Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Victor Negrescu: Un rol esențial în discuțiile privind viitorul UE îl vor avea opiniile și așteptările cetățenilor

30.08.2018 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Miercuri, 29 august 2018, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a organizat, la Târgoviște, o nouă consultare cetățenească privind viitorul Uniunii Europene, având tema „Cetățeanul european, în prim-planul reformei Uniunii Europene“, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Victor Negrescu„Un rol esențial în discuțiile privind viitorul Uniunii Europene îl vor avea opiniile și așteptările cetățenilor. Pe plan național, evenimentele din ciclul consultărilor privind viitorul proiectului comunitar reflectă eforturile Guvernului României de a implica mai mult cetățenii cu privire la cele mai importante teme aflate pe agenda europeană și de a crește participarea lor în procesul democratic al Uniunii Europene. Ne dorim ca rezultatele acestor consultări să aducă o contribuție de substanță la nivel european, prin prezentarea viziunii românilor, ca beneficiari direcți ai integrării europene, cu privire la liniile strategice pe care Uniunea Europeană trebuie să le urmeze. Din perspectiva României, consultarea cetățenilor cu privire la politicile europene și la acțiunea țării noastre la nivel european este cu atât mai importantă ținând cont de faptul că vom deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor.

După cum se menţionează şi în Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, promovarea convergenței economice, sociale şi teritoriale este esenţială pentru dezvoltarea armonioasă, echilibrată şi durabilă a Uniunii, prin reducerea disparităţilor structurale între diversele regiuni şi promovarea de oportunităţi egale reale pentru toţi cetăţenii.“

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week