Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Decizia CCR nr. 562/2017: înțelesul și consecințele sintagmei „persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți”

10.09.2018 | Alin CONSTANTINESCU
Alin Constantinescu

Alin Constantinescu

Conform art. 117 alin. (1) C. proc. pen., au dreptul de a refuza să fie audiate, în calitate de martor, următoarele persoane: a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului; b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului.

Prin Decizia nr. 562/2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 117 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. proc. pen., care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate, în calitate de martor, persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, este neconstituţională.

Într-o interpretare restrictivă a Deciziei nr. 562/2017, dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor îl au numai persoanele care au stabilit relații identice acelora dintre soți (concubini[1]), adică persoanele de sex opus care trăiesc împreună, fără să conteze că au rezultat copii sau nu.

În altă ordine de idei, pentru soți și concubini, sunt definitorii relațiile de conviețuire[2] și cooperare spre iubire reciprocă (opuse relațiilor de prietenie).

Într-o interpretare extensivă a Deciziei nr. 562/2017, plecând de la realitatea psihologică a iubirii reciproce care beneficiază de ocrotire juridică în temeiul art. 117 alin. (1) C. proc. pen., dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor se cuvine oricăror persoane care au stabilit relații asemănătoare[3] acelora dintre soți. De exemplu, atracția emoțională și sentimentul de iubire le resimt, de obicei, persoanele de sex opus, în mod excepțional persoanele de același sex (feminin sau masculin); așa încât, ambele categorii de cupluri pot stabili relații asemănătoare acelora dintre soți.

În susținerea ultimei interpretări, Constituția României (art. 16), Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 14) și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art. 20 și art. 21) prevăd principiul egalității și nediscriminării, iar faptul că legea civilă ocrotește relațiile juridice dintre soți nu poate constitui un temei suficient și legal pentru a încălca principiul egalității și nediscriminării între ființele umane[4], în concret sentimentul de iubire există și ocrotirea lui trebuie să fie egală și nediscriminatorie indiferent că se manifestă între soți (cuplurile căsătorite), persoane de sex opus (cuplurile heterosexuale: persoanele logodite[5], concubini, dar și persoanele care se iubesc și formează un cuplu, fără a fi logodite sau în concubinaj) ori persoane de același sex (cuplurile homosexuale)[6].

Realitățile psihologice (precum emoțiile, atitudinile ori stările spirituale) nu se confundă cu realitățile sociale (viața familială, prieteniile etc.)[7], și de aceea este firesc ca fiecare realitate să beneficieze de ocrotire juridică proprie: cu titlu exemplificativ, soții se pot certa și despărți temporar, adică întreruperea temporară a relațiilor umane de conviețuire și cooperare (realități sociale), dar sentimentul de iubire să nu dispară, realitate psihologică, care se bucură de ocrotire penală în temeiul art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; la fel şi în cazul foștilor soți privind ocrotirea penală a sentimentului de iubire, independent de încetarea relațiilor de conviețuire și cooperare, sub reglementarea art. 117 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În concluzie, sentimentul de iubire[8] semnifică o realitate psihologică prezumată absolut între soți, dar și între foștii soți, sentiment care fundamentează relațiile sociale de conviețuire și cooperare spre iubire reciprocă, precum și dreptul de a refuza audierea în calitate de martor [art. 117 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.]. Spre exemplu, la un moment dat, în viitor, foștii soți se pot împăca și trăi în concubinaj ori se pot recăsători, însă declarația acuzatorială a unuia împotriva celuilalt este de natură să aducă atingere gravă sentimentului de iubire (realitate psihologică), cu efect direct asupra eventualelor relații de conviețuire și cooperare spre iubire reciprocă (realități sociale)[9] – motiv pentru care ei pot refuza să declare în calitate de martor unul împotriva celuilalt.

Din aceeași rațiune, respectiv subiectivitatea trăirilor psihologice între care și sentimentul de iubire și imposibilitatea organelor judiciare de a stabili veridicitatea lor, sentimentul de iubire se prezumă absolut și între persoanele de sex opus sau de același sex care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, adică relațiile de conviețuire și cooperare spre iubire reciprocă (opuse relațiilor de prietenie)[10]. În prezența relațiilor de conviețuire și cooperare spre iubire reciprocă, cuplurile menționate sunt beneficiare ale dreptului de a refuza să fie audiate în calitate de martor, soluție prevăzută în codurile moderne de procedură penală [art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Decizia CCR nr. 562/2017][11]. Nu în ultimul rând, în prezența sentimentului de iubire, care se poate menține după încetarea relațiilor asemănătoare acelora dintre soți, este logic și just ca persoanele invocate să fie beneficiare ale dreptului de a refuza să fie audiate în calitate de martor, asemenea foștilor soți [art. 117 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Decizia CCR nr. 562/2017 – la aceleași considerente, aceeași soluție].


[1] CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. Concubinage, sursa este disponibilă aici.
[2] În sensul că traiul împreună în același loc cu cineva (conviețuirea) nu este esențial pentru căsătorie și raporturile dintre soti, art. 915 alin. (1) C. pr. civ („Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul”). Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă, Decizia nr. 324 din 16 februarie 2017, disponibilă aici: „Prin urmare, locuință comună reprezintă adresa la care soții au locuit efectiv împreună. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locuinței comune se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă”.
[3] ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna. 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare, sursa este disponibilă aici.
[4] Art. 16 alin. (1) din Constituție: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
[5] În cazul logodnicilor, relațiile asemănătoare acelora dintre soți nu presupun toate relațiile sociale și, cu atât mai puțin, relațiile juridice dintre soți, ci asemănarea se datorează sentimentului de iubire care poate determina persoanele logodite să stabilească relații sociale similare celor dintre soți de cooperare în scopul iubirii reciproce, chiar în lipsa unei conviețuiri (trai împreună, în același loc cu cineva) a logodnicilor.
[6] Decizia CCR nr. 562/2017: „Potrivit aceleiași jurisprudențe a instanței de control constituțional, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept/beneficiu (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012 sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014)”.
[7] Pentru distincția între realitățile psihologice și realitățile sociale, M. Djuvara „Ideea de justiție și cunoașterea juridică” în Eseuri de filosofie a dreptului, Ed. Trei, București, 1997, pp. 296-297.
[8] Emoție umană care se poate manifesta unilateral sau reciproc între două persoane, și cu intensitate diferită.
[9] În sensul că realitățile sociale se întemeiază pe realitățile psihologice, iar cele din urmă au un efect direct asupra celor dintâi, a se vedea M. Djuvara, op. cit., pp. 296-297.
[10] Întrucât conviețuirea nu este esențială pentru căsătorie și raporturile dintre soți (art. 915 alin. 1 C. pr. civ. și Decizia ÎCCJ nr. 324/2017), rezultă că logodnicii, cuplurile homosexuale și alte persoane interesate își pot dovedi relațiile asemănătoare acelora dintre soți prin raportare la relațiile sociale de cooperare spre iubire reciprocă, chiar în lipsa relațiilor de conviețuire, invocând în același timp și dreptul de a refuza audierea în calitate de martor, unul împotriva celuilalt. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada relațiilor sociale de cooperare spre iubire reciprocă se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.
[11] Decizia CCR nr. 562/2017: „În Olanda, secţiunea 217 din Codul de procedură penală stipulează că pot refuza să  depună mărturie, invocând relaţiile de familie cu suspectul, rudele de sânge şi afinii în linie directă, rudele de sânge şi afinii în linie colaterală până la gradul al treilea inclusiv, soţul/soţia, actual sau fost, şi partenerul civil, actual sau fost (…) În Germania, secţiunea 52 din Codul de procedură penală enumeră persoanele care pot refuza să depună mărturie, printre acestea fiind logodnicul/logodnica acuzatului sau persoana cu care acuzatul a promis să formeze un parteneriat civil, soţul/soţia acuzatului, chiar dacă căsătoria nu mai există, partenerul civil al acuzatului, chiar dacă parteneriatul civil nu mai există, o rudă directă sau colaterală ori un afin (fost sau actual) – rudă colaterală până la gradul al treilea inclusiv sau afin până la gradul al doilea inclusiv al acuzatului. De asemenea, secţiunea 130 alin. 1 din Codul de procedură penală slovac prevede că pot refuza să depună mărturie rudele acuzatului în linie directă, fraţii şi surorile acestuia, părintele adoptiv, copilul adoptat, soţul/soţia şi partenerul civil al acuzatului”.


Avocat Alin Constantinescu


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan