Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
CITR
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Acceptarea în procedurile de achiziții publice a societăților aflate în insolvență

18.09.2018 | Ioana CIOBOTĂ
Ioana Ciobotă

Ioana Ciobotă

Având în vedere evoluția actuală în piața construcțiilor, atât în ceea ce privește societățile de proiectare, dar în mare parte, societățile de construcții, respectiv declinul marilor firme românești si afectarea acestora de fenomenul lipsei disponibilităților bănești, la nivel național se produc din ce în ce mai multe cazuri în care insolvența intervine în situația juridică a operatorilor economici.

Potrivit unui articol de presă[1]: ”Numărul insolvențelor continuă trendul ascendent și crește în luna ianuarie cu 47%, în prima lună a anului [nm: 2018] 753 de societăți ajungând în această situație, cele mai multe dintre ele din București (164), Bihor (68) și Timiș (43), potrivit datelor Registrului Comerțului. În ceea ce privește ritmul de creștere, primele locuri sunt ocupate de Vaslui (550%), Giurgiu (500%), Călărași (400%) și Sălaj (300%), dar numeric cele patru județe variază între 8 și 13 insolvențe noi în ianuarie.”

Societățile aflate în insolvență, la foarte multe proceduri de achiziție publică, sunt supuse excluderii din cauza necunoașterii de către comisiile de evaluare a prevederilor din legea insolvenței, precum și din cauza lipsei de experiență în aplicarea prevederilor din legea achizițiilor referitoare la insolvență.

În acest sens, articolul de față va prezenta, succint, participanții la procesul insolvenței, etapele aferente, precum și conduita pe care trebuie să o adopte comisia de evaluare în cazul unui ofertant aflat într-o astfel de situație.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență[2] („Legea Insolvenței”), Insolvența[3] este definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Prin ”Debitor” se înțelege persoana fizică sau juridică care poate fi subiect al unei proceduri de insolvență.

Creditorul îndreptățit[4] este acel titular al unui drept de creanță asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței, în urma admiterii căreia acesta dobândește drepturile și obligațiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului.

În afara acestor părți, un rol important în derularea procedurii de insolvență au entitățile denumite: Adunarea creditorilor, Comitetul creditorilor și Administratorul special.

Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar[5].

Judecătorul-sindic este cel care exercită controlul de legalitate sub care se derulează întreaga procedură, urmărește efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prevederile legale, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor tuturor participanților la aceste acte și operațiuni.

Administratorul judiciar poate fi o persoană fizică sau persoană juridică, inclusiv reprezentantul acesteia, ce trebuie să aibă calitatea de practician în insolvență, având rolul principal de a conduce, integral sau în parte (alături de administratorul special) activitatea debitorului, sub aspect financiar.

Comitetul creditorilor se poate desemna de judecătorul-sindic, în raport de numărul creditorilor și prin raportare la valoarea creanțelor, fiind format din 3 – 5 creditori, dintre cei cu creanțe garantate, bugetare și chirografare cele mai mari, fiind entitatea care supraveghează activitatea debitorului, sub aspectul capacității acestuia de a respecta un Program de Plată ce asigură recuperarea creanțelor.

Administratorul special este desemnat de către adunarea generală a acționarilor/asociaților/membrilor debitorului, pe cheltuiala acestora, să administreze activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului, doar în situația în care debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare.

Lichidatorul judiciar este desemnat de judecătorul-sindic, în cazul în care debitorul nu se reorganizează, ajungând în etapa falimentului.

Alte noțiuni de impact pentru materia achizițiilor publice, existente în materia insolvenței sunt reprezentate de etapele procedurii de insolvență, ce comportă multiple desfășurări, fiecare având specificitate proprie, dar bine stabilită, după cum voi expune pe scurt:

Perioada de observație – nedeterminată din punct de vedere temporal și marcată predominant de activitatea debitorului de a face analize economice, în scopul redactării unui plan de reorganizare fezabil.

Perioada de reorganizare – determinată din punct de vedere temporal, debutând la data confirmării de judecătorul-sindic a planului de reorganizare întocmit în perioada de observație, putând conduce, în funcție de fezabilitatea planului de reorganizare, fie la redresarea societății, fie la următoarea etapă a procedurii de insolvență, respectiv falimentul.

Falimentul, etapă ce constă în lichidarea tuturor bunurilor, dizolvarea și radierea societății.

În ceea ce privește transpunerea în legislația achizițiilor[6] a regulilor din legea insolvenței, se vor regăsi preluate o serie de reguli, după cum se va relata în continuare.

Prevederea potrivit căreia debitorul aflat în procedura insolvenței nu poate fi împiedicat să participe la licitații publice pentru motivul deschiderii procedurii[7], a fost introdusă în mod special în legislația achizițiilor pentru a accentua voința legiuitorului de a asigura o protecție corespunzătoare societăților aflate în dificultate temporară, în raport cu „multitudinea și diversitatea situațiilor raportate în practică, în care debitorul era împiedicat să participe la licitații, cu motivația stării sale de insolvență[8] .

O propunere de lege ferenda, precum modificarea/eliminarea art. 167[9] alin. (1) lit. b) și alin. (2), cu referire la insolvență, din Legea nr. 98/2016[10] privind achizițiile publice, ar putea duce la instituirea unui mecanism ferm privind conduita de urmat de către achizitor (în prezența unei oferte din partea unui insolvent), în sensul acceptării sau nu a unei oferte supuse unui risc de neexecutare ce poate fi previzionat.

În acest sens, ar prezenta prevalență prevederile legale ferme, explicite din Legea insolvenței, ce tratează un domeniu specific, iar corelarea prevederilor legii speciale în materia achizițiilor publice ar fi o măsură implicită.

În forma în care este redactat actualmente art. 167 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 se poate susține că acesta adaugă la legea specială a insolvenței.

În forma veche a legislației din domeniu, adică în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii[11], actualmente abrogată, acest motiv de excludere nu figura în cadrul art. 181, articolul care trata excluderea, în ceea ce privește situația personală a candidatului sau ofertantului. Ordonanța avea în vedere doar falimentul, cunoscut ca fiind ultima etapă în cadrul procedurii de insolvență, echivalând cu lichidarea, dizolvarea, respectiv radierea societății în cauză.

Dificultatea aplicabilității excluderii sau a stabilirii exceptării de la excludere este cu atât mai mare deoarece noutatea insolvenței în materia achizițiilor publice este dublată și de noua legislație în materia insolvenței, respectiv Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Analizând în oglindă dispozițiile Directivei 2014/24/UE[12] cu legislația națională, se pot face următoarele observații:

– directiva debutează prin a sugera aplicarea de statele membre a unui drept legal: Autoritățile contractante pot exclude ();

– legea națională stabilește în sarcina autorităților contractante o obligație: Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire (…);

– în cadrul directivei se face o enumerare a situațiilor juridice ce pot face obiectul unei excluderi: faliment sau în situație de insolvență sau de lichidare, de administrare judiciară, de concordat preventiv, de încetare a activității, enumerare însoțită de următoare frază: sau în orice altă situație similară care rezultă în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația și reglementările naționale, lăsându-se la aprecierea fiecărui stat transpunerea propriei legislații pe parte de Insolvență în motivele de excludere la nivel național;

– în legislația națională sunt enumerate clar situațiile juridice ce fac obiectul unei excluderi: se află în procedura insolvenței sau în lichidare, în supraveghere judiciară sau în încetarea activității.

Având în vedere formularea lacunară existentă în Legea nr. 98/2016, subliniez că procedura insolvenței, astfel cum este aceasta definită și structurată pe Legea specială a insolvenței include și lichidarea, în conținutul etapei trei a falimentului, aşa cum am susținut și în noțiunile introductive ale articolului, iar simpla enunțare în articolul de lege a procedurii de insolvență, ca motiv de excludere, fără a se indica și a se ține cont de etapele din cadrul insolvenței, poate da naștere, în practică, unor interpretări ineficiente, atât în ofertare și cu atât mai mult, în evaluare.

Potrivit interpretării celor de mai sus, în lipsa unei precizări legislative clare, încadrarea ofertanților în motivul de excludere al procedurii insolvenței este lăsată la aprecierea autorității contractante, care, în scopul realizării unei evaluări temeinice ar trebui să pornească de la o înțelegere corectă a termenilor și mecanismelor procedurii insolvenței și a modului în care trebuie citiți parametrii economico-financiari ai unei societăți aflate în insolvență.

În Directiva 2014/24/UE, situația de excepție a aplicabilității excluderii pentru motivul insolvenței, este următoarea: atunci când autoritatea contractantă a stabilit că operatorul economic în cauză va fi capabil să execute contractul, ținând cont de normele naționale aplicabile și de măsurile privind continuarea activității în cazul situațiilor menționate la litera (b).

Astfel, directiva sus-amintită stabilește tot în sarcina autorității contractante și încadrarea ofertantului în situația de a fi exceptat de la excludere pe motivul insolvenței: autoritatea contractantă a stabilit că (…).

Într-o viziune aplicată, se poate stabili că operatorul economic insolvent trebuie evaluat de autoritatea contractantă, nu numai prin raportare la stadiul său juridic actual, ci trebuie avută în vedere întreaga lui capacitate, astfel cum este aceasta prevăzută a fi dovedită prin legislația națională. Acest aspect are la bază considerentul expresiei utilizate de legiuitorul european, în speță „CE VA FI CAPABIL”.

Deci, operatorul economic este văzut în totalitate, înspre calitatea sa de contractant, depășindu-se, în acest mod, pentru autoritatea contractantă sfera unei evaluări doar pe situația personală și mergându-se înspre analizarea tuturor capacităților ofertantului.

Din acest punct de vedere, s-ar impune ca bună practică în rândul autorităților contractante ca acestea să nu se limiteze în a evalua un ofertant insolvent, doar la etapa declarativă, de îndeplinire a cerințelor de calificare și selecție, trebuind a solicita documentele justificative din susținerea documentului unic european, cu atât mai mult cu cât legea națională permite solicitarea documentelor în orice moment pe durata desfășurării unei proceduri de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii[13].

În ceea ce privește ultima condiție prevăzută în directivă, și care trebuie îndeplinită alături de celelalte, pentru a face aplicabilă exceptarea excluderii: ținându-se cont de (…) și măsurile privind continuarea activității, care, în spiritul legislației naționale, ar reprezenta o asimilare cu planul de reorganizare fezabil, se constată o identitate de expresie, în Legea nr. 98/2016, cu cea din directivă: măsurile privind continuarea activității.

Este de menționat că prevederile directivei cu privire la insolvență, ca motiv de excludere din procedura de atribuire, vin în sprijinul insolventului: Orice operator economic care se află în una dintre situațiile menționate la alin. (1) și (4) poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea acestuia, în ciuda existenței unui motiv relevant de excludere. Dacă aceste dovezi sunt considerate suficiente, operatorul economic în cauză nu este exclus de la procedura de achiziție.[14]

Practic, prin acest paragraf este recunoscută posibilitatea ofertantului de a prezenta dovezi, acestea nefiind nominalizate și/sau identificate ca și documente anume în procedura de insolvență, însă este impusă condiția dovedirii de către insolvent a faptului că acestea sunt de natură a-i demonstra fiabilitatea.

Totodată, este de remarcat că aceeași directivă cuprinde și motivații de interes în susținerea unui contract aflat în derulare, dar care ar putea fi afectat de posibila insolvență a executantului. Într-o asemenea situație, nu totdeauna ar fi necesară reluarea procedurii de atribuire care a stat la baza contractului de achiziție ce ar fi afectat, ci este posibilă continuarea derulării contractului în cauză cu participarea/prin implicarea insolventului în discuție ([….] Cu toate acestea, ofertantul câștigător care execută contractul ar trebui să poată întreprinde, în special în cazul în care contractul a fost atribuit mai multor întreprinderi, anumite schimbări structurale în cursul perioadei de executare a contractului, cum ar fi reorganizări interne, preluări, fuziuni și achiziții sau declararea insolvenței. Aceste modificări structurale nu ar trebui să necesite în mod automat noi proceduri de achiziție pentru toate contractele de achiziții publice executate de ofertantul respectiv.)[15].

Cu privire la situația de excepție a excluderii din procedura de atribuire a ofertantului insolvent, legislația națională a îmbinat cele prevăzute în directivă, ajungându-se către următoarele situații comparative:

O primă diferență între art. 167 alin. (1) lit.b) şi alin. (2) din Lege şi art. 57[16] din Directivă constă în faptul că autoritatea contractantă stabilește, având la bază informațiile și/sau documentele prezentate de operator, că acesta are capacitatea de a executa contractul (din modul în care este redactat articolul de lege, se poate deduce că acest moment este limitat la data depunerii ofertelor), respectiv la informatiile, documentele furnizate de acesta, fără a se raporta și la situația, ulterioară, viitoare a acestuia, până la momentul unei posibile semnări de contract (din directivă, prin expresia „operatorul economic în cauză va fi capabil să execute contractul”, se înțelege că momentul ar fi ulterior depunerii ofertelor).

O altă restricție existentă în legislația națională este faptul că legiuitorul român a ales să particularizeze excepția excluderii pe etapele aferente procedurii de insolvență, respectiv: etapa de observație, însoțită de dovada adoptării măsurilor necesare întocmirii unui plan de reorganizare fezabil și etapa de reorganizare, însoțită de dovada respectării integrale a graficului de implementare a planului de reorganizare aprobat de instanță. Or, în Directivă, la art. 57 alin. (6), această particularizare nu există precizată, în articol  fiind indicate doar documentele, respectiv dovezile care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea acestuia.

Din această perspectivă, faptul că, în materia achizițiilor publice se detaliază, respectiv se solicită, dovedirea unei stări de fapt – insolvența, nu face altceva decât să fie în contradicție cu legea insolvenței, ale cărei revederi sunt clare.

Prin urmare, însușind regula stabilită în Legea națională de insolvență, la art. 77, conform căreia debitorul aflat în observație sau reorganizare are aceleași drepturi ca o societate care nu se află în insolvență, se poate concluziona că starea unui operator economic, de a fi în insolvență, în oricare dintre etape, nu îi poate fi imputată, în ce privește participarea la licitații, ca motiv al îngrădirii unor drepturi recunoscute prin lege specială.

Însă, raportându-ne la prevederile legislației în vigoare, excepțiile sunt de strictă interpretare, fapt pentru care, o societate în insolvență, în etapa de observație, în scopul calificării sale în procedurile de atribuire, este obligată prin lege să dovedească existența unor măsuri concrete, referitor la care, tot în conținutul aceleiași legislații naționale nu identifica niciun reper/îndrumare/notă.

În această situație, aprecierea caracterului concret al măsurilor întreprinse de către debitor rămâne, în primul rând, în sarcina autorităților contractante, iar în cazul ajungerii în etapa jurisdicțională, în capacitatea fiecărei părți de a-și proba susținerile.

Mergând mai departe în analizarea textului de lege, ajungem la cea de-a doua ipoteză prevăzută, respectiv planul de reorganizare fezabil și însoțit de dovada respectării integrale a graficului de implementare a planului de reorganizare aprobat de instanță.

Raportând acest text de lege, existent în materia achizițiilor publice, la noțiunile enunțate de același articol, dar care își au sediul materiei în legea insolvenței, această situație de excepție comportă dificultăți în sarcina ofertantului insolvent, deoarece planul de reorganizare devine efectiv aplicabil în procedura insolvenței doar de la momentul confirmării acestuia de judecătorul sindic, unicul deținător al acestui atribut.

Faptul confirmării planului de reorganizare dovedește mai mult decât fezabilitatea acestuia.

În condițiile în care toată procedura de întocmire, depunere, efecte ale depunerii planului de reorganizare este reglementată clar în Legea insolvenței, contestarea fezabilității unui plan de reorganizare de către o autoritate contractantă, în procesul de evaluare al ofertelor, este imposibil de justificat/dovedit.

În ceea ce privește cerința legală de prezentare a dovezii respectării integrale a graficului de implementare a planului de reorganizare, putem considera că este o solicitare imposibil de îndeplinit, iar aspectul probării acesteia nu se poate pretinde.

Prin raportare la forma actuală a textului de lege, în considerarea prevederilor Legii insolvenței, și în sensul dovedirii inaplicabilității articolului în practică, menționăm că singura modalitate de dovedire a cerinței respectării integrale a graficului de implementare al planului poate fi furnizată la ajungerea la termen a planului de reorganizare, concretizată în trecerea unei perioade de timp considerabile, în care ofertantul este lipsit în mod artificial de dreptul său de a participa la licitațiile publice, întrucât nu poate dovedi motivul încadrării pe textul de lege referitor la excepția excluderii.

Or, o asemenea interpretare și aplicabilitate ar fi de natură să elimine șansele oricărei societăți insolvente la o reorganizare efectivă, adică la aplicarea onestă a regulilor de protecție împotriva desființării ei, fapt ce ar fi contrar voinței legiuitorului european, de a da o șansă la redresarea economică a acestor categorii de societăți.

Astfel, conform art. 167 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și prin raportare la prevederile Legii insolvenței, este evident că cele două ipoteze de excepție nu pot fi confundate: etapa de observație și etapa de reorganizare.

În sensul aplicabilității excepției prevăzute la prima teză a art. 167 alin. (2) din Legea achizițiilor, în etapa de observație, legiuitorul a solicitat doar ca ofertantul să fi adoptat măsurile necesare în vederea întocmirii planului, fiind evident că aceasta (a planului întocmit) este o situație separat reglementată, anterioară adoptării unui plan de reorganizare.

Aşadar, analizând textul de lege al art. 167 alin.(2) din Legea nr. 98/2016 dar și din practica întâlnită, se pot emite următoarele aprecieri, privitoare la posibilitățile efective de participare într-o procedură de atribuire, din partea unui insolvent, fără a fi exclus automat (aflat în etapa de observație):

– sunt foarte rare situațiile în care ofertantul insolvent ar putea face dovada măsurilor concrete, adoptate, pentru a-și asigura credibilitatea suficientă pentru derularea viitorului contract;

– autoritățile contractante nu își asumă ușor, chiar deloc, riscurile de acceptare a unei astfel de oferte, pe baza unei evaluări efective a ofertei depuse de un insolvent și sub aspectul incidenței regulilor de protecție a acestuia din cuprinsul Legii insolvenței;

– în context, solicitările de clarificări adresate autorităților contractante, anterior ofertării, având ca subiect încadrarea ofertantului în excepția excluderii, nu primesc informații de certitudine privind acceptarea fără echivoc în competiție, fără a se indica/preciza/solicita vreun document anume al ofertantului, din care s-ar putea releva autorității contractante măsurile de protecție corelative/concrete întreprinse;

– în mod implicit, deciziile de control jurisdicțional/juridic asupra conduitei autorităților contractante (practica Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor – C.N.S.C), cu privire la acest subiect, încep să prindă contur unitar.

În acest sens, prezintă interes conținutul mai multor decizii ale Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care, în timp, au stabilit posibilitatea efectivă de participare a unui insolvent și obligația achizitorilor de a accepta în competiție o astfel de ofertă, fără a se apela, automat, la măsura excluderii. Relevante în acest sens sunt deciziile BO2017_3229, BO2017_4001, BO2017_4621 și BO2018_6221, care se regăsesc în site-ul oficial.

De asemenea, s-a desprins interpretarea CNSC, în aprecierea căruia acceptarea în competiție a unei firme în insolvență este o excepție de la regulă și că, astfel fiind, trebuie puse la dispoziție în mod concret, de către ofertant, dovezile cerute de textul de lege, iar aceste dovezi trebuie să demonstreze că operatorul economic a adoptat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil, ce permite continuarea, de o manieră sustenabilă, a activității curente.

Astfel, pentru o societate în insolvență este vital ca, în perioada de observație, să îi fie asigurată aplicarea unui cadru legal clar, constând în existența unor instrucțiuni, a unor indicații de documente, ce dovedesc fiabilitatea acesteia, fapt ce ar putea conduce, alături de alte acțiuni independente, către reorganizarea societății afectate.

De lege ferenda, s-ar impune definirea noțiunii de măsuri necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil, ce permite continuarea, de o manieră sustenabilă, a activității curente, astfel cum este aceasta enunțată în art. 167 alin.(2) din Legea achizițiilor.

Din păcate, formalismul excesiv în care se evaluează ofertele conturează existența unui cadru legal dificil pentru societățile în insolvență, care, cu greu, reușesc să răzbată în competiția cu alte societăți, dacă se află în perioada de observație sau reorganizare.

Văzută din acest unghi, întocmirea ofertei de către un operator economic insolvent este mult mai riguroasă, strictă, condiționată de termenele procedurale ale insolvenței, stabilite ca atare prin Legea insolvenței.

În considerarea restricțiilor sus-enumerate, ofertantul insolvent trebuie să dețină o capacitate de adaptare la noua situație, care, din păcate, nu există și la autoritățile contractante. Aparent, acestea au rămas „blocate” în vechiul sistem, formalist, al achizițiilor publice, făcând abstracție de existența unor directive europene laxe, a unei jurisprudențe europene permisive, a noilor evoluții sau involuții din domeniul achizițiilor publice.

Situația apariției în scena achizițiilor publice a societăților în insolvență, și din păcate, într-un număr din ce în ce mai mare, ar trebui să reprezinte, totodată, și un semnal de alarmă, inclusiv în privința utilizării așa ziselor „tipare” ale achizițiilor publice:

– criteriul prețului cel mai scăzut;

– refuzul ajustării prețului în contractele de achiziție publică;

– efectuarea plăților cu întârziere;

– prelungirile duratei de execuție contractată inițial, având ca motiv principal lipsa alocării/existenței fondurilor;

– refuzul de a valorifica posibilitatea introducerii în contracte a unor clauze de revizuire etc.

Prin raportare la scopul prevăzut la art. 2 din Legea insolvenței acoperirea pasivului debitorului rămâne în permanență pivotul principal al acestei proceduri, se poate spune că, în fapt, achiziția publică ar trebui să reprezinte doar o oportunitate de participare la un act de comerț pentru operatorul economic aflat într-o procedură de insolvență, și nu un examen al capacității de a proba capabilitatea sa de a derula contractul.

În concluzie, este util să corelăm legislația achizițiilor publice cu cea a insolvenței, pornind de la însuși scopul Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

O soluție contrară, constând în aplicarea regulii de respingere a ofertelor societăților insolvente, este nelegală, sub aspectul Legii insolvenței și are consecințe nefavorabile cu privire la capacitatea societății de a se reorganiza.


[1] Numărul insolvenţelor continuă trendul ascendent şi creşte în luna ianuarie cu 47%, publicat la data de 23.02.2018, în Ziarul Financiar, autor Roxana Rosu.
[2] Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 25 iunie 2014.
[3] Art. 5, pct. 29 din Legea nr. 85/2014.
[4] Art. 5, pct. 19 din Legea nr. 85/2014.
[5] Art. 40 din Legea nr. 85/2014.
[6] Referirile din acest articol la legislația națională privesc Legea nr. 98/2016. Dar dispoziții similare se regăsesc și în Legea nr. 99 /2016 privind achiziţiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial nr. 391 din 23 mai 2016 și Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii publicată în Monitorul Oficial nr 392 din 23 mai 2016
[7] Art. 77 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.
[8] Radu Bufan (coord.șt.), Andreea Deli-Diaconescu, Florin Moțiu, Tratat practic de insolvență, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 68.
[9] Art. 167 din Legea nr. 98/2016: (1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii (…) b) se află în procedura insolvenţei sau în lichidare, în supraveghere judiciară sau în încetarea activităţii (…).
(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1) lit. b), autoritatea contractantă nu exclude din procedura de atribuire un operator economic împotriva căruia s-a deschis procedura generală de insolvenţă atunci când, pe baza informaţiilor şi/sau documentelor prezentate de operatorul economic în cauză, stabileşte că acesta a capacitatea de a executa contractul de achiziţie publică/acordul-cadru.
[10] Legea nr. 98/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 390 din 23 mai 2016.
[11] Publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 15 mai 2006.
[12] Dispozițiile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE sunt transpuse în Legea nr. 98/2016.
[13] Art. 196 din Legea nr. 98/2016.
[14] Art. 57 alin. (6) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 94 din data de 28.03.2014.
[15] Punctul 110 al Preambulului Directivei 2014/24/UE.
[16] 57 Motive de excludere din Directiva 2014/24/UE: (…) (4) Autoritățile contractante pot exclude sau statele membre le pot solicita acestora să excludă de la participarea la o procedură de achiziție publică orice operator economic aflat în oricare din următoarele situații: (…)
(b) dacă operatorul economic este în stare de faliment sau în situație de insolvență sau de lichidare, de administrare judiciară, de concordat preventiv, de încetare a activității sau în orice altă situație similară care rezultă în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația și reglementările naționale;
În pofida literei (b) de la primul paragraf, statele membre pot solicita sau pot dispune posibilitatea pentru autoritatea contractantă de a nu exclude un operator economic care se află într-una dintre situațiile menționate la litera respectivă atunci când autoritatea contractantă a stabilit că operatorul economic în cauză va fi capabil să execute contractul
(6) Orice operator economic care se află în una dintre situațiile menționate la alineatele (1) și (4) poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea acestuia, în ciuda existenței unui motiv relevant de excludere. Dacă astfel de dovezi sunt considerate suficiente, operatorul economic în cauză nu este exclus de la procedura de achiziție.


Jurist Ioana Ciobotă
Expert achiziții publice


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan