Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Decizia (UE) 2018/1222 ref. propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „End the Cage Age”
11.09.2018 | Elena ALBU

Secţiuni: Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 227/7 din 10 septembrie 2018 a fost publicată Decizia (UE) 2018/1222 a Comisiei din 5 septembrie 2018 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „End the Cage Age”.

Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „End the Cage Age” se referă la următorul aspect: „Sute de milioane de animale de fermă din UE sunt ținute în cuști pentru cea mai mare parte a vieții lor, ceea ce le cauzează o suferință imensă. Solicităm Comisiei Europene să pună capăt acestui tratament inuman aplicat animalelor de fermă”.

Obiectivele propunerii de inițiativă cetățenească sunt următoarele: „Închiderea în cuști provoacă, în fiecare an, suferință unui număr foarte mare de animale de fermă. Această practică este crudă și inutilă, dată fiind viabilitatea sistemelor de creștere fără cuști, care asigură o bunăstare sporită. Prin urmare, Comisia este invitată să propună o legislație care să interzică utilizarea următoarelor: cuști pentru găini ouătoare, iepuri, puicuțe, pui de carne pentru reproducere, găini ouătoare pentru reproducere, prepelițe, rațe și gâște; boxe de fătare pentru scroafe; boxe pentru scroafe, dacă acestea nu sunt încă interzise; boxe individuale pentru viței, dacă acestea nu sunt încă interzise.”

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește în continuare funcționarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene.

În acest scop, procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească ar trebui să fie clare, simple, accesibile și proporționale cu natura inițiativei cetățenești, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să sporească accesibilitatea Uniunii.

Un act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor poate fi adoptat pentru a stabili dispozițiile necesare în vederea îndeplinirii obiectivelor politicii agricole comune, inclusiv interdicția de plasare în cuști în contextul producției agricole, în temeiul articolului 43 alineatul (2) din TFUE.

Propunerea de inițiativă cetățenească, în măsura în care vizează propuneri ale Comisiei pentru un act juridic care stabilește interdicții legate de producția agricolă, nu se află vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulament.

În plus, s-a constituit comitetul cetățenilor și s-au desemnat persoane de contact în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din regulament, iar propunerea de inițiativă cetățenească nu este nici vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, prevăzute la articolul 2 din TUE.

Prin urmare, propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „End the Cage Age” ar trebui înregistrată.

Se înregistrează propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „End the Cage Age”. Se pot colecta declarații de susținere pentru această propunere de inițiativă cetățenească, pe baza constatării faptului că aceasta vizează propuneri ale Comisiei pentru un act juridic care stabilește interdicții legate de producția agricolă.

Prezenta decizie se adresează organizatorilor (membrilor comitetului cetățenilor) propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „End the Cage Age”, reprezentați de doamnele Léopoldine CHARBONNEAUX și Olga KIKOU, care acționează în calitate de persoane de contact.

Prezenta decizie intră în vigoare la 11 septembrie 2018.

Consilier juridic Elena Albu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti