Maia Morgenstern și Ivan Patzaichin, cetățeni de onoare ai Bucureștiului
24.08.2018 | JURIDICE.ro

Joi, 23 august 2018, Consiliul General al Municipiului București a aprobat acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului București” actriței Maia Morgenstern și sportivului Ivan Patzaichin, potrivit unui comunicat.
Actrița Emilia Maia Ninel Morgenstern s-a născut la București, în anul 1962. A studiat la Academia de Teatru și Film, între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A urcat apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul National „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din ‘Îngerul albastru” (Der Blaue – Engel) sau Kathleen Hogan în „Park your car in Harvard Yard”. Maia Morgenstern este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele „Balanța”, „Cel mai iubit dintre pământeni” și „Patimile lui Hristos”.
Începând din anul 2010 a fost numită ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România.
Sportivul Ivan Patzaichin a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară: Mexico 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984. La cele 5 ediții a cucerit 7 medalii: 4 de aur și 3 de argint. A câștigat 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale. A câștigat o medalie de aur la Campionatele Europene din 1969 de la Moscova, după această ediție Campionatele Europene fiind suspendate până în anul 1997.
Începând din anul 1968 este Maestru Emerit al Sportului, în 1982 a fost declarat Maestru International al Sportului, iar în 1991 a devenit Antrenor Emerit. În anul 1990 i s-a decernat din partea Comitetului Olimpic Internațional cea mai înaltă distincție a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind al treilea sportiv roman deținător al acestui ordin.
Gabriela Firea, primar general: „Propun Consiliului General să fie de acord cu acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului București unui număr de doua personalități marcante ale spațiului public românesc, în semn de recunoștință pentru contribuția deosebită la promovarea valorilor culturale și sportive.
Actrița Maia Morgenstern, cunoscută publicului larg din România și nu numai pentru numeroasele roluri interpretate în pelicule de referință și piese de teatru, este și merituosul manager al Teatrului Evreiesc de Stat, care aniversează anul acesta 70 de ani de la fondare.
Sportivul Ivan Patzaichin a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară, în perioada 1968-1984, cucerind 7 medalii: 4 de aur și 3 de argint. A câștigat 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale.”