Numărul celor care rezolvă neînțelegerile cu banca prin intermediul CSALB, în creștere
05.09.2018 | JURIDICE.ro

Marți, 4 septembrie 2018, Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar a informat că, deși majoritatea cererilor se referă la credite, rate și comisioane, CSALB soluționează o gamă variată de probleme pe care consumatorii le pot întâmpina în relația cu instituțiile financiar-bancare, potrivit unui comunicat.
Consumatorii se pot adresa CSALB în cazuri precum:
– existența unor popriri asupra sumelor exceptate de la executare
– plăți eronate sau probleme cu transferurile bancare
– desființări de depozite înainte de scadență sau alte probleme legate de depozitele bancare
– probleme referitoare la asigurări financiar-bancare sau la cardurile de credit.
În primele șase luni ale anului, numărul celor care și-au rezolvat neînţelegerile cu banca sau IFN-ul prin intermediul CSALB a crescut de peste 12 ori, ajungând la 188. În aceeași perioadă, CSALB a primit 544 de cereri conforme de conciliere.