Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Universitatea Babeş-Bolyai, cea mai înaltă poziție românească din Academic Ranking of World Universities
16.08.2018 | Irina RÎMARU


Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Miercuri, 15 august 2018, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat că ocupă cea mai înaltă poziție românească din Academic Ranking of World Universities/ARWU 2018 – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, potrivit unui comunicat.

În clasamentul general, UBB se situează în intervalul 601-700, fiind urmată de Universitatea din București (UB), poziționată în intervalul 801-900

Prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice: „Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca continuă să facă performanță și să se ridice la nivelul celor mai bune universități ale lumii, în ciuda strategiilor, deciziilor și reglementărilor recente sau mai vechi ale ministerului/ministerelor de specialitate, care au afectat drastic competitivitatea universităților românești. Reamintim aici subfinanțarea cronică (inclusiv faptul că cercetarea ca activitate independentă nu este finanțată în universități) și reglementările antiperformanță (ex. posibilitatea de head-hunting nu este permisă, rolul cercetării în universități s-a redus semnificativ, criteriile naționale de promovare academică sunt adesea rupte de bunele practici internaționale – vezi situația, discutată în spațiul public, când premianți Nobel nu erau eligibili pentru universitățile românești etc.), iar dintre măsurile recente menționăm reducerea locurilor la masterat/doctorat (reducere drastică tocmai la cele două universități, singurele din România aflate în ranking – UBB și UB), propunerea unui sistem de clasificare a universităților care ne separă de aria europeană/internațională a mediului academic, reducerea competitivității și a internaționalizării prin focalizarea activităților de evaluare academică în cadrul competițiilor pe experți locali/naționali etc. Cu eforturi mari, ne menținem totuși într-unul dintre cele mai exclusiviste clasamente internaţionale ale universităţilor – ARWU/Shanghai. Dincolo de performanța globală a UBB, domeniile abordate și dezvoltate de UBB pătrund rând pe rând în acest clasament pe poziții onorabile, fapt care dovedește că suntem cu adevărat o instituție competitivă internațional și responsabilă față de societatea românească, de la actul educațional și activitatea de cercetare, până la implicarea în comunitate”.

:: Clasamentul

Irina Rîmaru

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate