« Secţiuni « Noutăţi legislative
Noutăţi legislative
Proiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene
 

Regulamentul de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul de activitate al ANRSC
29.08.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 742 din data de 28 august 2018, a fost publicat Regulamentul de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul de activitate al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Regulamentul stabilește procedura conform căreia A.N.R.S.C. efectuează activitatea de control, constatare, notificare și de sancționare a abaterilor de la actele normative emise în domeniul său de reglementare, pentru aplicarea în mod unitar a dispozițiilor legale privind regimul contravențiilor și se aplică:
– operatorilor furnizori/prestatori de servicii comunitare de utilități publice;
– operatorilor economici și instituțiilor publice, care desfășoară în condiții de monopol activități specifice serviciilor de utilități publice, din sfera de reglementare a A.N.R.S.C.;
– autorităților administrației publice locale de la nivelul județelor, municipiilor, orașelor și comunelor;
– asociațiilor de dezvoltare intercomunitară;
– utilizatorilor, conform competențelor stabilite prin lege.

Procedura prevede actele normative de referință în baza cărora a fost emisă, modalitățile și documente de referință ale activității de control, echipa de control, procedura de constatare și sancționare a contravențiilor, precum și căile de atac.

Intrarea în vigoare: 28 august 2018.

 
Secţiuni: Content, Lege 9, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD