PMB. Înființarea Rețelei metropolitane de creșe și grădinițe, aprobată
27 septembrie 2018 | JURIDICE.ro
Miercuri, 26 septembrie 2018, Consiliul General al Municipiului București a aprobat înființarea Rețelei metropolitane de creșe și grădinițe, potrivit unui comunicat.
Gabriela Firea, primar general: „Dat fiind numărul mare al copiilor cu vârsta până la 3 ani și numărul insuficient de locuri în instituțiile preșcolare existente, ne propunem să dezvoltăm o rețea metropolitană de creșe și grădinițe, care vor fi amplasate în zonele cele mai deficitare, așa cum rezultă din evidențele autorităților publice. După obținerea acordului de principiu din partea Consiliului General, Primăria Capitalei va demara procedura de identificare și achiziționare a terenurilor și/sau imobilelor necesare pentru construirea sau amenajarea unor noi unități de învățământ preșcolar, spațioase, moderne, la cele mai înalte standarde de calitate. Astfel, creșe vor fi amenajate în zonele Băneasa din sectorul 1, Ștefan cel Mare, din sectorul 2, Metalurgiei, sector 4, zona 13 septembrie – sector 5 și Militari – sector 6, iar grădinițe în zonele Băneasa, sector 1, Colentina – sector 2, Pallady – sector 3, Metalurgiei, în sectorul 4, Rahova – sector 5 și Brâncuși in sectorul 6. Toate unitățile vor avea program prelungit.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro