică, vom vedea ce sunt aceste protocoale mult dezbătute, care este temeiul legal al protocolului SRI-PICCJ[1], dar și cui folosesc și pe cine vatămă totodată.

Protocoale reprezintă niște acorduri scrise între Serviciul Român de Informații și autorități ale administrației publice centrale și locale, încheiate în baza unor prevederi legale exprese, prin care se prevăd operațiuni administrative complexe[2] pe care autoritățile semnatare trebuie să le efectueze în comun, în vederea exercitării atribuțiilor legale.

Ele sunt justificate, pe de o parte, de caracterul de ”Autoritate Desemnată de Securitate (ADS)” al SRI și autorităților semnatare, adică ”instituție abilitată prin lege să stabilească, pentru domeniul său de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat. Sunt autorități desemnate de securitate, potrivit legii: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale” (Art. 3 din HG nr. 585/2002). Pe de altă parte, ele sunt justificate de caracterul secret al activității SRI, dar și de actele administrative emise de această structură. Cu alte cuvinte, un ordin emis de directorul SRI privind activitatea operativă a Serviciului are caracter secret, deci nu poate fi opozabil altor autorități și persoane care, prin lege, nu au permisiunea accesului la astfel de informații. De aceea, s-a convenit de către legiuitor să existe aceste acorduri bilaterale prin care părțile convin să înțeleagă respectarea legislației primare și secundare în același mod. Putem spune, așadar, că protocoalele sunt niște instrumente prin care se asigură executarea în concret și în mod unitar a legislației incidente autorităților semnatare.

De ce e nevoie de executarea legii în mod unitar?

Pe lângă respectarea principiului sistemului nostru monist de drept, specificul activității SRI, dar și a PICCJ, necesită o concretețe și o precizie în actele și faptele juridice săvârșite. Gestionarea informațiilor clasificate, protecția persoanelor, asigurarea caracterului nepublic al urmăririi penale, protejarea procedurilor de supraveghere tehnică sau a metodelor de culegere a informațiilor privind amenințările transfrontaliere și teroriste sunt doar câteva dintre exemplele pentru care se justifică unitatea de acțiune în efectuarea operațiunilor administrative.

Nu în ultimul rând, protocoalele sunt o expresie a aplicării principiului cooperării loiale între autoritățile statului și a principiului legalității. Chiar dacă am admite, prin absurd și în mod nejustificat, că protocoalele au la bază și principiul libertății contractuale, acesta nu contravine principiului legalității, care într-adevăr, primează în dreptul public, deoarece, conform art. 1169 C. civ, ”părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”.

Care este sedes materiae?

1. Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații

Articolul 8
”Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, în condiţiile legii.

Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale.

La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 30^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.”

Articolul 11
”În cazul în care din verificările şi activităţile specifice prevăzute la art. 9 şi 10 rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.”

Articolul 12
”Organele de urmărire penală au obligaţia să comunice Serviciul Român de Informaţii orice date sau informaţii privitoare la siguranţa naţională, rezultate din activitatea de urmărire penală.”

Articolul 14
”În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice. Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să-şi acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.”

2. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Articolul 66
”(1) Ministerul Public este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența parchetelor, în condițiile legii.

(3) Serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor au obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor.

(4) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) atrage răspunderea juridică potrivit legii.”

Articolul 102
”(2) Pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum și pentru stabilirea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea în rândul militarilor și salariaților civili ai structurilor militarizate, parchetele militare și secțiile prevăzute în alin. (1) organizează și desfășoară, conform competenței, activități comune ale procurorilor militari cu organe din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, precum și din cadrul altor structuri militare, pe bază de protocoale.

3. Hotărârea Guvernului nr. 1346/2007 privind aprobarea Planului de acțiune pentru îndeplinirea condiționalităților din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției

Condiționalitatea 3
Continuarea progreselor deja înregistrate în procesul de investigare cu imparțialitate a faptelor de mare corupție
I. Eficientizarea activității de investigarea faptelor de mare corupție și consolidarea cadrului instituțional

Măsură

1. Efectuarea de investigații profesioniste și imparțiale în cazurile de mare corupție

Etape

1.6. Dezvoltarea nivelului de acces al personalului desemnat din cadrul DNA la interfețele de interogare ale bazelor de date ale unor instituții publice, în funcție de necesitățile investigative (de exemplu: MJ, MIRA, DGA, IGPR, DLAF, Cazierul fiscal al MEF, ANI, ANAF, ANV, Garda Financiară, Registrul comerțului, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Direcția Pașapoarte, ONPCSB, Direcția regim permise, ANA, ANITP):
1.6.1. evaluarea situației actuale și a necesităților suplimentare de acces;
1.6.2. încheierea de noi protocoale de colaborare și renegocierea protocoalelor deja încheiate, în funcție de rezultatul evaluării de la pct. 1.6.1.

4. Hotărârea Guvernului nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007

În vederea creşterii operativităţii şi eficienţei în activitatea de urmărire penală va fi consolidat controlul efectiv şi nemijlocit al procurorului asupra activităţilor de investigare şi cercetare penală efectuate de poliţia judiciară. De asemenea, se vor pune la punct proceduri care să permită sesizarea de îndată a procurorului de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată. În acest context, trebuie menţionat că până la sfârşitul anului se va înfiinţa Comunitatea de Informaţii în scopul coordonării tuturor structurilor cu atribuţii în culegerea de informaţii”.

Anexa 2- Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007

Domeniul prioritar II: Combaterea corupției

Obiectiv – Creşterea  integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar Angajament EUCP.

Măsură – 4.5 Sesizarea de îndată a procurorului care instrumentează cazuri de crimă organizată sau corupţie de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată.

Responsabili – CSAT, SRI, SIE, structurile de informatii departamentele MFP, MJ, MAI, ONPCSB, PNA si PICCJ

Indicatori de evaluare a stadiului realizării măsurii – Stabilirea procedurilor de comunicare; Protocoale semnate de instituţiile implicate”.

5. Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate

Articolul 34
În vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenta, Serviciul Român de Informaţii are următoarele atribuţii principale:
a) elaborează, în colaborare cu autorităţile publice, standardele naţionale pentru informaţiile clasificate şi obiectivele de implementare a acestora;
b) supraveghează acţiunile întreprinse de autorităţile publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi;
d) verifică modul în care sunt respectate şi aplicate normele legale privind protecţia informaţiilor clasificate de către autorităţile şi instituţiile publice;
g) acordă sprijin pentru stabilirea obiectivelor şi a locurilor care prezintă importanță deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate, la cererea conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a persoanelor juridice de drept privat, şi supune spre aprobare Guvernului evidenta centralizata a acestora.

Conform art. 3 din HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, Serviciul Român de Informatii este Autoritate Desemnată de Securitate (ADS), adica instituţie abilitată prin lege să stabilească, pentru domeniul său de activitate şi responsabilitate, structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat, iar, conform art. 3, lit d), SRI este instituţie cu atribuţii de coordonare a activităţii şi de control al măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate sau instituţie abilitată.

Art. 153 din același HG prevede că ”Instituţiile competente în realizarea verificărilor de securitate cooperează, pe bază de protocoale, în îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor propuse”.

Conform art. 191 alin. (1) din HG nr. 585/2002, Serviciul Român de Informaţii, prin unitatea sa specializată, are competenţă generală de exercitare a controlului asupra modului de aplicare a măsurilor de protecţie de către instituţiile publice şi unităţile deţinătoare de informaţii clasificate.

De ce sunt secrete?

Art. 227 din HG nr. 585/2002 prevede că ”în îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor ce le revin, pe linia protecţiei informaţiilor clasificate, ADS competente cooperează pe baza protocoalelor ce vor fi încheiate între ele cu avizul ORNISS”. Asta înseamnă că documentul încheiat este supus unei clase și unui nivel de secretizare conform art. 15 din Legea nr. 182/2002. Accesul la clasele și nivelurile de secretizare este expres și limitativ prevăzut de lege și nu este stabilit arbitrar de către SRI sau celelalte autorități semnatare.

De asemenea, conform art. 339 alin. (1) din HG nr. 585/2002, contravenţiile şi sancţiunile privind încălcarea regimului informațiilor clasificate se constată şi se aplică, în limitele competenţelor ce le revin, de către persoane anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii. Așadar, SRI are obligația legală de a se îngriji de informațiile clasificate cu care operează și pe care le transmite terților.

În temeiul acestor prevederi s-a încheiat și protocolul SRI – CSM[3]. SRI are protocoale cu toate autoritățile publice unde se utilizează informații clasificate, inclusiv cu instituțiile ”deconcentrate”, consiliile județene sau prefecturi. Cu titlu de exemplu, putem vedea protocoalele încheiate între SRI și MDRAP în perioada 2007-2014[4].

În concluzie, SRI e obligat de lege și de actele administrative cu caracter normativ să încheie astfel de protocoale în vederea exercitării atribuțiilor în relația cu PICCJ și alte instituții cu atribuții corelative.

Este bine că s-au desecretizat protocoalele?

Desecretizarea acestor protocoale poate conduce la divulgarea unor informații secrete de stat/ secret de serviciu care pot pune în pericol securitatea națională administrația publică și interesele strategice ale României. Le voi enumera exemplificativ:

– Deconspirarea identității ofițerilor de informații care desfășoară activități specifice culegere a informațiilor (Legea nr. 51/1991 și Legea nr. 14/1992) și a lucrătorilor specializați care efectuează mandatele de supraveghere tehnică (art. 139 C. proc. pen și urm.)

– Compromiterea metodelor și tehnicilor de urmărire penală, precum și a unor elemente privind identitatea părților și subiecților procesuali în faza de urmărire penală cu caracter nepublic;

– Divulgarea metodelor și instrumentelor de supraveghere și informare cu privire la activitățile cu caracter terorist, migrația ilegală, a crimă organizată sau infracțiuni de corupție;

– Divulgarea managementului informațiilor clasificate din cadrul SRI și altor ADS-uri.

Care este scopul?

Se urmărește ca grupuri cu interese infracționale să poată penetra sistemul de protecție al informațiilor clasificate, astfel încât să poată preveni tragerea lor la răspundere penală. Prin cunoașterea modului operativ de cooperare între SRI și organele de urmărire penală, suspecții, inculpații și condamnații penal își vor diversifica modus operandi-ul infracțional, vor altera probele, vor avea acces la identitatea ofițerilor operativi și de analiză ai SRI și la identitatea polițiștilor judiciari și ai lucrătorilor specializați ai PICCJ care execută mandatele de supraveghere tehnică, vor influența martori și alți subiecți procesuali. Astfel, art. 28 din Legea nr. 14/1992 prin care se prevede că SRI își desfășoară activitatea acoperit, precum și art. 285, alin. (2) din C. proc. pen. care prevede că procedura din cursul urmăririi penale este nepublică rămân neaplicabile în fapt.

Este temeinică o Ordonanță de Urgență pentru revizuirea condamnărilor care au avut la bază protocoale?

Într-o declarație publică, ministrul Justiţiei a anunţat că va propune adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care persoanele care cred ca au fost condamnate în baza interceptărilor ilegale sau a protocoalelor cu SRI să poată cere revizuirea sentinţei.

În primul rând, trebuie să vedem ce este revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive în materie penală. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, care are drept scop înlăturarea erorilor judiciare referitoare la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În al doilea rând, cazurile de revizuire în materie penală pot fi formulate, conform art. 453, alin. (1) C. proc. Pen., doar dacă:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”.

Luând în parte fiecare literă, constatăm următoarele:

– Cazurile de revizuire prevăzute lit. a)-d) se referă la fapte și împrejurări, nu la aspecte procedurale judiciare și extrajudiciare, adică la operațiuni de tipul celor prevăzute în protocoale.

– Cu privire la lit. f), temeiul legal al protocoalelor pe care le-am menționat mai sus se bucură de prezumția relativă de legalitate, textele nefiind declarate neconstituționale de către CCR.

Probabil, domnul ministru al Justiției  voia să se refere la contestația în anulare[5], nu la revizuire, deoarece prima este calea extraordinară de atac prin care pot fi invocate nereguli de natură procedurală, iar cea de a doua se referă doar la faptele reținute. Or, după cum am văzut mai sus, protocoalele sunt doar un instrumentum pentru identificarea faptelor de natură penală și buna cooperare a autorităților, detaliind și explicând proceduri judiciare și extrajudiciare deja prevăzute de lege. Astfel, credem că ministrul Justiției s-a aflat într-o error in  negotium,  ceea ce conduce la o incertitudine și incoerență cu privire la intențiile Guvernului de legiferare în materie penală.

Pe de altă parte, o astfel de OUG ar fi neconstituțională sub aspectul încălcării principiului securității raporturilor juridice. În numeroase cauze împotriva României, de exemplu cauza Brumărescu împotriva României[6], CEDO a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv de către tribunale unui litigiu să nu fie repusă în discuţie. Chiar Curtea Constituţională, în una dintre deciziile sale[7], apreciază că „consecinţele înscrierii principiului neretroactivităţii în Constituţie sunt foarte severe şi probabil, tocmai de aceea, soluţia aceasta nu se întâlneşte în foarte multe ţări, dar în acelaşi timp ridicarea la rangul de principiu constituţional se justifică prin faptul că asigură în condiţii mai  bune securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, precum şi datorită faptului că blochează nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativă, pe de o parte, şi puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept”. Cu alte cuvinte, atât timp cât temeiul legal al protocoalelor se bucură el însuși de prezumția de constituționalitate, este nejustificat să ofere o modificare legislativă care să modifice raporturile juridice rezultate din aceste protocoale.

Ar mai fi de adăugat că protocoalele nu sunt temeiul tragerii la răspundere penală a inculpaților, ci prevederile Codului penal și a Codului de procedură penală. Protocoalele nu sunt nici măcar temeiul legal de administrare al probelor în cursul procesului penal, în acest caz fiind incidente tot codurile. Astfel, o OUG de ”revizuire” ar încălca cu atât mai mult principiul securității raporturilor juridice, cu cât nu există o relație de cauzalitate directă între protocoale și condamnarea unei persoane care a săvârșit o infracțiune.


[1] Disponibil la aici; accesat la data de 12.08.2018.
[2]O operațiune administrativă complexă reprezintă un lanț de acte administrative (sau, mai larg, de acte juridice) și operațiuni material-tehnice, provenind de la autorități administrative diverse, acte care se intercondiționează și își justifică reciproc existența/ eficacitatea”, Ovidiu Podaru, Noțiunea de operațiune administrativă complexă, Curierul Judiciar, disponibil aici; accesat la data de 12.08.2018.
[3] Disponibil aici; accesat la data de 12.08.2018.
[4] Disponibil aici; accesat la data de 12.08.2018.
[5] Disponibil aici; accesat la data de 02.08.2018.
[6] M. Of. nr. 414 din 31 august 2000.
[7] Decizia nr. 9/1994, M. Of. nr. 326 din 25 noiembrie 1994.


Andrei-Nicolae Popa
Facultatea de Drept, Universitatea din București


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan