Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Problematica indemnizației în cazul internship-ului
19.09.2018 | Daniela GLADUNEA

Secţiuni: Opinii, Selected, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust
Daniela Gladunea

Daniela Gladunea

Internul ar fi o persoană care are oportunitatea de a vedea în practică, din interior, cum se întâmplă lucrurile, de a vedea ce finalitate practică au lucrurile pe care el le învață doar în plan teoretic la facultate, din perspectiva unui student. Deci care erau opțiunile, să zicem, până acum? Haideți să o luăm în ordine. Ce am întâlnit noi în practică – contracte de voluntariat. Dar aici, atenție, dacă suntem o companie multinațională, nu ne-am încadra în prevederile Legii privind voluntariatul, care sunt destul de clare, ne raportăm la organizații non-profit. Bun. Pe partea cealaltă, am avea situația unui stagiu al absolventului, dar nu vorbim de absolvenți neapărat, putem vorbi de studenți în ani terminali, anul 3, anul 4. Deci nu mi se aplică nici prevederile din acea Lege. Mai departe, am reglementare specială cu privire la stagiul obligatoriu din timpul facultății. Dar aici s-ar putea să întâlnesc situația în care facultatea mea nu are încheiată o convenție cu un partener de practică. Nu știu dacă este chiar așa, vorbim ipotetic. Nu are încheiată o convenție sau eu îmi doresc, ca student, să fac practică la o multinațională sau o anumită societate de nișă și acolo consider eu că aș vrea să fac practica aceasta, adică să desfășor această activitate practică, pentru a vedea mai exact despre ce este vorba. Nu știu, să ne imaginăm că mi-aș dori să devin auditor, dar nu știu ce presupune munca de zi cu zi, care ar fi dificultățile, avantajele, dezavantajele, s-ar putea să îmi placă sau să nu îmi placă. Până la urmă, e o posibilitate de a vedea din interior cum se întâmplă lucrurile. Bineînțeles, opțiunea rămâne întotdeauna să mă și angajez, deci nu o excludem pe aceasta.

Trebuie spus că, în alte țări europene, internship-ul poate fi și neplătit și că ar exista o varietate care mi s-a părut interesantă, sincer, care se numește „shadowing” sau, să spunem, un fel de persoană din umbră care vine și doar asistă la procedurile care au loc dar fără să facă nimic și fără să fie îndrumată. Adică, dacă vreți, fură meserie. Are ocazia aceasta, dar nu este plătită. Acum, revenind la Lege, au fost foarte multe discuții legate de problematica indemnizației. Cei din mediul de afaceri au propus să existe prevederea că poate să fie acordată indemnizație și că poate să existe și această varietate a internship-ului neplătit, însă aceasta – apropo de modificările propuse și reținute sau nu – din păcate, nu a fost reținută de către legiuitor. Este reglementată, într-adevăr, o valoare minimă, vorbim de 50% din salariul minim. Au existat voci după apariția Legii care au condamnat valoarea indemnizației, spunând că, în practică, am găsit o modalitate de a ocoli plata salariului minim, garantat de lege.

Și un alt aspect care, cred eu, că ar putea foarte ușor să fie abuzat este – într-adevăr, interzis prin lege – delegarea de alte sarcini care nu au nicio legătură cu formarea respectivei persoane, formarea profesională și, să spunem, acumularea de cunoștințe practice. Și aici, haideți să vă dau un exemplu pe care putem să îl întâlnim în viața reală. Internul respectiv este pus să facă copii sau să scaneze documente. Lucrul acesta, apropo de ce spuneați mai devreme, nu îi aduce nici lui un plus valoare până la urmă, nici organizației dar, pe de altă parte, poate îi scutește organizației recrutarea și plata unei alte persoane care ar putea face activitățile respective. Deci, cumva, există multe linii fine, care pot fi trecute foarte ușor într-un sens sau în altul.

Avocat Daniela Gladunea
Managing associate BONDOC & ASOCIAȚII

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Noua reglementare pentru INTERNSHIP”, ediția 209organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti