Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

UNBR. Avocații înscriși la cursurile ref. examenul pentru înscrierea pe Lista lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice
20.09.2018 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Insolvență, UNBR+INPPA+Barouri
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 19 septembrie 2018, Uniunea Națională a Barourilor din România a publicat lista centralizatoare a avocaților care au fost înscriși la cursurile de pregătire profesională în vederea organizării examenului pentru înscrierea pe Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice, potrivit unui comunicat semnat de avocat dr. Traian Briciu, vicepreședinte UNBR.

Lista a avut în vedere criteriile stabilite de Comisia Permanentă în ședința din data de 11-12 mai 2018, iar regulile în raport de care au fost soluționate și definitivate solicitările privind includerea în listele de înscriere la cursuri au fost cele prevăzute la art. 12 din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. În sedința Consiliului UNBR din 16-17 februarie 2018 s-a hotărât ca un curs să coste 50 lei, iar taxa de școlarizare pentru tot modulul (10 cursuri) să fie de 500 de lei. Datele tehnice de conectare urmează să fie transmise, individual, persoanelor cuprinse în listă. Lansarea cursurilor va fi anunțată atât prin publicare pe site INPPA, cât și prin comunicare pe adresele de email indicate de aplicanți.

Avocații care doresc să semnaleze și să solicite îndreptarea unei eventuale erori materiale privind înscrierea în lista centralizată sunt rugați să contacteze secretariatul INPPA la adresa de email insolventa@inppa.ro.

:: Lista

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti