Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Modificarea anexei III la Regulamentul (UE) nr. 211/2011 ref. inițiativa cetățenească
18.09.2018 | Elena ALBU

JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 234/1 din data de 18 septembrie 2018 a fost publicat Regulamentul delegat (UE) 2018/1239 al Comisiei din 9 iulie 2018 de modificare a anexei III la Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenească.

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011 prevede că, pentru colectarea declarațiilor de susținere de la semnatari, organizatorii inițiativelor cetățenești trebuie să utilizeze doar formularele care sunt conforme cu modelele prezentate în anexa III la regulamentul menționat.

Formularele de declarație de susținere conțin o declarație de confidențialitate care oferă informații cu privire la modul în care pot fi prelucrate datele cu caracter personal ale semnatarilor și cu privire la drepturile acestora în calitate de persoane vizate. Declarația de confidențialitate face trimitere la Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), care a fost abrogată.

Directiva 95/46/CE a fost abrogată prin Regulamentul (UE) 2016/679 (3). Regulamentul (UE) 2016/679 a început să se aplice de la 25 mai 2018.

Articolul 13 din Regulamentul (UE) 2016/679 stabilește informațiile care trebuie să fie furnizate de către operatorul de date persoanei vizate, în momentul în care se obțin datele cu caracter personal, în cazul colectării de date cu caracter personal de la persoana vizată. Aceste informații ar trebui să fie furnizate în declarația de confidențialitate din modelul de formular de declarație de susținere.

În conformitate cu articolul 94 din Regulamentul (UE) 2016/679, trimiterile la Directiva 95/46/CE abrogată se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (UE) 2016/679. Din motive de claritate, de certitudine juridică și de transparență, trimiterea la declarația de confidențialitate ar trebui să fie actualizată.

Prin urmare, anexa III la Regulamentul (UE) nr. 211/2011 ar trebui să fie modificată în consecință.

Prezentul regulament intră în vigoare la 7 octombrie 2018.

Consilier juridic Elena Albu



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.