Secţiuni » Arii de practică » Business » Fuziuni & Achiziţii
Fuziuni & Achiziţii
Profesionişti

DELOITTE a oferit consultanță companiei iQuest în vânzarea unui pachet majoritar către Allgeier


30 august 2018 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

DELOITTE România a oferit consultanță companiei iQuest, împreună cu DELOITTE Germania, cu privire la vânzarea a două treimi din capitalul social către grupul internaţional de tehnologie Allgeier, în tranzacția finalizată în luna august a acestui an.

DELOITTE s-a aflat alături de iQuest în toate etapele tranzacției, concentrându-se, într-o primă fază, pe elaborarea unui raport financiar și fiscal pentru companie, care a fost utilizat ulterior în lansarea procesului. DELOITTE a oferit sprijin permanent în etapele următoare, inclusiv în cadrul întâlnirilor cu investitorii, și a asistat iQuest pe parcursul întregului proces, alături de alte echipe de consultanți.

Radu Dumitrescu, Partener Suport în Tranzacții, DELOITTE România: „A fost un proiect complex și provocator desfășurat pe o perioadă de câteva luni, care a implicat o echipă dedicată de specialiști locali, precum și pe colegii din DELOITTE Germania. Experții noștri fac parte dintr-o echipă multidisciplinară, promptă, flexibilă și cu acces comun la resurse. Experiența noastră în proiecte similare și apartenența la o practică multidisciplinară ne-au ajutat să înțelegem în profunzime provocările din sectorul IT și să definim o abordare eficientă.”

Cătălin Pitiș, GM Finance, iQuest: „Am apreciat profesionalismul și abordarea proactivă a echipei DELOITTE pe parcursul etapei de pregătire pentru tranzacție. Experiența lor în proiecte similare și buna cunoaștere a business-ului, mai ales în domeniul software, au dus la o colaborare foarte bună. Am primit sprijin permanent în discuțiile cu potențialii investitori.”

Proiectul a fost coordonat de către Radu Dumitrescu, Partener DELOITTE, asistat de Vlad Bălan, Manager Consultanță Financiară, și Miruna Ciocea, Senior associate Consultanță Financiară. De asemenea, o echipă de servicii fiscale coordonată de Partenerii Vlad Boeriu și Raluca Bontaș, care au avut-o alături pe Elena Geageac, Senior manager, a oferit consultanță în proiect.

Grupul iQuest a fost înființat acum 20 de ani de antreprenorul român Cornelius Brody și a devenit una dintre cele 20 de companii de software de top din România, înregistrând venituri de 33 de milioane de euro în 2017 și un număr de peste 650 de angajați. Activitatea iQuest este împărțită în divizii responsabile cu furnizarea de soluții software la cerere, cu integrarea soluțiilor de customer engagement și comerț și cu dezvoltarea de soluții software proprii.

Practica multidisciplinară de M&A a DELOITTE România este una dintre cele mai solide de pe piaţă și include experţi de prim rang, cu o cunoaştere profundă a industriei şi a pieţei locale, ce acoperă zonele financiare, fiscale și juridice şi oferă consultanță privind toate aspectele unei tranzacţii.

Despre DELOITTE

În România, serviciile sunt prestate sau susținute de către DELOITTE Audit SRLDELOITTE Tax SRL, DELOITTE Consultanta SRLDELOITTE Fiscal Representative SRL, DELOITTE Tehnologie SRLDELOITTE GES Support Services SRL și DELOITTE Shared Services SRLDELOITTE este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale de pe piața din România și prestează, în cooperare cu REFF & ASOCIAȚII SCA, servicii de audit, servicii de consultanță fiscală, servicii juridice, servicii de consultanță și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii externalizate și consultanță în tehnologie și alte servicii adiacente prin intermediul a peste 1100 profesioniști. 

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii