Pe înțelesul tuturor: imparțialitatea și antepronunțarea

Cristi Danileț

Foarte des se fac reproșuri în spațiul public privind antepronunțarea, adresate fie unor magistrați care nu au cauze pe rol, dar care sunt implicați în anumite dezbateri publice, fie – cel mai des – unor comentatori diverși, de la miniștri la jurnaliști, în legătură cu anumite soluții judiciare. Toți aceștia greșesc atunci când combat argumentele, aducând ca motiv faptul că ar fi interzisă antepronunțarea. 

1. Antepronunțarea este un termen utilizat doar în legătură cu justiția. Nu este un cuvânt ce ar putea fi utilizat în legătură cu alte activități: administrative, politice etc. Deci un politician sau un funcționar nu se poate „antepronunța” dacă anunță că va adopta o anumită decizie, că va vota într-un anumit fel etc.

2. Interdicția antepronunțării este o garanție a imparțialității judiciare. Astfel, justiția corectă este caracterizată prin cei trei ”i”: Independența, Imparțialitatea și Integritatea. Imparțialitatea înseamnă lipsa prejudecăților (care ar putea duce la o favorizare sau o defavorizare a unei părți: de exemplu, toți rromii sunt hoți, o femeie a fost violată, pentru că s-a îmbrăcat indecent etc.), lipsa conflictului de interese (care ar însemna că judecătorul are un interes în soluționarea cauzei ce ar produce un beneficiu pentru el sau un membru al familiei sale) și evitarea pre-judecării (ceea ce numim în limbaj curent „antepronunțarea”).

3. „Antepronunțarea” înseamnă că cel care urmează să ia o decizie judiciară o anunță mai înainte de a se finaliza procedura care trebuie să premeargă acelei hotărâri. Ofer trei exemple: (a) procurorul începe urmărirea penală și afirmă că îl va și trimite în judecată pe cel suspectat – or, urmărirea penală este chiar procedura care își propune să lămurească dacă un om trebuie sau nu trimis în judecată; (b) judecătorul arestează o persoană și afirmă că aceasta este vinovată – or, cu prilejul arestării, nu se discută vinovăția unei persoane, aceasta fiind nevinovată până la finalizarea procesului de fond, ci doar dacă există suspiciuni cu privire la implicarea sa în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și există argumente cum că acea persoană ar împiedica desfășurarea normală a procesului; (c) judecătorul respinge întrebarea pusă de un avocat pe motiv că doar se pierde timpul, întrucât clientul acestuia oricum e vinovat – or, dacă judecătorul deja știe soluția, nu mai are rost procesul.

4. Antepronunțarea este interzisă pentru a nu permite procurorului/ judecătorului să își formeze o idee preconcepută despre o cauză pe care o are de soluționat, căci, prin definiție, el trebuie să strângă și să evalueze probele în mod imparțial, pentru a adopta la final o decizie obiectivă. Dacă pe parcursul procedurii deja ar avea în minte soluția pe care va urma să o ia la final și, mai mult, ar afirma-o fie în acte oficiale, fie și numai în discuții private, magistratul ar fi cumva „legat” de declarația sa, astfel încât tot ceea ce va face ulterior în dosar va fi doar în sprijinul soluției de acum deja luate. Prin urmare, se poate spune că magistratul ar fi de-a dreptul interesat în soluția sa, deci el nu ar mai fi imparțial și procesul ar fi deturnat de la rolul său, nemaifiind echitabil.

5. De aceea, în acest domeniu, nu doar imparțialitatea e esențială, ci și aparența de imparțialitate e importantă: magistratul nu doar că trebuie să fie imparțial, ci să și apară în ochii celorlalți că este imparțial, tocmai pentru a sădi și menține încrederea  în justiție părților din dosare și publicului larg. Așadar, dacă magistratul a făcut o afirmație sau doar niște remarci ori gesturi cu privire la soluția pe care urmează să o dea, chiar dacă totuși el ar reuși să își mențină imparțialitatea în actele pe care le va face până să adopte soluția care și aceasta ar fi una corectă, tot nu ar fi suficient, tocmai pentru că cei din fața lui nu mai au încredere în el.

6. Revenind la discuțiile care au generat prezenta postare, afirm că atunci când e vorba de o cauză judiciară este evident că nu se poate „antepronunța” un jurnalist, sau un ministru, sau un politician, sau un părerolog obișnuit. Fiecare dintre aceștia se cheamă că anticipează, comentează, speculează, dar nu că se antepronunță, pentru că nu aceștia urmează să dea soluția judiciară în cauză, ci doar un magistrat.

Atenție! Nici măcar un magistrat nu se poate „antepronunța”, dacă este vorba de o cauză care îi revine spre soluționare unui alt magistrat. Însă este adevărat că legea interzice unui judecător/ procuror să comenteze, în mod public, orice cauză, aflată pe rolul său ori pe rolul unui coleg, această faptă fiind abatere disciplinară.

7. Dacă un magistrat care are o cauză spre soluționare se antepronunță (în public sau în privat) cu privire la soluția pe care el ar urma să o dea, atunci este obligat să se abțină de a mai instrumenta respectivul dosar și va fi înlocuit de un coleg. Dacă, însă, continuă activitatea fără să facă declarație de abținere, el riscă o sancțiune disciplinară.

Evident, dacă magistratul în cauză nu s-a abținut din proprie inițiativă și una dintre părțile din dosar află că magistratul s-a antepronunțat, atunci aceasta are posibilitatea să îl recuze, adică să ceară înlocuirea sa. Dacă motivele sunt întemeiate, magistratul va fi înlocuit de un coleg care va continua urmărirea penală/ judecata.

Judecător dr. Cristi Danileț

Citeşte mai mult despre antepronunțare, Cristi Danilet, impartialitate! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.