Șase magistrați solicită directorului SRI transmiterea către CSM a protocolului încheiat cu Inspecția Judiciară
29 august 2018 | JURIDICE.ro
Miercuri, 29 august 2018, judecător dr. Andrea Annamaria Chiș, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a publicat, pe pagina de Facebook, următoarea scrisoare deschisă adresată lui Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații:
„Domnului Eduard Raul Hellvig, Director al Serviciului Român de Informaţii,
Stimate Domnule Director,
Având în vedere interesul public manifestat în legătură cu protocoalele încheiate de instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti cu Serviciul Român de Informaţii, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, a solicitat tuturor instituţiilor judiciare să îi remită spre consultare, până la finalizarea procedurilor de declasificare, toate protocoalele în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General au înaintat de îndată protocoalele solicitate, chiar dacă la acel moment nu erau încă declasificate.
Inspecţia Judiciară, deşi a confirmat încheierea unui astfel de protocol, este singura instituţie care a refuzat în mod nejustificat să îl comunice Consiliului, cu toate că documentul i-a fost solicitat în două rânduri, la datele de 27 martie 2018, respectiv 12 aprilie 2018.
Dată fiind importanţa pe care această instituţie o are în arhitectura sistemului judiciar prin prisma atribuţiilor legale care i-au fost încredinţate, implicând răspunderea disciplinară a magistraţilor judecători şi procurori şi respectarea de către aceştia a normelor deontologice, subsemnaţii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, solicităm public Serviciului Român de Informaţii transmiterea către Consiliu, de îndată, a protocolului încheiat între Inspecţia Judiciară şi Serviciu, comunicarea stadiului procedurii de desecretizare şi urgentarea acesteia.
judecător Mihai Andrei Balan
procuror Cristian Ban
judecător Andrea Annamaria Chiş
procuror Florin Deac
judecător Mihai Bogdan Mateescu
procuror Nicolae Andrei Solomon
procuror Tatiana Toader
Bucureşti, 29 august 2018″
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro