Cristian Jura
Alina Gaja
2019: Ziua mondială a bicicletei este marcată, anual, la data de 3 iunie.
Artizanul Zilei mondiale a bicicletei a fost profesorul Leszek Sibilski. Timp de zece ani, acesta a fost membru al Echipei Naţionale de Ciclism a Poloniei iar apoi şi-a obţinut doctoratul în Sociologie aplicată, specializat în Acţiune socială şi Mişcări sociale. A scris despre rolul bicicletei în societate şi a susţinut o prezentare la colocviul „Oameni de ştiinţă pentru ciclism” din Taipei. În urma acestora, a contactat Banca Mondială pentru a găsi campioni ai metodelor de transport sustenabile şi a fost pus în legătură cu managerul programului „Mobilitate sustenabilă pentru toţi”, o coaliţie a organizaţiilor care activează în sectorul transporturilor şi care au ca scop realizarea Obiectivelor de dezvoltare sustenabilă.
Prof. univ. dr. Cristian Jura
Alina Gaja
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea din București
***
Cristian Jura
Cornelia Dăroi
2018: Ziua mondială a bicicletei este marcată, anual, la data de 3 iunie.
Potrivit Alianţei Mondiale a Ciclismului (WCA), Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare din New York, prin care a declarat că se sărbătoreşte în toată lumea Ziua mondială a bicicletei, la data de 3 iunie, potrivit ecf.com.
Rezoluția poate fi consultată aici.
Asociația Mondială a Ciclismului (WCA) și Federația Europeană a Cicliștilor (ECF) au salutat rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cele două organizaţii făcând campanie pentru o Zi mondială a bicicletei, încă din 2016. Bernhard Ensink, Secretarul General al WCA şi ECF, a declarat, cu acest prilej, că bicicleta reprezintă ”o sursă de beneficii sociale, economice şi de mediu şi aduce oamenii împreună”, potrivit ecf.com.
:: Website-ul oficial aici
* Legal Days este un proiect dezvoltat de prof. univ. dr. Cristian Jura cu susținerea Societății de Științe Juridice
Prof. univ. dr. Cristian Jura
Cornelia Dăroi
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn
WhatsApp
Threads
Google News
(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă
SmartBill.