Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept comercial
CRAZNIC
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Conflictul de interese în dreptul societăților (art. 127 din Legea nr. 31/1990). Obligația asociatului de a se abține de la deliberări în cazul conflictului de interese

03.09.2018 | Lucian Bernd SĂULEANU
Lucian Săuleanu

Lucian Săuleanu

Rezumat:

Abținerea de la vot nu este doar o opțiune personală, ci chiar o obligație în condițiile în care leguitorul a înțeles să dea prioritate interesului social. Starea de conflict de interese prevăzută de art. 127 din Legea nr. 31/1990 este una care impune atât o conduită acționarului în cauză, în sensul de a se abține de la deliberare și automat de la vot, dar nu exclude posibilitatea celorlalți acționari care pot învedera starea de conflict de interese în care se află unul din acționari și o pot consemna în procesul-verbal al adunării generale, așa încât neluarea în considerare a voturilor acționarului aflat în această stare de conflict nu constituie motiv de anulare a hotărârii AGA astfel adoptate.

Art. 127 instituie o regulă importantă pentru exercițiul dreptului de vot în adunările generale ale acționarilor – principiul abținerii de la vot în cazul în care acționarul se află în conflict de interese, iar rațiunea și fundamentul unui astfel de principiu nu pot fi înțelese decât prin raportare la un alt principiu esențial pentru materia societăților comerciale, principiu instituit de art. 1361 din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

Nerespectarea interdicție reglementate de art. 127 nu atrage în principiu nulitatea hotărârii AGA luată cu votul acționarului aflat în conflict de interese, ci doar obligarea la despăgubiri, dacă prin votul său s-a format majoritatea cerută, însă raportat art. 1361 nu este exclusă nici anularea hotărârii luate cu votul unui acționar aflat în conflict de interese cu societatea dacă acel vot a fost rezultatul unui abuz de majoritate.

Adunare Generală Ordinară a Acționarilor. Obligația de abținere a acționarului în cazul unui conflict de interese. Posibiltatea acționarilor minoritari de a consemna abținerea de la vot. Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării art. 127 din Legea nr. 31/1990

Abținerea de la vot nu este doar o opțiune personală, ci chiar o obligație în condițiile în care leguitorul a înțeles să dea prioritate interesului social.

Starea de conflict de interese prevăzută de art. 127 este una care impune atât o conduită acționarului în cauză, în sensul de a se abține de la deliberare și automat de la vot, dar nu exclude nici o diligență din partea celorlalți acționari care pot învedera starea de conflict de interese în care se poate afla unul din acționari.

Curtea reține că art. 127 instituie o regulă de foarte mare importanță pentru exercițiul dreptului de vot în adunările generale ale acționarilor – principiul abținerii de la vot în cazul în care acționarul se află în conflcit de interese, personal sau ca mandatar, al unui alt acționar, iar rațiunea și fundamentul unui astfel de principiu nu pot fi înțelese decât prin raportare la un alt principiu esențial pentru materia societăilor comerciale, principiu instituit de art. 1361 din Legea nr. 31/1990. (Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 690/26 septembrie 2017)

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C. O. a solicitat constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor S.C. L. S.A., din data de 31.08.2016, invocând că nu a fost lăsat să voteze, deși a fost prezent la respectiva adunare. Pe ordinea de zi figura revocarea membrilor consiliului de administrație din care făcea parte și soția reclamantului, precum și atragerea răspunderii acestor membri, dar și a reclamantului în calitate de director general.

Prin sentința nr. 19/21.02.2017, Tribunalul Gorj a respins cererea de chemare în judecată apreciind că nu există motive de nulitate absolută și dreptul său de vot nu a fost încălcat de acționarii minoritari, reclamantul fiind cel care nu a respectat prevederile art. 127 și 1361 din Legea nr. 31/1990.

Chiar dacă art. 127 alin. (2) prevde că acționarul răspunde pentru daunele societății nu înseamnă că el poate să voteze contra prevederilor alin. (1) care prevăd clar că va trebui să se abțină în cazul în care are un interes personal. În situația concretă acționarul C. O. este de rea credință pentru că el trebuia să se abțină din propria inițiativă de la vot și să nu i se atragă atenția de către ceilalți acționari.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 690 din 20 septembrie 2017, a respins apelul, menținând soluția instanței de fond, reținând că acționarul majoritar a votat în Adunarea din 31.08.2016 cu privire la probleme ce vizau numirea unei comisii de cenzori, a propus remunerația cuvenită membrilor consiliului de administrație. Așadar, nu se poate pune în discuția suspendarea dreptului de vot, ci abținerea acestuia de a participa la deliberările privind revocarea consiliului de administrație și atragerea membrilor acestuia, printre care și soției apelantului.

Interesul contrar este evidențiat și de faptul că această Adunare nu a fost convocată de consiliul de administrație, ci convocarea fusese dispusă de Tribunalul Gorj tocmai pentru că apelantul se opusese convocării unei adunări care să aibă pe ordinea de zi revocarea și atragerea răspunderii.

Art. 127 din Legea nr. 31/1990 este o normă preventivă, pentru că, în caz contrar, respectiv dacă se permite ideea acceptării votului unui acționar aflat în conflict de interese doar pentru că există potențiale remedii viitoare, s-ar ajunge în situația în care o normă legală ar fi lipsită de efecte.

Referitor la problema conflictului de interes între acționar și societate, Curtea reține că art. 127 cu cele două alineate instituie o regulă de foarte mare importanță pentru exercițiul dreptului de vot în adunările generale ale acționarilor – principiul abținerii de la vot în cazul în care acționarul se află în conflcit de interese, personal sau ca mandatar, al unui alt acționar.

Rațiunea și fundamentul unui astfel de principiu nu pot fi înțelese decât prin raportare la un alt principiu esențial pentru materia societăilor comerciale, principiu instituit de art. 1361 din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestui principiu, acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari și în acest mod se exprimă esența dreptului societar care trebuie să anime pe asociați atât la constituirea societății, cât și pe întreg parcursul existenței sale, respectiv că interesele legitime ale oricărei societăți comerciale nu pot fi puse în nicio situație mai prejos de interesele acționarilor. Cu alte cuvinte, în orice manifestare de voință vizând societatea, acționarii trebuie să urmărească binele economic și financiar al acesteia și să nu situeze interesle lor personale, patrimoniale sau nu, mai presus de cele ale societății.

Nerespectarea interdicției instituite de art. 127 alin. (1) nu atrage în principiu nulitatea hotărârii AGA luată cu votul acționarului aflat în conflict de interese, ci doar obligarea la despăgubiri, dacă prin votul său s-a format majoritatea necesară și societatea a fost prejudiciată. Totuși, în temeiul exigențelor art. 1361, nu este exclusă nici anularea hotărârii luate cu votul unui acționar aflat în conflict de interese cu societatea dacă acel vot a fost rezultatul unui abuz de majoritate, de exemplu. În economia Legii nr. 31/1990, anularea unei hotărâri AGA nu exclude și antrenarea răspunderii civile a acționarului care a votat decisiv pentru luarea hotărârii, dar cu rea-credință, folosindu-și în mod abuziv poziția majoritară în acționariatul unei societăți.

Starea de conflict de interese, prevăzută de art. 127, este una care impune atât o conduită acționarului în cauză, în sensul de a se abține de la deliberare și automat de la vot, dar nu exclude nici o diligență din partea celorlalți acționari care pot învedera starea de conflict de interese în care se poate afla unul din acționari.

Abținerea de la vot nu este doar o opțiune personală, ci chiar o obligație în condițiile în care leguitorul a înțeles să dea prioritate interesului social, iar în speță, apelantul nu poate să susțină că nu are un interes personal de vreme ce este vorba despre revocarea soției sale din consiliuld e administrație, dat și antrenarea răspunderii atât a lui, cât și a soției.

Comentariu

Premisa – interesul asociaților versus interesul societății

Existenţa societăţii este urmarea voinţei asociaţilor exprimată atât la momentul constituirii, cât şi ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia. Indiferent de forma de societate, asociaţii sunt animaţi de un interes personal. Este adevărat că la momentul semnării actelor constitutive există un consens, ce-l filtrăm prin existenţa elementelor specifice contractului de societate (aportul asociaţilor, affectio societatis şi realizarea şi împărţirea beneficiilor), însă acestea au, la acest moment, un caracter generic, static, fără a se materializa în acţiuni comune, concrete, cu excepţia celor necesare dobândirii personalităţii juridice. Ulterior acestui moment, asociaţii îşi vor exprima „individualitatea”, se naşte contrarietatea de interese.

Structura societăţii este vie, ea fluctuează urmare a voinţei asociaţilor. Conflictele între asociaţi sunt inerente, fie că este vorba de societatea în nume colectiv unde elementul personal predomină, iar asociaţii se cunosc, fie că este vorba de o societate pe acţiuni în cadrul căreia acţionarii, evident că, nu sunt într-o relaţionare personală ca în cazul primului exemplu. Diferă doar contextul conflictului, modul de exercitare/ exteriorizare ori a modalităţilor de soluţionare a acestora[1].

Aşadar, acţionarii au interese contrare. Este un adevăr pe care trebuie să-l acceptăm. Cum între asociaţi există o luptă permanentă pentru satisfacerea propriului interes, vom observa că avem nevoie de principii generale, de reguli menite să asigure un echilibru funcţional al structurii.

Vom recunoaşte, astfel, că există interese personale ale asociaţilor şi un interes social. În planul dreptului pozitiv, vom constata că unele dispoziţii protejează drepturile asociaţilor, dar şi dispoziţii care limitează sau interzic exercitarea acestor drepturi, cum este și cazul art. 127 din Legea nr. 31/1990.

Definiție

Conceptul de conflict de interese își are originea în dreptul public, unde s-a simțit nevoia protejării interesului public în contextul creșterii numărului și complexitării raporturilor juridice între sectorul public și cel privat, motiv pentru care statele membre Uniunii Europene și-au asumat obligația de a preveni conflictele de interese[2], inclusiv România, prin incriminarea[3] unor astfel de fapte[4], cu scopul alinierii legislației penale române la standardele europene privind protejarea integrității funcționarilor publici, a mediului concurențial, calității serviciilor[5].

Deși de dată recentă chiar în țările cu tradiție juridică, totuși trebuie să avem în vedere că referințe găsim de-a lungul istoriei, spre exemplu în Evanghelia după Matei găsim că ”nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Cap. VI versetul 24)[6].

Legislația română și europeană[7] oferă mai multe definiții conflictului de interese și chiar domenii diferite ale dreptului, dar toate țintind către protejarea obiectivității cu care se îndeplinesc anumite atribuții:

– art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri privind asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri ”Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și a altor acte normative”;

– art. 162 din Legea nr. 161/2003: ”Membrul care într-o operațiune determinată are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale grupului, nu poate lua parte la nicio deliberare sau decizie privind această operațiune.”

– prin conflict de interese se înțelege situația în care persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul organelor de conducere ale baroului, UNBR, CAA, soțul/soția, rudele sau afinii până la gradul al III-lea inclusiv are/au un interes personal de natură patrimonială, care poate influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor acesteia (art. 4 Statutul profesiei de avocat).

Se poate observa și o schimbare a viziunii leguitorului în art. 215 din Codul civil[8], unde nu mai este folosit termenul de ”conflict de interese” în cazul în care operațiunea este efectuată de administrator, fiind înlocuit cu ”contrarietate de interese”, atunci când actul juridic este încheiat de către un membru al organelor de administrare.

Conflictul de interese în Legea nr. 31/1990. Legea nr. 31/1990 pentru a preveni tendința de a pune interesul personal înaintea interesului societății, nu se limitează doar la a sancționa  generic acest comportament contrar, ci a înțeles să identifice și să definească o serie de situații particulare considerate ca fiind prezumtiv conflictuale, din punct de vedere al intereselor încălcate[9], cu titlu de exemplu:

– „Asociatul care, într-o operaţiune determinată, are pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societăţii, nu poate lua parte la nicio deliberare sau decizie privind această operaţiune” (art. 79 alin. 1);

– „Niciun asociat nu poate lua din fondurile societăţii mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să le facă în interesul societăţii” (art. 81 alin.1);

– „Acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune” (art. 127 alin. 1);

– „Administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin. 1, dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate” (art. 1441 2)[10];

– „Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societăţii” (art. 1441 4);

– „Administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operaţiune” (art. 1443 1);

– „În cazuri excepţionale, când interesul societăţii o cere, consiliul de supraveghere poate convoca adunarea generală a acţionarilor” (art. 1539 2);

– „Actul constitutiv poate dispune că, în cazuri excepţionale, justificate prin urgenţa situaţiei şi prin interesul societăţii, deciziile consiliului de administraţie sau ale directoratului pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară o întrunire a respectivului organ” (art. 15321 1);

– „Se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care: (…) 2. foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect” (art. 272 alin. 1).

Loialitatea – fundamentul obligației de abținere. Textul de lege care reprezintă o adevărată cheie de boltă a întregului edificiu societar, în sensul de element de susținere al întregii structuri care are la bază un comportament loial este art. 1361 care are denumirea marginală ”buna-credință”, potrivit căruia ”acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari”.

Libertatea asociatului de a vota sau de a se abține își găsește temei în natura subiectivă a dreptului de vot, care nu exclude însă existența anumitor limitări justificate în caz de interferență cu drepturile subiective ale celorlalți asociați sau chiar ale societății[11].

Obligația de loialitate este fundamentul pe care se așterne conflictul de interese, indiferent dacă obligația este reglementată în dreptul public sau în dreptul privat. Loialitatea trebuie să se regăsească la baza oricărei acțiuni sau act juridic întreprinse de asociat sau de administrator. Comportamentul actorilor societari trebuie să se sprijine pe un set de valori[12], iar loialitatea este, așa cum s-a precizat în doctrină[13], componenta activă a noțiunii polisemantice de bună credință, întrucât o potențează pe aceasta din urmă, îi întărește valoarea de regulă juridică.

Obligația de a acționa loial se justifică prin atingerile care se aduc în caz contrar intereselor societății, mai exact intereselor economice ale societății, putând spune că într-un fel succesul organizației în ansamblu depinde de relația care există între asociați, de echilibru care se creează pentru atingerea scopului comun, anume obținerea de beneficii, putând concluziona că între loialitatea asociaților și performanța societății există o anumită legătură directă, dacă avem în vedere că implică o obligație de  neconcurență; spunem o anumită legătură, întrucât de cele mai multe ori loialitatea are un caracter subiectiv, așa încât exercitarea cu bună-credință  prin raportare la anumite standarde (exemplu art. 1441 alin. 2), chiar dacă a creat un prejudiciu nu conduce la concluzia încălcării acestei obligații[14].

În esență, respectarea obligației de loialitate de către asociați și administratori impune ca aceștia să acționeze, atât în interiorul societății, cât și în relațiile cu terții, imparțial, cu onestitate, cu scopul realizării optime a intereselor societății și evitând conflictele de interese[15].

Conținutul obligației de abținere. Din această perspectivă, se impune să lămurim, pe de o parte, care este natura juridică a situației create de art. 127 alin. 1, iar, pe de altă parte, dacă aceast text de lege vizează dreptul de a participa la adunarea generală sau doar dreptul de a participa la luarea unei anumite hotărâri în cadrul adunării generale[16].

Cu privire la prima chestiune, doctrina nu a îmbrățișat un punct de vedere comun, astfel că s-a apreciat că exercițiul dreptului de vot în cazul art. 127 este interzis[17], ridicat, suspendat[18] sau limitat[19]. Lăsând la o parte diferențele de nuanțe ale interpretările oferite, lipsite în parte de relevanță juridică, din perspectiva efectelor, apreciem ținând cont că dispoziția este una imperativă, suntem în prezența unei interdicții, leguitorul prevăzând în alte dispoziții legale, cum este cazul art. 101, sancțiuni ca suspendarea sau limitarea dreptului de vot.

Menționăm și rezerva exprimată în literatura juridică de specialitate cu privire la posibilitatea celorlalți de a consemna starea de conflict de interese și de a nu lua în calcul voturile celui care se află în această situație, apreciindu-se că o astfel de situație nu este posibilă, respectiv ca acționarul să fie împiedicat să voteze, așa încât se impune consemnarea votului său, singura cale fiind aceea de atacare a hotărârii AGA de către ceialalți acționari care au învederat starea de conflict de interese. Nu putem accepta o astfel de interpretare atât timp cât norma juridică impune un anumit tip de comportament, fiind una imperativă,  de respectare  a dispoziției, așa încât aplicarea unei norme juridice nu este apanajul destinatarului ei, obligativitatea normei juridice decurgând din legitimitatea ei.

Dreptul de vot nu poate fi privit în mod absolut, dovadă fiind dispozițiile legale care impun anumite interdicții sau suspendări justificate tocmai prin prisma interferenței cu interesele societății și ale celorlalți asociați. Așa stând lucrurile, considerăm că atât timp cât conflictul de interese este unul public, cunoscut de toți acționarii, nu găsim argumente pentru a susține că acționarii care nu se află într-o astfel de stare de conflict nu ar putea solicita aplicarea textului de lege care, dimpotrivă, impune o conduită de abținere din partea respectivului asociat, altfel textul ar fi lipsit de sens; ambele situații sunt posibile; de altfel, speța supusă analizei valorifică o astfel de speță, mai rar întâlnită, când acționarii minoritari au menționat starea de conflict de interese a acționarului majoritar și voturile lui nu au fost luate la calculul majorității.

Cu privire la al doilea aspect, ne interesează dacă în cazul aplicării art. 127, respectiv când un acţionar trebuie să se abţină de la deliberări privind acea operaţiune dacă are un interes contrar societăţii, drepturile de vot aparţinând aces­tuia se iau în calcul la stabilirea cvorumului şi/sau a majorităţii. S-a apreciat[20] că asociatul aflat în conflict de interese nu este luat în calcul la alcătuirea cvorumului și trebuie doar să se abțină de la vot, întrucât participarea la alcătuirea cvorumului ar putea duce la blocaje decizionale sau la situația în care nu s-ar ști dacă ei au participat sau nu la vot în cazul în care acesta ar fi secret. Dimpotrivă, alți autori[21] au considerat că opțiunea leguitorului este de a include în calculul cvorumului și voturile asociailor care trebuie să se abțină de la deliberările privind o anumită operațiune.

Formulând mai întâi concluzia, considerăm, plecând de la textul de lege, că drepturile de vot ale unui astfel de acţionar se iau în calcul doar la stabilirea cvorumului; acest acţionar trebuie „să se abţină de la deliberări privind acea operaţiune”, astfel că el participă la adunare şi poate vota alte puncte de pe ordinea de zi.

Se impune să facem o distincție clară între cvorum și majoritate, tocmai pentru a identifica temporal când intervine obligația de abținere. Cvorumul este o condiţie necesară doar la deschiderea şedinţei adunării, acesta calculându-se la acest moment conform art. 129 alin. (2), iar nu cu ocazia deliberării asupra fiecărui punct de pe ordi­nea de zi. Apreciem ca și greșită soluția în care cvorumul şi majoritatea necesare pentru luarea acelei hotărâri s-au calculat scăzând pe cele aparţinând asociatului care se află în conflict de interese raportate la numărul total de titluri de participare prezente sau reprezentate[22].

Așadar, se face distincţie între participarea la adunare şi obligaţia de abţi­nere: obligaţia de abţinere de la deliberările privind acea operaţiune presu­pune că se referă doar la acele puncte şi este mai mult decât obligaţia care intervine în cazul „abţinerii de la vot”, în primul caz acţio­narul neavând nici măcar dreptul să participe la dezbateri[23].

Legat de ultima distincţie, ne întrebăm dacă acesta trebuie să se abţină doar de la deliberare sau poate, totuşi, să-şi exprime punctul de vedere. Observăm că legiuitorul, atunci când a dorit, a făcut trimiteri exprese la „dreptul de participare”, cum ar fi în art. 96, art. 125 etc., disociind simpla participare de deliberarea la vot. Având un astfel de argument, odată ce legiuitorul, prin art. 127, a prevăzut că el trebuie să se abţină de la deliberări, per a contrario se poate implica în celelalte etape ale adunării. Sau, dimpotrivă, odată ce nu are dreptul la delibe­rări, nu are nici posibilitatea de a participa la discuţiile ce preced supunerea la vot, legiuitorul dorind a înlătura în totalitate influenţa acţionarului interesat asupra votului ce se exprimă. Pe de altă parte, s-a invocat[24] faptul că participarea celui interesat îmbogăţeşte dezbaterea prin discuţia contradictorie, odată ce acel acţionar ce aduce un aport în natură încearcă să convingă ceilalţi acţionari că valoarea este una corectă; în această zonă apare dihotomia vot influenţat sau vot neinfor­mat şi care este preferabilă pentru interesul societăţii şi al acţionarilor. Majoritatea doctrinei franceze acceptă participarea celui interesat, deşi s-a exprimat şi opinia contrară[25], ce are ca punct de sprijin interdicţia de a participa la deliberări şi că astfel nu există interdicţie pe jumătate, atât timp cât legiuitorul a dorit să înlăture orice influenţă asupra votului; dacă în anumite situaţii este normal să se permită participarea uzufruc­tuarului la discuţii, el apărând un interes la concurenţă cu uzufructul său, pe de alta parte, cel care înţelege să se prevaleze de un interes personal susceptibil de a fi în conflict cu acela al celorlalţi acţionari nu apară un interes pe care îl împarte cu ceilalţi.

S-a susţinut[26] că acţionarii pot permite acţionarului care a dezvăluit situaţia de conflict de interese să voteze în adunarea generală. Nu suntem de acord cu această interpretare, întrucât credem că formularea din art. 127 este una imperativă, care protejează întreg sistemul de vot, care conduce la claritatea voinţei societăţii exprimate și nu putem considera dispoziţia din art. 127 doar o cerinţă deontologică esenţială.

Sancțiune în caz de încălcare obligație de abținere. Art. 127 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că acționarul care nu se abține de la deliberările privind acea operațiune în care are un interes contrar aceluia al societății este răspunzător de daunele produse societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută[27].

Aceeași soluție de obligarea la daune a fost aleasă de leguitor[28] și în alte situații în care este încălcată obligația de abținere de la deliberări, cu titlu de exemplu, art. 79 din Legea nr. 31/1990 cu privire la societățile în nume colectiv care stabilește că asociatul care contravine dispozițiilor alin. (1) este răspunzător de daunele cauzate societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută sau art. 162 din Legea nr. 161/2003  potrivit căruia ”membrul care contravine dispoziției din alin. (1) este răspunzător de daunele cauzate grupului, dacă, fără votul lui, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută”.

Cu privire la sancțiunea care intervine, opiniile exprimate în doctrină și soluțiile pronunțare în jurisprudență sunt împărțite, apreciindu-se că, odată ce art. 127 alin. (2) prevede expres sancțiunea obligării la daune, promovarea unei acțiuni în anularea hotărârii luate în aceste condiții este inadmisibilă într-un astfel de caz[29], dar regăsim si interpretări, în sensul anulării hotărârii AGA, inclusiv hotărâri judecătorești[30]. Se observă că și autorii care își fundamentează opinia pe sancțiunea indicată de art. 127 alin. (2), nu exclud sancțiunea nulității, uneori făcându-se distincție după cum votul celui aflat în conflict a contat sau nu în formarea majorității necesare[31].

În ceea ce ne privește, apreciem, ținând cont de formularea textului de lege, că pe de o parte, sancțiunea obligării la daune privește doar pe acționarul care a încălcat obligația de abținere, așa încât sancțiunea anulării hotărârii AGA nu este intersiză, iar, pe de altă parte, cum același articol vizându-l pe asociat ca destinatar al obligației prescrise, nu reglementează vreo sancțiune în privința actului juridic, așa încât nulitatea relativă ca și sancțiune derivă din încălcarea principiilor generale de drept, fiind în prezența unei nulități virtuale[32].

Se observă, mai ales în practica judecătorească, poziționarea soluțiilor prin prisma a două nulități de fond, anume conflictul de interese și abuzul de drept, ambele vizând nu încălcarea unei reguli precuse, ci a unui standard[33]. Instanțele judecătorești fiind învestite cu aplicarea art. 127, într-un fel au evitat să se propunțe numai din perspectiva acestui text de lege, preferând motivarea prin interferența cu art. 1361. Este adevărat că o exercitare a dreptului de vot în condiții de conflict de interese reprezintă o încălcare a obligației generale prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 31/1990[34], condiții în care, încălcarea sa poate fi sancționată cu nulitatea relativă. După cum spuneam, jurisprudenţa a sesizat posibilitatea constatării nulităţii hotărârii adunării generale în temeiul prevederilor art. 1361 cât timp hotărârea AGA este luată cu votul unui acţionar aflat în conflict de interese, dacă respectivul vot a fost rezultatul unui abuz de majoritate[35]. Cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 3070 din 24.11.2009[36], Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea absolută a unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor prin care se dispusese divizarea societății în care unul din motivele de nelegalitate era și exprimarea votului de către unul dintre acționari aflat în conflict de interese. Instanța supremă și-a întemeiat, însă, în principal, decizia pe teoria existenței unui abuz de majoritate, constituit într-o cauză ilicită, ceea ce a și determinat instanța să pronunțe această sancțiune; instanța nu a considerat că existența conflictului de interese ar atrage în mod direct această sancțiune, deși circumstanțele ar fi impus o astfel de concluzie, evitând analiza. Cu alte cuvinte, nu este exclusă nulitatea hotărârii AGA în caz de încălcare a obligației de abținere stabilită de art. 127, însă acest text de lege nu este văzut în mod independent ca temei al anulării hotărârii, ci numai în măsura în care respectivul vot îmbracă forma abuzului de drept sancționat de art. 1361, opinie îmbrățișată și de o parte a doctrinei[37], dar de care, în ceea ce ne privește, ne îndepărtăm, motivat de existența a două norme juridice distincte, care conturează standarde diferite de comportament, cu caracteristici proprii.


[1] A se vedea, în acest sens, Marian Bratiș, Conflictul de interese în domeniul societăților comerciale. Răspunderea persoanelor și sancțiunile aplicabile deciziilor adoptate în condițiile constatării conflictului de interese, în Conferința internațională bienală Timișoara – 2011, Ed. Universul Juridic, 2011, pp. 702-717.
[2] Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne.
[3] De amintit Decizia CCR nr. 603 din 6 octombrie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 alin. (1) și 308 alin. (1) din Codul penal,  adminând excepția Curtea constată că incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertății economice și a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice și că este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul sancționării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri concrete de incompatibilitate pot fi eficient soluționate astfel cum s-a arătat cu ajutorul mijloacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli, care nu implică răspunderea penală.
[4] Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal prin care a fost incriminată în art. 2531 fapta funcționarului public care se afla în conflict de interese
[5]  A. Lazăr, Conflictul de interese, Universul Juridic, Ediția a II-a, București, 2017, p. 13.
[6] Disponibil aici.
[7] Recomandarea 10/2000 a Comitetutlui de Miniștri al Consiliului Europei Article 13 – Conflict of interest: Conflict of interest arises from a situation in which the public official has a private interest which is such as to influence, or appear to influence, the impartial and objective performance of his or her official duties. Disponibilă aici.
[8] Articolul 215 din Legea nr. 287/2009 privin Codul civil: „(1) Este anulabil actul juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta din urmă, soţul, ascendenţii sau descendenţii lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să se încheie acel act şi dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru. (2) Atunci când cel care face parte din organele de administrare ale persoanei juridice ori una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) are interes într-o problemă supusă hotărârii acestor organe, trebuie să înştiinţeze persoana juridică şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la aceasta. În caz contrar, el răspunde pentru daunele cauzate persoanei juridice, dacă fără votul lui nu s-ar fi putut obţine majoritatea cerută”.
[9] L. Nițuleasa, Abuzul de bunuri sociale-conflictul de interese dintre asociat și societate, Revista de Științe Juridice nr. 1/2017, p. 140.
[10] Cu privire la analiza acestui text de lege a se vedea R. I. Motica, L. Bercea, De la business judgment rule la regula judecăţii de afaceri: în căutarea unei legături, în Ad honorem Stanciu D. Cărpenaru. Studii juridice alese, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 112-119.
[11] L. Stârc-Meclejan, Votul asociaților în societățile comerciale, Ed. CH Beck, București, 2011, pp. 162-163.
[12] Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public (art. 71 din Legea nr. 161/2003).
[13] Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Ed. Sfera juridicvă, Cluj-Napoca, 2007, pp. 172-173.
[14] A se vedea în acest sens Lucian Bercea, Noi standarde de comportament în afaceri? Business judgment rule şi răspunderea administratorilor pentru insolvenţa societăţilor comerciale, în Curierul Judiciar nr. 7/2014, pp. 412-417; Lucian Bercea, Regula judecăţii de afaceri: despre noul regim al răspunderii administratorilor societăţilor pe acţiuni, în Pandectele Române nr. 8/2007, pp. 26-38 ; Vasile Soltan, Aspecte teoretico-practice privind regula bunei judecăți în luarea deciziilor de afaceri (business judgment rule) și aplicabilitatea acesteia în legislațiile diferitelor state. Disponibil aici.
[15] De observat din această perspectivă textele de lege care reglementează comportamentul administratorului, cu titlu de exemplu, art. 1441 alin 4 din Legea nr. 31/1990 care stabilește că membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societății sau dispozițiile din Codul civil care reglementează administrarea bunului altuia, anume art. 803 (obligația de diligență, onestitate și loialitate) și art. 804 (evitarea conflictului de interese).
[16] R. Scafeș, Conflictul de interese între asociat si societate, Revista de Științe Juridice nr. 1/2016, pp. 82-88. Disponibil aici.
[17] S. Bodu, Legea societăților comentată și adnotată, Ed. Rosetti, București, 2017, p. 555.
[18] F. Stârc-Meclejan, op. cit., pp. 54-55.
[19] C. Duțescu, Drepturile acționarilor, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 316.
[20] S. Bodu, op. cit., p. 558.
[21] F. Stârc-Meclejan, op. cit., p. 228.
[22] C. Cucu, M. V. Gavriş, C. G. Bădoiu, C. Haraga, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 148.
[23] Idem pag. 253
[24] D. Schmidt, Les conflits d’intérěts dans la société anonyme, Joly, Paris, 2004, p. 139.
[25] Idem.
[26] S. David, în St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăților, Ediția 5, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 417.
[27] De asemenea, art. 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 incrimează fapta asociatului care încalcă dispozițiile art. 127.
[28] S-a apreciat că nu este întâmplătoare această alegere a sancțiunii, fiind o preluare a dispozițiilor art. 222-224 din Codul comercial Carol al II-lea, așa încât analiza expunerii de motive și a surselor conduce la concluzia că legiuitorul actual ar fi putut să schimbe viziunea celui interbelic, dar nu a făcut-o (S. Bodu, op. cit., p. 562).
[29] S. David, în op.cit., p. 418; R. N. Catană, op. cit., p. 27 cu mențiunea că autorul precizează posibilitatea anulării hotărârii adunării generale, în măsura în care se poate considera în mod rezonabil că această reparație indirectă este soluția corespunzătoare pentru repararea prejudiciului, abordare care trebuie însă aplicată cu atentă flexibilitate pentru a nu se ajunge la instituireajurisprudențială a unei cauze de nulitate a hotărârilor, pe care legiuitorul a evitat-o în mod vizibil; F. Stârc-Meclejan, op. cit., p. 56, făcânu-se totuși precizarea că nu este exclusă invalidarea hotărârii astfel adoptate. Cu tilu de exemplu, jurisprudență împotriva anulării hotărârii adunării generale a se vedea ÎCCJ, Decizia nr. 2283 din 12.06.2007; ÎCCJ, Decizia nr. 1973 din 05.06.2008; ÎCCJ, Decizia nr. 4043 din 23.11.2010..
[30] S. Bodu, op.cit., p. 563; L. Bojin, op. cit., p. 263; ÎCCJ, Decizia nr. 1134 din 14.03.2007 publicată în Pandectele Române nr. 3/2008, pag. 125. În același sens, Decizia ÎCCJ nr. 966 din 09.03.2007, publicată în Pandectele Române nr. 3/2008, p. 119.
[31] C. Duțescu, op. cit., pag. 318.
[32] R. Scafeș, Regimul sancțiunilor juridice aplicabile cazurilor de conflict de interese în interiorul societăților, Revista Iustitia nr. 1-2/2016, pp. 78-85. Disponibil aici.
[33] L. Bojin. Op. cit., p. 262.
[34] Art. 1361 din Legea nr. 31/1990, conform căruia: „Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari.”
[35] ÎCCJ în Decizia nr. 778 din 9 martie 2009 menționează în considerente că prin neabținerea de la deliberări conform art. 127, acționarul majoritar care avea un interes personal, a săvârșit un abuz de majoritate în condițiile în care Decizia socială a avut drept consecință favorizarea nejustificată chiar a sa, a acționarului majoritar. Aceasta deoarece măsura produce efecte prejudiciabile numai intereselor acționarilor minoritari și a fost luată cu unicul scop de a favoriza acționarul majoritar în dauna minoritarilor, caracterul intenționat al abuzului fiind evident. Dar, Decizia este contrară și interesului social în același timp, fiind de natură să aducă prejudicii și societății.
[36] Publicată în Pandectele Române nr. 5/2010, p. 161.
[37] S. David, în St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, op. cit., p. 418.


Prof. univ. dr. Lucian Săuleanu
Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

* Mulțumim Revista societăților și a dreptului comercial


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan