Despre sancțiunile aplicabile în arbitraj
02.10.2018 | Cristiana Irinel STOICA


Cristiana Irinel Stoica
De remarcat este și faptul că în arbitraj nu se aplică sancțiuni nici împotriva martorilor, nici împotriva experților. Nu există mijloace de constrângere, așa cum are instanța de judecata la dispoziție, care poate aplica amenzi acestora. Există un singur tip de sancțiune pe care l-am întâlnit, spre exemplu în regulile ICC, precum și în Modelul Lege UNCITRAL, unde se mentioneaza indirect o sancțiune: corectarea onorariilor aferente experților in functie de conduita lor. Deci, în sensul acesta, se poate dispune o diminuare a onorariului care s-ar cuveni expertului în cazul în care nu și-a îndeplinit misiunea, în special prin nedepunerea la termen a unui raport, dar nu pentru probleme de fond din cuprinsul raprotului. Acestea sunt alte elemente care nu intră în discuție, sub acest aspect.
Nici martorii, la rândul lor, nu sunt sancționați pentru faptul că nu se prezintă la tribunalul arbitral. Mai mult, sunt instituții arbitrale unde practica este în sensul că părțile sunt acelea care depun diligente pentru a aduce martorii în fata arbitrilor. Nu se practică în niciun fel citarea acestora. Pur și simplu, partea interesată care are un martor pentru a fi audiat, îl aduce prin propriile sale mijloace. Martorul astfel propus face toate declarațiile pe situațiile de fapt pe care trebuie să le infatiseze arbitrilor, în funcție, evident, de întrebările care îi sunt adresate.
Avocat dr. Cristiana I. Stoica
Partener fondator STOICA & Asociaţii
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Administrarea probelor în arbitraj – între reguli și practică”, ediția 214, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)