JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

Președintele UNBR și Decanul Baroului Iași au primit diploma de excelență „Ordinul Centenar”
29.08.2018 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Joi, 23 august 2018, avocat dr. Gheorghe Florea, Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, și avocat dr. Marius Sebastian Striblea, Decanul Baroului Iași, au primit din partea lui Mihai Chirica, primarul orașului Iași, câte o diplomă de excelenţă „Ordinul Centenar”, potrivit ziarulevenimentul.ro.

Diplomele au fost acordate în cadrul deschiderii festive a ședinței Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, eveniment desfășurat la Palatul Culturii din Iași.

La evenimentul de deschidere au participat membrii Consiliului Baroului Iași, decani ai barourilor din Republica Moldova, reprezentanți ai instanțelor și pachetelor din Iași, precum și notari publici, executori judecătorești, mediatori și arbitri.

Lucrările Comisiei Permanente și ale Consiliului UNBR s-au desfășurat la Iași timp de trei zile, în perioada 23-25 august 2018.

Mihai Chirica„Este o deosebită onoare pentru noi că Iașul găzduiește un eveniment atât de important, în contextul conservării cu succes a simbolului Unirii. Conducerea UNBR a acceptat ca acest moment să se consume în capitala Moldovei, motiv pentru care îi mulțumim domnului președinte al Uniunii, Gheorghe Florea. Este un șir de manifestări care pune în lumină rolul istoric al Iașului de acum 100 de ani și care evidențiază spiritul de sacrificiu al acestui oraș și al poporului român, în general. Atât la bine, cât și la rău, moldovenii și românii s-au adunat aici pentru a pune baza idealurilor care contează pentru noi. Sper ca șederea dumneavoastră în acest oraș să îmbine armonios partea științifică, buna practică a dreptului și necesitatea de a face din România un stat de drept, așa cum ne dorim cu toții. Apreciem efortul conjugat al celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment la Iași, arătând încă o dată calitatea avocaților de aici, dar și prestigiul instituțiilor care formează asemenea specialiști.”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate