Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Întrebare preliminară cu privire la dreptul la o cale de atac efectivă. UPDATE: Hotărârea CJUE
20.03.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

20 martie 2020: Curtea declară:

1) Articolul 46 alineatul (3) din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale, citit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care conferă instanțelor numai competența de a anula deciziile autorităților competente în materie de protecție internațională, cu excluderea celei de a le modifica. Cu toate acestea, în cazul trimiterii dosarului la autoritatea administrativă competentă, este necesar ca o nouă decizie să fie adoptată într‑un termen scurt și să fie conformă cu aprecierea cuprinsă în hotărârea de anulare. În plus, în cazul în care o instanță națională a constatat, după ce a efectuat o examinare deplină și ex nunc a tuturor elementelor de fapt și de drept relevante prezentate de solicitantul de protecție internațională, că, în temeiul criteriilor prevăzute de Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordat, acestui solicitant trebuie să i se recunoască o astfel de protecție pentru motivul pe care îl invocă în susținerea cererii sale, dar că o autoritate administrativă adoptă ulterior o decizie în sens contrar, fără a stabili în acest scop survenirea unor elemente noi care să justifice o nouă apreciere a nevoilor de protecție internațională a solicitantului în cauză, instanța respectivă trebuie, atunci când dreptul național nu îi conferă niciun mijloc care să îi permită să asigure respectarea hotărârii sale, să modifice această decizie neconformă cu decizia sa anterioară și să o substituie cu propria decizie referitoare la cererea de protecție internațională, lăsând neaplicată, dacă este necesar, reglementarea națională care i‑ar interzice să procedeze în acest sens.

2) Articolul 46 alineatul (3) din Directiva 2013/32, citit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care acordă instanței sesizate cu o cale de atac împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de protecție internațională un termen de 60 de zile pentru a se pronunța, cu condiția ca această instanță să fie în măsură să asigure într‑un asemenea termen efectivitatea normelor de fond și a garanțiilor procedurale recunoscute solicitantului de dreptul Uniunii. În caz contrar, instanța menționată este obligată să lase neaplicată reglementarea națională care stabilește termenul de soluționare și, după expirarea acestui termen, să pronunțe hotărârea sa cât mai prompt cu putință. (s.n. – M. M.-B.)

:: hotărârea CJUE

***

18 septembrie 2018: Judecătorul maghiar se întreabă cu privire la dreptul la o cale de atac efectivă (C-406/18).

Situația de fapt:
1. materii UE: Spațiul de libertate, securitate și justiție
– Controlul la frontiere
– Politica privind azilul
2. necesitatea de a afla dacă dreptul UE incident ar permite o garantare conformă a dreptului la o cale de atac efectiv:
– chiar și în cazul în care instanțele naționale nu pot să modifice deciziile adoptate în procedurile de azil, ci doar să le anuleze și să dispună derularea unei noi proceduri
– atunci când legislația unui stat membru care stabilește un termen imperativ invariabil de 60 de zile în total pentru procedurile judiciare de azil, indiferent de orice circumstanță individuală și fără să ia în considerare aspectele specifice ale cauzei și posibilele dificultăți în materie de probe

Dispoziții incidente: Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 31 din Directiva 2013/32/UE.

dr. Mihaela Mazilu-Babel


Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.