Secţiuni » Avocaţi
Avocaţi (UNBR, INPPA şi barouri)
Banner BA-01
Banner BA-02
Avocați Opinii SELECTED

Despre responsabilitate socială

13 septembrie 2018 | Monica LIVESCU
Monica Livescu

Monica Livescu

Pentru că suntem încă la începutul unui stagiu de practică, pe care îl vom derula cu studenţii Facultăţii de Drept, în colaborare cu cele două asociaţii studenţeşti, ELSA şi ASD din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, am să readuc puţin în atenţia participanţilor şi a invitaţilor noştri ideea responsabilităţilor pe care le are avocatul, nu numai în ceea ce priveşte stricto sensu profesia sa în raport de clienţii acestuia, dar şi responsabilităţile pe care le are faţă de sistemul judiciar, faţă de propriile organizaţii şi instituţii, cât şi faţă de societate, în ansamblul său.

Și vă mărturisesc că acum o săptămână am fost la Alba Iulia, în cadrul unei manifestări organizate de Uniunea Naţională a Barourilor, cu prilejul sărbătoririi Centenarului. Suntem în Anul Centenarului și s-a lansat un volum scris de doi avocaţi, ”Contribuţiile avocaţilor români la Marea Unire.” Este o carte impresionantă, eu nu am lecturat-o inca integral, dar când am răsfoit-o, cu ocazia înmânării în cadrul acestui eveniment, am constatat cu plăcută surprindere că  reprezentanţii populaţiei române care au mers la Alba Iulia, ce purtau acele credenţiale ce exprima dorinţa lor de unire, erau, într-o proporţie covârşitoare, avocaţi.

Prin urmare, aportul avocatilor  la săvârşirea unui act atât de important pentru istoria unui popor, cum este Marea Unire, trebuie evocat, trebuie reţinut, trebuie să ne motiveze şi pe noi, cei prezenţi, care exercităm în momentul de faţă profesia, cât şi pe dumneavoastră, studenţii, care poate veţi opta în viitor pentru această profesie, să vă gândiţi la rolul pe care îl putem avea, nu numai în raport  de profesia în sine, de avocatură, de relaţia cu clientul, cu sistemul de justiţie, ci şi la acest raport pe care trebuie să îl avem cu societatea în ansamblul ei, ceea ce presupune un tip de implicare, de responsabilitate socială.

Avocat Monica Livescu
Founding Partner LIVESCU & ASOCIAȚII

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Interacțiunea profesiilor juridice. Etica și deontologia relațiilor interprofesionale”, ediția 208organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership