SUA. Fost vicepreședinte FIFA, condamnat la închisoare
30.08.2018 | JURIDICE.ro

Miercuri 29 august 2018, Juan Angel Napout, fostul vicepreședinte al International Federation of Association Football (FIFA) și al Confederației Sudamericane de Fotbal, a fost condamnat de Tribunalul Federal din Brooklyn (New York, Statele Unite ale Americii) la nouă ani de închisoare într-o cauză privind corupția generalizată existentă la FIFA, potrivit news.com.au.
Totodată, Juan Angel Napout a fost obligat la plata unei amenzi de 1 milion de dolari și la restituirea sumei de 3.3 milioane de dolari, reprezentând bani încasați cu titlul de mită, după ce a fost găsit vinovat pentru acordarea preferențială a drepturilor de imagine și marketing în cazul unor evenimente majore, în schimbul unor sume de bani.
În dosarul privind corupția generalizată din cadrul FIFA au fost trimise în judecată 42 de persoane, precum și compania de sport Traffic, acuzațiile vizând infracțiuni de corupție cu o valoare totală de peste 200 milioane de dolari.