Mi se pare greşit să trimiți în judecată un om cu privire la care nu ai convingerea că i-ai dovedit vinovăţia…
09.09.2018 | Alexandra ȘINC

Alexandra Șinc

Eu cred că e foarte important ca, în momentul în care iei o decizie, să o iei pe baza a ceea ce poţi proba. Dacă mai ai îndoieli cu privire la modul în care s-au petrecut lucrurile, poţi încerca să administrezi probe în continuare, să te lămurești. Poţi ajunge la concluzia că îndoiala profită inculpatului pe baza unor probe complet şi corect administrate. Dacă şi după administrarea tuturor probelor în mod corect, complet nu poţi proba, nu ai certitudinea că ai suficiente probe pentru a dispune trimiterea cuiva în judecată, convingerea mea, poate, împotriva cursului vremurilor este că nu trebuie să trimiţi în judecată. Mi se pare greşit să trimiți în judecată un om cu privire la care nu ai nici tu convingerea că i-ai dovedit vinovăţia, doar aşa, lasă că decide instanţa, să-şi dovedească nevinovăţia în faţa instanţei. Mi se pare o abordare greşită.

Faci tot ce depinde de tine să demonstrezi că omul e vinovat, dacă, într-adevăr, ai această convingere, dacă probele duc în această direcţie. Dacă nu ai ajuns să probezi vinovăţia, există soluţia de netrimitere în judecată întotdeauna. Și mai bine de 20 de ani de procuratură m-au învăţat că dacă omul era cu adevărat nevinovat nu te vei mai întâlni cu el, pentru că această experienţă traumatizantă, trecerea printr-o urmărire penală îl va determina să fie mai grijuliu, inclusiv cu aparenţele şi nu se va mai regăsi niciodată într-o situaţie la limita dintre aplicarea legii penale sau poate un ilicit de altă natură. Dacă, în schimb, este o persoană care era vinovată, care comite infracţiuni ca mod de viaţă, vă veţi mai întâlni şi nu va avea tot el norocul să scape şi data următoare. Aşa încât nu cred că e o tragedie că vor rămâne şi persoane netrimise în judecată.

De altfel, cred că imaginea aceasta despre un sistem în care procurorul decide întotdeauna trimiterea în judecată e mai mult una creată de mass-media, pentru că dacă mergem la statistică, vom vedea că se trimit în judecată în sub 10% din cauzele aflate pe rolul parchetelor şi organelor de poliţie. Vă aşteptaţi la o astfel de cifră? Nu. Văd pe fața dumneavoastră că nu. Ei, aceasta este statistica Ministerului Public, poate fi consultată online, pe mulţi, foarte mulţi ani şi nu întotdeauna diferenţa dintre cei sub 10% trimişi în judecată şi cei 90% faţă de care se dau soluţii de netrimitere e făcută de plângerile care sunt răuvoitoare, pentru că, mă rog, nu ştiu cât românul e născut poet, dar sigur e născut petent, primim şi o mulţime de plângeri care nu au nicio legătură cu comiterea vreunei infracţiuni, dar nu acelea fac diferenţa până la 90%. Au un procent bunișor şi ele, dar nu într-atât încât să acopere până la 90%.

Mai sunt şi fapte care au fost poate comise cu adevărat, dar cu privire la care nu au existat probe, nu aberaţii reclamate din start şi vizibile ca aberaţii încă de atunci. Și mai e o chestiune. Poate că vorbindu-se foarte mult și în mass-media, şi la facultate, şi peste tot despre drepturile inculpatului, suspectului, persoanei cercetate, cum e corect să și fie, pentru că el e cel aflat în dificultate în procesul penal, uităm o chestiune, aceea că mai avem şi o persoană vătămată de foarte multe ori, o victimă. Or, eu cred că e datoria procurorului faţă de victimă să investigheze în mod complet fapta, chiar dacă poate are convingerea încă de la început că nu vor exista suficiente probe privind vinovăţia inculpatului, sunt fapte care se petrec în anonimat. Sunt de faţă numai victima şi presupusul făptuitor.

Procuror Alexandra Șinc
Formator Institutul Naţional al Magistraturii

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Interacțiunea profesiilor juridice. Etica și deontologia relațiilor interprofesionale”, ediția 208, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)