Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

CA Alba Iulia. Cererea de extrădare a hackerului Guccifer, soluționată la 10 septembrie 2018. UPDATE: Admitere

10.09.2018 | JURIDICE.ro
RSCL 2018

Luni, 10 septembrie 2018, în dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul de extrădare al lui Guccifer” Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi a dispus extrădarea cetăţeanului român L. M. L. în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală emisă la data de 1 septembrie 2016 de către Tribunalul Statelor Unite – Districtul de Est Virginia- Secţia Alexandria, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces neautorizat la un sistem informatic protejat şi furt de identitate în formă calificată, prevăzute de Codul penal al S.U.A., potrivit unui comunicat.

De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus amânarea predării persoanei extrădabile L. M. L. până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1667/06.06.2014 a Tribunalului Bucureşti Secţia I penală în dosar penal nr. 9344/3/2014.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, fiind cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Conţinutul dispozitivului sentinţei penale nr. 61/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia  publicat şi pe portalul instanţei la dosar nr. 457/57/2018:

„I. În baza art. 52 alin. 1 lit. c  din Legea 302/2004 constată întrunite condiţiile extrădării în ce o priveşte pe persoana extrădabilă L. M. L., condiţii prevăzute de art. 18-35 din Legea 302/2004 şi art. 1-23 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/15.05.2008.

În baza art. 52 al. 3 din Legea nr. 302/2004 admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 08.08.2018.

Dispune extrădarea cetăţeanului român – persoana extrădabilă L. M. L.  în vederea executării  pedepsei de 52 luni închisoare cu deducerea perioadei executate în arest de la 01.09.2016 până la 12.10.2016, aplicată prin sentinţa penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite – Districtul de Est Virginia – Secţia Alexandria în cazul cu nr. 1:14-CR-00213-JCC-1, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– acces neautorizat la un sistem informatic protejat cu încălcarea prevederilor cuprinse în Titlul 18, codul penal al SUA, art. 1030 lit. a, alin. 2 pct. c şi (c) (2) (B) (i);

-furt de identitate în formă calificată, cu încălcarea pre vederilor cuprinse în Titlul 18, codul penal al SUA, art. 1028 A lit. a, alin. 1.

III. Constată că persoana extrădabilă nu a renunţat la regula specialităţii prevăzută de art. 17 din Legea 111/15.05.2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.

În baza art. 58 al. 1 din Legea 302/2004 dispune amânarea predării persoanei extrădabile L. M. L. până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1667/06.06.2014 a Tribunalului Bucureşti Secţia I penală în dosar penal nr. 9344/3/2014.

Constată că faţă de persoana extrădabilă a fost instituită măsura arestării provizorii în vederea extrădării prin încheierea din 05.09.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 42/2018, mandat ce va deveni efectiv la data la care persoana extrădabilă nu se va mai afla sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 3340/2014 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana extrădabilă, în cotă procentuală, în cuantum de 105 lei, rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de contestaţie  în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din 10.09.2018.”

***

Miercuri, 5 septembrie 2018, în dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul de extrădare al lui Guccifer”, Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile L.M.H. (alias „Guccifer”) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a acesteia, potrivit unui comunicat.

În cauză, CA Alba Iulia a constatat că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Deva.

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru data de 10 septembrie 2018 soluţionarea cererii de extrădare.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, fiind cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Autorităţile judiciare din S.U.A. au solicitat extrădarea cetăţeanului român L.M.H. pentru executarea în întregime a pedepsei de 4 ani şi 4 luni de închisoare la care a fost condamnat în S.U.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de acces neautorizat la un sistem electronic protejat şi furt de identitate în formă calificată, prevăzute de Codul penal al S.U.A.


Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan